Page 11 - 1905-12

Nrul 12, 1905 LUCEAFĂRUL 255
curînd am lăsat în urmă, departe, înălţimile albe romoniţă Adierile curate şi purtătoare de mi-
de zăpadă ale insulei Eubea şi am o cotit spre reazmă îmi învioriau plămînii şi simţiam o îndoită
apus. După vre-o jumătate de ceas de drum binefacere, aceea a naturii împrimăvărate şi a
printre munţi şi dealuri înverzite, s’a desfăşu­ urmelor bogate ale trecutului
rat în faţa mea, întins ca o mare de zmarald, Desfătarea ochilor mei lacomi de orizonturi
netezişul cîmpiei tebane, pe alocurea însîn^e- noi n’a contenit, decît numai cind am auzit
rată de floarea macului maî rumăn par’că de- glasul conductorului care vestea sosirea nostră
cît ori unde şi brumată de mulţimea florilor de la Te ba. Dr. George M irnu.

LA „BADEA (SE0R6E".'
Dacă l-ai cunoscut odată pe badea George, stă în liniştita şi împăcata viaţă de familie, aşa
trebue să-I fi făcut o mare ocară, să fi avut cum o înţeleg Germanii şi pe care de timpuriu
faţă de el o purtare prea ţigănoasă ca să te minţile fragede trebue să o deprindă.
ocolească şi să nu vie singur cătră tine, ori «N’aveam pe ce scrie şi am rupt dela Ale­
unde ar fi, ori cu cine s’ar afla, — şi să nu te xandru. . . Cîtă hîrtie îmi strică el, să stric şi
întrebe, încet, clipind din gene: eu odată pe a lui!...»
«Ziua bună. Ce maî faci? încotro?» Sfios şi foarte decent, pornografia oraşului
Dacă eşti gospodărit te întreabă de nevastă; n’a izbutit să strîmbe sufletul curat, adevărat
de copii, dacă ai. Cînd te ştie că n’ai, îl auzi: ardelenesc al lui badea George. Arareori iese din
«De ce n’ai?» gura Iui cîte o glumă mai deocheată şi atunci nu
Este mai mult o dojană, naivă, fără nici un atît că-i face plăcere să o povestească, nici că
gînd rău; pe urmă rîde pe sub mustaţă, nu se foloseşte de acest mijloc ca printr’o fami­
cu viclenie, căci ori de cîte ori e vorbă de liaritate exagerată să cîştige maî cu dinadinsul
copii, de sigur frumoasa-i minte sboară la simpatia celorlalţi, — ci, fiindcă «spunînd unul
Alexandru, şi poate în adins te întreabă, de una, altul alta, trece maî degrabă vremea»,
dorul şi in dragul lui: intră voios în horă, povesteşte, aşa cum îi vine,
«L-am dat la Saşi, să boscorodească nem­ fără să caute cuvintele, fără nici o preocupare
ţeşte. Şi-i e greu, sărăcuţu, numai cu puii ăia de valoarea literară a frazelor
de străini. Şi cum mă roagă să nu-1 mai dau!... Cind îl agrâeşti bună-oară:
Mi-e milă destul, dar n’am ce să-I fac. Trebue «Ai mai văzut pe cutare, bade?»
să înveţe nemţeşte: acolo e ţîţa cea bună!» Pe dată-I altul, îţi răspunde nemulţumit:
Şi glasul e schimbat şi uită, că mai are pe «L’am văzut . . . . Cu omul ăla nu poţi
cineva în faţă: vorbi de nici unele; numa porcării spune în-
«Mie acuma ce mai îmi trebue ? Nimic, tr’una. Nu se fereşte nici dacă mai e pe acolo
dar nimic! îl am pe Alexandru: toată viaţa vre-o femee.... Cucoanelor poate să le placă
mea este a lui! Să nu vorbesc într’un ceas lucrurile astea, nu zic ba; d’apăi ori ce treabă
rău, nu ştiu ce m’aş face fără el». cu socoteala el______ »
De cîte ori nu-1 zăreşti în grădina Cişnvgiu, Dacă stă mal mult, scoate pachetul cu tutun:
stînd răzimat de cîte un copac, cu o gazetă des­ veşnic praf şi veşnic pe fund. Tutun are în
chisă în mînă, din care nu poate prinde un totdeauna, foaie şi chibrit nici odată:
bob, — cu ochii spre poteca pe unde trebue «Las' că daâ eu acu peste unul cu foiţă».
să-i vină feciorul. Adesea se ascunde, par’ că Apucăturile aceste de boem sint aşa de fi­
n’ar vrea să-şi dea de gol slăbiciunea, toată reşti şi de naturale, încit fac parte din far­
iubirea cea mare, — să pară că întîmplător îi mecul propriei lui persoane. Badea nu poate
păzeşte calea. fi altfel, precum o floare nu poate să aibă de
L-am întîlnit acolo într’o primăvară. Avea în cit anume faţă şi nu alta....
buzunar un teanc de hîrtie strinsâ în două, *
hîrtie de şcoală, liniată. Am putut ceti slova Nu ştiu să-l fi auzit cîndva, folosindu-se de
trudită, începătoare a lui Alexandru: Dein vorbe ca: poet, poezie, inspiraţie, etc.... Gă­
Heim sei deine Welt, — fraza se repeta la fie­ seşte totdeauna un aşa chip de a încunjura
care cap de rînd, ca un refren al fericirii ce cuvinte ca aceste, fie că sînt prea şterse unde
au umblat printre atîtea mîni şi acum nu-î
maî spun nimic, fie că dintr’o foarte înţeleasă
1 Continuăm acum publicarea articolului domnului
V. Cioflec, care din lipsă de spaţid, nu s’a putut pune discreţie nu vrea să dea a se pricepe, că ase­
întreg în numărul festiv. N. R. menea olimpice cuvinte i-s’ar putea potrivi