Page 11 - 1905-04

90 LUCEAFĂRUL Nrul 4, 1905
El nu a avut logodnică pînă a fast la pri­ trei vitişoare si nici un car de fîn. Să le vinzi,
copseală. dar cînd a venit acasă 10 ar fi mers le dai pe nimica. — De celealalte ar mai
după el. Preuteasa, însă, totuşi cea mai din oa­ fi cumva, dar cu mălaiul stăm rău de tot. Po-
meni a trebuit să fie. poreniî n’au să-mi dee nici cîte-un cop. Şi am.
Popii Vasile îi vine în minte toată viata lui Măria Ta, nevastă că-mi trăeste încă. şi doi
de popă aci în sat. Şi din toată înţelege numai băetî peste 10 ani amîndoi, dar pe ăştia vezi
atîta, că tatăl săfi mai bine-1 lăsa să crească bine nu i-am mai putut duce Ia scoală. Şi asa
aci în rîndul celorlalţi feciori. — Ar fi azi om ei pot trăi si cu mălaitî. Dar mai am, Măria Ta,
de frunte. Anii răi l-au legat de gard şi pe el. o fată de 24 de ani, şi nu s’a măritat încă...
Cei buni i-a pus la şcoli pentru un băiat, care A fost un an şi la scoală la oraş, dar dom­
după 5 ani muri în aprindere de plămîni, şi nişoară tot nu poate fi, că nu avem nici bani;
pentru o fată, care încă a fost un an la oraş. apoi ficiori din sat se vede că nu prea
— El a muncit în rînd cu ceilalţi oameni din îndrăznesc, ştii Dta ca ei, şi aşa e trecută de
sat. A muncit ca un boQ şi nu s’a ales cu ni­ 24 de anî şi nu s’a măritat încă. Şi să o vezi,
mic. — Că dacă era an ploios eclejia se în- înaltă, mlădioasă, cu faţa albă ca de crin,
neca de bălţile ce le ţinea lunca cîte o jumătate cu ochii negri, negri si umezi. Şi stă aşa
de an, iar de era secetă crepa cleiul de supt si nu se mărită. Măria Ta! Pe mine pentru
firele rari de iarbă, şi cucuruzul îşi învîrtea fata asta mă doare. Şi să mă ierţi. Măria Ta,
frunzele ca fusele. Moşia lor cea bună, din dar cînd mă uit la ea, blăstăm ziua în care
Fată, a pus-o tatăl-său cu şcolile lui. Cu oa­ m’a dat tata la scoală. Acum de aceea vifi eu
menii era înrudit cu jumătate satul, cît despre să scriu Mării Tale: vreau să adun ceva bani
partea lui. cît despre partea muerii, şi dela să-I fac o zestre, ori da^ă mă duc de acasă
aceştia înzădar cerea. Ceilalţi erau săraci, si g’ndesc că ficiorii vor fi mai îndrăzneţi, că
n’avea ce să Ie iee.— Toate ar fi mers cumva, preutea»a, Ruxandra, e ţărancă si ea. — Eu
numai să fi fost ani buni. Mai ales anul acesta sîngur îs domn la casă. Că uită de asta voiam
din urmă. — Trei vitişoare în graid, si el nu să spun Mării Tale: eQ vreau să mă duc din
are un car de fîn, si toamna veni de grabă. — sat oblu în America S’au dus ei încă oameni
Le-ar fi vîndut, şi nu le lua nime, numai pe dela noi şi aQ făcut bani. Acum eu numai de
preţ de batjocură. Oameni mulţi plecară la atîta mă rog să-mi dee Măria Ta slobozenia
America. îşi vîndură tot, tot afară de femei şi asta. si să-mî ţie satul pînă voiu venî. Nu ca
copii, ca să-şi poată face bani de drum, si ponă vreaQ să mă duc, Măria Ta. Nu. Patrafirul
porniră cu gîturile uscate şi cu ochii umezi. îl las aici, ci acolo spun că sunt fabrici multe-
Şi s’afi dus mulţi! multe şi plătesc bine. Nu pentru mine. nici
Iarna bate în curînd la use şi popa Vasile pentru Ruxandra ori pentru cei doi băetî. Te
de mult nu mai are astîmpăr. De cînd au por­ rog, ci numai pentru ea. De ea mi-e milă că
nit să meargă oamenii în lumea cea noauă, îi e trecută de 24 şi nu s’a măritat încă. si apoi
tot umbla şi lui ceva prin cap şi nu spunea mai spun eQ încă ceva, dar numai Mării Tale:
la nime. Dar nici odată nu a fost aşa de zdro­ asa-î ea, nu poate mînra nici cum mălaiul
bit ca în sara asta. — După ce-şî depănă aşa gol. — Si în America fac oamenii bani, Măria
în minte viata şi năcazurile Iui, cum sta ră- Ta, şi trebue să mă duc. — Asteptînd slo­
zimat pe spăteaza scaunului de stejar, se ridică bozenia, sărută dreapta Mării Tale sluga plecată :
iar şi începu să se plimbe prin casă. într’un Vasile Todoran,
tîrziO se opri din nofi în mijlocul odăii cu popa din Lupenî.»
braţele încrucişate, si stătu mult acolo ca îm­
pietrit. — Afară, în noaptea adîncă, vîntul vuia Popa Vasile. zdrobit, împătură hîrtia. o puse
într’una. Doauă lacrimi mari se perdură iar în bine. şi aşa îmbrăcat se răsturnă pe laviţa de
barba încîlcită, şi popa Vasile porni cu paşi lîngă fereastra în care răscolea şi acuma vîntul.
hotărîţi înspre masă, şi se apucă din nou de Dimineaţa înciripă un cal. cu şaua de lemn
scris. îmbrăcată în piele neagră, dela judele, si fără
să spună femeilor de ce. a zis că trebue să
«Măria Ta! meargă pînă în oraş la postă.
«Eu, Vasile Todoran, de 25 de ani preoţesc Cînd să iasă însă pe poartă, un copilandru
tot acolo, unde m’a pus Măria Ta, pasă-mi-te de vre-o 16 ani, oacheş. îmbrăcat în suman,
aşa e voia celui' de sus. Acum eu am avut un se arătă şi el în prag. Calul umed de ^oană,
ficior, pe care l-am purtat cinci ani la şcoală, sforăia pe nările ferbinti.
dar ăla a murit. Dac’a murit s’a odihni, Măria «Domnule părinte, să faci bine să vil că
Ta, Dumnezeu să-l ierte. Acum Măria Ta vei moare taica.
şti c’a fost mare secetă în anul acesta şi am — Cum moare, mă Ionică? N’a fost beteag.