Page 10 - 1905-04
P. 10

Nrul 4, 1905               LUCEAFĂRUL                         89

           Dar  de  aceşti  doi  ani  Vasile  Todoran  îşi   biserică.  Ei  să  înduioşau  mai  în  grabă  ca
         aducea  totuşi  cu  drag  aminte.  Mai  ales  de  unele   Vasile,  şi  pe  buze  le  veneau  cîntece  de  drago­
         zile  mari.  Cînd  se  strecura  cu  cei  doi  prietini   ste.  Dar  Todoran  repede  schimba  tactul  şi
         la  crişma  lui  Tănase,  şi  puneau  trei  şurţe  de  a   se pomeneau cîntînd:
         crişmăresiî  în  celea  trei  fereşti,  şi  aşezau  lu­
         mina  în  mijlocul  mesii,  iar  în  jurul  luminii  trei   «Cine trece Oltul mare?
         litre  deocamdată.  Feciorii  se  mai  încălziau   Ce viteaz răzbunător
                                                    Umple astăzi de teroare
         la  inimă,  şi  li  se  deslegau  limbile,  şi  le  por-   Zbirii bietului popor?»
         niau  lacrimile  odată  cu  cîntecile.  Şi  ce  cîntece
         Doamne  1  —  te  aprindeau  şi  mai  mult  ca  vinul,   Şi  nu  se  prea  puteau  dumeri  ce  va  să  zică:
         nu  sarbede  şi  bolnave  ca  celea  de  acum.  Şi   «zbiribetuluî»  spus  totdeauna  într’un  singur  cu-
         Vasile  era  cel  mai  meşter.  în  asta  una  nu  se   vînt.  Dar  Vasile  punea  repede  capăt  nedume­
         înşelase  bătrînul:  feciorul  lui  avea  un  glas,  ririi, căci încheia cu:



























                                             t-
                     Dr. Şt. C. Pop.                    Dr. /. Suciu.
          Doamne  ce  mai  glas,  «got»,  cum  zicea  diacul   «Plîngl popor nenorocit,
          Mitru.                                    Plîngî că Tudor a murit».
                  «Trei colori cunosc pe lume
                  Ce le ţin de-un sfînt odor:  Şi  cei  doi  pretini  plîngeaîi  cu  lacrimi  amare
                  Sînt colori de-un vechi renume   moartea  bietului  crai  Tudor  Olteanul,  care
                  SuvenirI de-un brav popor».  trecuse
                                                    «Fără cruce, fără floare
           Vasile  cinta  înainte,  pretinii  îl  acompaniau.   Fără lacrimi pe mormînl».
          Şi  ochii  lor  cuminţi  se  umezeau,  şi  cînd  se
          depărta  şi  al  doilea  rînd  de  sticle  goale  să  vină   Amintirea  acestor  zile  mari  era singurul punct
          iar  pline,  pretinii  se  îmbrăţişau,  şi  apoi  liniş-   luminos  în  toată  viaţa  lui  Vasile  Todoran.  Dar
          tindu-se  făceau  planuri  mari  pentru  viitor.  —   cit  de  rari  au  fost  acele  zile;  cîte-odată  i  se
          Cei  doi  aveau  acasă  logodnicile,  ce-i  aşteptau   părea  că  partea  asta  frumoasă  din  viaţa  lui
          cu  ochii  plînşî,  blâstămînd  atîta  foc  de  învăţă­  a  fost  un  vis  numai.  —  Mai  ales  după  ce-I
          tură, ce trebue să ai ca să poţi cădelniţa în  muriră pretinii.
   5   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15