Page 18 - 1905-17
P. 18

342                         LUCEAFĂRUL                  Nrui 17. 1905.
           mitor  atît  prin  profunditâteâ  de_gîndire  şi  puterea   rele  se  desvoltă  repede  şi  energic,  privitorul  ră-
           de abstracţie cit şi prin stilul filozofic lapidar.  mîne  uimit,  nu  de  ceeace  se  ’ntîmplă,  căci  aceasta
             într’un  articol,  după-ce  face  o  critică  satirică   o  poate  gîci  mai  totdeauna,  ci  de  expresia  curată,
           minunată  a  unei  drame  româneşti,  desvoltă  astfel   srtăvezie  a  caracterelor  omeneşti,  care  ’n  viaţa  co­
           noţiunea  dramei:  „Dar  dacă  vorbim  de  noţiunea   mună  se  ascunde  sub  masca  convenţiilor  sociale.
           dramei,  cum  trebue  s’o  aibă  oricine,  care  cutează   Astfel  în  tragediile  lui  Sofocle  ştim  de  mai  nainte,
           a  prezenta  publicului  născocirile  sale,  atunci  răs­  ce  are  să  se  ’ntîmple,  dar  caracterele  sînt  cristali­
           pundem:  că  drama  are  de  obiect  şi  ţintă  reprezen­  zate  şi ne  uimesc prin teribila lor consecvenţă, pînă
           tarea  caracterelor  omeneşti  curăţite  de  neconsec-   sînt  înfrînte  prin  ele  înşile,  urieşi  ce  cad  sfărîmaţi
           venţa  vieţii  şi  cugetării  zilnice,  a  caracterelor  ome­  sub propria lor greutate.
           neşti  consecvente,  în  toate  momentele  aceleaşi,   Drama  de  intrigă  consistă  nu  atîta  în  conflictul
           pentru  a  căror  manifestaţiune  se  aleg  situaţiunî  in­  a  două  caractere,  ci  în  acela  a  două  planuri  opuse.
           teresante.  în  acestea,  caracterele  antitetice  se  lovesc   Aicea  publicul  priveşte  cu  mult  mai  mare  interes
           unul  de  altul  în  desvoltarea  lor,  dintr’asta  se  naşte   desfăşurarea,  căci  el  poate  ghici  ce  se  petrece  în
           înodămîntul,  iar  din  învingerea  unui  princip  şi  că­  inima  unui  om,  nu  însă  ce  se  petrece  în  capul  lui.
           derea celuilalt, desnodămîntul dramei."  în  acest  al  doilea  gen,  Spaniolii  şi  Francezii  au
             Caracterele  trebue  să  fie  „reale,' 1   „oameni  boiţi   ajuns  foarte  departe;  cel  dintîi  e  reprezentat  din
           cu  alb  şi  cu  negru",  —  sau  „îngeri"  şi  „draci",   veac  de  cîteva  genii  izolate,  în  vechime  de  tragicii
           cum  se  exprimă  Lessing,  adică  oameni  de  tot  buni   greci,  în  vremea  nouă  de  Moli6re  şi  Shakespeare,
           sau  absolut  răi,'—  „nu  însemnează  caractere".  „Ce   şi  în  cazuri  izolate  în  cîteva  alte  scrieri,  concepute
           sînt  aceste  caractere  boite  cu  albeaţă  morală  unse   în  acele  momente  fericite,  în  care,  după  spusa  unui
           cu  badanaua  nobleţei?"  exclamă  Em.  în  critica   scriitor,  fiecare  om  e  un  geniu.  Tot  ce  se  abate
           unei piese.                        dela aceste norme generale, e greşit."
             Situaţiunile  trebuie  să  fie  „născute  din  caractere."   Modelele  cele  mai  înalte,  vecinice,  ale  literaturii
           „Nici  o  situaţie,  care  nu  rezultă  din  conflictul  ca­  dramatice  sînt  deci:  tragicii  greci,  Shakespeare  şi
           racterelor,  nu  este  admisibilă",  scrie  într’un  loc,   Moliere.
           între semnele citării, şi adaugă „regulă veche."  îndeosebi  „geniala  acvilă  a  Nordului",  cum  îi
             Iar  stabilind  antiteza  între  roman  şi  dramă,  zice:   zice  în  „Familia",  Shakespeare,  pe  care  îî  numeşte
           „in  opul  dramatic  nu  există  întîmplare.  Drama   odată  „cel  mai  mare  poet 11 ,  l-a  preocupat  pe  Em.
           arată  ce  se  lucrează  de  cutare  ori  cutare  carac­  întotdeauna foarte mult.
           ter  conform  predispoziţiei  sale  naturale.  De  aceea   Dintre  dramele  lui  l-au  atras  mai  ales  cele  două
           ca  implică  în  sine  vina  tragică.  Nu  o  vină  pedep­  uriaşe  creaţiunî  în  care  geniul  se  luptă  cu  nebu­
           sită  de  articolele  codului  penal,  căci  codul  loveşte   nia: „Regele Lear" şi „Hamlet 11 .
