Page 8 - 1905-02
P. 8

40         _______  LUCEAFĂRUL_________________________________   Nrul 2, 1905


                                 LA POETUL VLANUŢĂ.

            Acum  şapte,  opt  anî,  eram  student.  Ca  şi   —  Ce mal faci? — Sînt primele vorbe. Le ro­
          astăzi,  îmi  plăcea  literatura  ca  o  ocupaţiune   steşte  încet,  prietenos,  cu  amîndouă  mîinile
          aleasă,  independentă,  frumoasă.  Pentru  scriitorii   pe genunchi, într’o poză calmă, familiară.
          mei  dragi  aveam  un  cult,  o  adevărată  venera­  —  Acu rămîl la noi? Nu te mal duci nicăiri?______
          ţie.  Mî-aduc  aminte,  cum  sara,  cînd  se  răria   Foarte bine !... Nu ştii ce dor îmi era! ...
          lumea  pe  bulevardul  Academiei,  multă  vreme   Mie  îmi  zvîcnia  inima.  încleştasem  pumnii,
          rămîneam  pe  trotuar,  singur,  nemişcat,  cu  ochii   şi  nu  era  chip  să  stau  pe  scaun.  Luptam  să
          aţintit!  cătră  o  ferăstruică,  luminată,  sus,  la  ca­  mă  stăp’nesc,  —  simţiam  că  sînt  gata  să  izbuc­
          tul al patrulea ...                nesc în plîns ...
            Ştiam  că  acolo  stă  un  suveran  al  gîndiril,...   Mă scapă tovarăşul:
          un  poet!  Ce-o  fi  făcînd  în  clipa  asta?  mă  în­  —  La  România  pitorescă,  domnule  Vlahuţă,
          trebam.  Ce  vers  frumos  a  izvorit  acum  din   mal aveţi mult ? ...
          mintea  aceea  lim­
          pede?  Din  tot  în-
          vălmăşagul ăsta co­
          mic  şi  dramatic  al
          vieţii,  al  cui  suflet,
          pe cine l-o fi urmă­
          rind  în  cutele  lui
          intime,  ascunse,  —
          acolo  unde  nu  se
          poate strecura decît
          un  cititor  în  inimi
          ca  el?  Ce  nuvelă
          duioasă  o  să  citim
          noi mîine?în noap­
          tea asta tăinuită, ce
          pagină  de  aur  va
          fi adăugind la ma­
          rea  carte  a  litera­
          turii noastre?...
            Pe atunci apărea
          <>i  Viaţa»;  —  era
          epoca aceea de en-
          tusiazm,  de  admi­
          raţie, iar eu aşa în­
          ţelegeam  să  stau
          de  vorbă  cu poetul
          Vlahuţă.
                * * *                                    Vlahut&ju familia Delavrancea.
            Afl  trecut  ani  la  mijloc.  într’o  zi,  mă  duc   Bag de seamă pe frunte-I o încreţitură uşoară,
          cu  un  prieten,  la  poet,  acasă.  Şedea  atunci  pe   trecătoare.  Ar  fi  dorit,  de  sigur,  să  fie  întrebat
          gheba  Schitului  Măgurean,  De  acolo,  vezi  Bucu­  puţin mal discret.
          reştii  cum  se  desfăşoară  pe  malurile  Dîmbo-   —  E  gata  !...  Ml-e  frică,  să  nu  mă  fi  obla-
          vitiî  pină  la  dulcea  înclinare  a  Cotro  enilor.   mat», cum se zice la voi.
          Pe  strada  ceea  mică,  curată,  mirosia  a  liliac...   Frica  asta  e  siguranţa  Creatorului,  convins
          Cu  mare  teamă  păşesc  printre  două  vetre  cu   de valoarea operiî lui
          flori şi uite-mă la uşă.            —   Dacă  vreţi...  Să  vă  cite«c  ceva...  Şi
            Respectul,  reputaţia,  marea  Iul  cinste,  mă   adaugă, zîmbind : Numai să vă facă plăcere ...
          apăsau ca o mînă uriaşă, nevăzută.  Citirea  este  cea  mal  mare  favoare  pe  care  o
            Ne  deschide  chiar  el.  La  recomandaţii,  la   acordă poetul.
          alte  formalităţi  deşarte  ale  noastre,  dă  din  cap,   îşi  pune  ochelarii,  şi  pe  urtnă-î  scoate  re­
          clipeşte rar din ochi, şi nu zice nimic.  pede.  Se  uită  la  noi  ca  şi  cum  i-ar  avea  pe
            în casă, ne arată două scaune;  nas, şi ni-ar privi pe d’asupra lor.
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13