           numai  în  infracţiunile  pactului,  primit  pe  tăcute  de   lată  ce  cugetare  minunată,  ca  formă  şi  caracte­
           societatea  omenească,  infracţiuni  ale  garanţiei  re­  ristică  ca  cuprins  pentru  felul  lui  Em.  de-a  înţelege
           ciproce  dintre  om  şi  om,  cea  dinţii  însă  nu  are   pe Sh., îî inspiră citirea „Regelui Lear 11 : „Flori mi­
           de  obiect  acest  conflict  între  om  şi  societate,  ci   rositoare,  însă  selbatice  ca  florile  din  cununa  ne­
           acela  care  se  naşte  din  ciocnirea  caracterelor  deo­  bunului  Rege  Lear.  Oare  amestecul  ce  pâre  fără
           sebite."                           înţeles  a!  florilor  selbatice  ce  se  strecoară  prin
             Această  ciocnire  a  caracterelor  produce  „lupta   pletele  bătrînuluî  rege  nu  sînt  metafore  vii  ale
           sufletească,  care  se  reprezentă  prin  simţeminte   creerilor  săi,  în  cari  imaginile,  florile  gîndirii  s’a-
           exprimate  în  mod  plastic  şi  intuitiv",  „iar  mate­  mestecau  selbatice  şi  fără  înţeles.  Şi  cită  profun-
           rialul în care se manifestă această luptă este limba".   ditate  în  acele  gindiri,  şi  cît  miros  în  acele  flori.
           „Deci  trei  elemente  pot  fi  într’o  dramă  care  să   Astfel  sînt  şi  florile selbatice  —  cîntecele poporale.
           constitue  valoarea  ei.  Unul  caracterele,  aceste  fac   Pe  cîmpiile  lor  a  cules  Shakespeare  şi  orice  poet
           ca  ea  să  fie  frumoasă,  al  doilea  situaţiunile,  (deci   naţional,  —  pe  alte  cinipiî  însă  au  cules  poeţii
           planul)  acesta  interesează,  al  treilea  limba,  care   aceia  cari  vorbesc  de  rai  şi  iad,  de  îngeri  şi  de­
           poate avea un farmec liric."       moni,  de  stelele  cerului  şi  de  mărgăritarele  din
               Stabilind  aceste  trei  elemente  ale  dramei,   fundul  mării.  Sh.  a  vorbit  de  om  —  de  om  cum  e.
           dintre  care  cel  din  urmă,  împrumutînd  o  expresie   Beţivul  său  e  beţiv,  erou!  său  erou,  nebunul  săfi
           întrebuinţată  de  Em.  în  altă  legătură,  e  mai  mult   nebun,  scepticul  său  sceptic  şi  fiecare  om  e  mu-
           materialul  în  care  se  întrupează  celelalte  două,  el   ruit  din  gros  cu  coloarea  caracterului  său,  căci
           face, la alt loc, următoarea împărţire a dramelor:  Poporul  concepe  cum  vede,  şi  Shakespeare  a  fost
             „Toate  soiurile  de  scriere  dramatică  se  ’mpart   al ^poporului săO prin excelinţă 11 .
           numai  în  două  genuri,  din  care  unul  e  mai  nalt,   în  legătura  aceasta  amintesc,  drept  o  pildă  din
           celalalt  maiderînd:  drama  de  caractere  şi  drama   care  se  poate  vedea  cum  Em.  abstrage  teoria  din
           de  intrigă.  Genul  întîilea  arată  caracterele  în  toată   modelele  sale,  minunatele  expuneri  asupra  repre­
           curăţenia  şi  consecvenţa  lor,  al  doilea  le  admite   zentării  slăbiciunilor  trupeşti  în  dramă.  Mal  întîi
           ca  fiind  cunoscute,  iar  conflictele  se  nasc  din  pla­  constată  că  „reprezentarea  crudă  şi  realistă  a  slă­
           nuri  premeditate,  ca  să  nu  zic  intelectuale,  a  două   biciunilor trupeşti nu este menirea artei dramatice 11 .
           părţi  opuse.  în  cel  dintîi  gen,  conflictul  trebue  să   Apoi  urmează:  „E  drept  că  dintre  toate  infirmită­
           se  nască  cu  necesitate,  ca  între  două  puteri  ele­  ţile  numai  două  nu  jignesc  spiritul  dramatic,  dar
           mentare  aduse  in  contact,  precum  urmează  cu  ne­  numai  prin  liniştea  care  o  inspiră:  orbia  şi  nebu­
           cesitate  exploziunea,  dacă  arunci  o  scînteie  într’o   nia.  Amîndouă  acestea  le  vedem  reprezentate  în
           magazie  de  praf.  Aduse  odată  în  contact,  caracte­  tragediile  celor  vechi  şi  în  operile  celui  mai  mare
   13   14   15   16   17   18   19   20