Page 14 - 1905-17
P. 14

338                         LUCEAFĂRUL                  Nrul 17, 1905.
          nu  mi-î  puteam  deslipi  de  Mărîoara,  de  închi­  în  odae  e  linişte,  numai  în  chilia  vecină  se
          deam  pleoapele,  tot  pe  ea  o  vedeam.  Glasul  eî   aude,  din  cînd  în  cînd,  zgomot  mai  mare.
          îmi  suna  în  urechi  ca  o  muzică  dulce.  Abia   Dar  şi  acesta  se  linişteşte  şi  aşa  se  aude  cum
          cînd  a  fost  în  urmă,  pe  la  toaste  cum  se  zice,   bate regulat pendula.
          m’am trezit şi eu mai bine.          Freacă  iar  un  chibrit  de  cutiuţă,  aprinde  aceaşî
            După  cină  aveam  să  isprăvesc  încă  nişte   ţigară  şi-o  uită  aşa,  ca  să-şi  înceapă  iar  cu-
          scrisori  şi  trebui  să  trec  în  cancelarie  şi  să   vîntul.
          aud  numai,  din  cînd  în  cînd,  rîsul  arginţiu  al   „Eu  am  rămas  în  urmă  cu  o  lumină  mare
          Mărioareî.  Ce  era  să  fac  dacă  nu  aveam  gim-   în  suflet.  Acum  să  mă  fi  auzit  ea  cîntînd.  Că
          nazul,  că  de-1  aveam  ar  fi  fost  altceva.  —  Şi   se  adunau  sara  oamenii  la  poartă  cancelariei  ca
          crezi  tu  că  am  putut  scrie  în  sara  aceea  ?  Am   la  minune.  „Drăguţ  agheontu  nostru"  ziceau  eî,
          stricat  vr’o  zece  coaie  şi  ’n  urmă  am  plecat   cinstiţi români săracii.
          să  mă  culc.  Dar  n’am  putut  durmi,  ci  m’am   La  Paşti,  n’a  mai  venit  acasă.  Pe  vacanţa  cea
          svîrcolit,  —  o  dulce,  nespus  de  dulce  tortură,   mare  a  mers  la  o  mătuşe  a  eî.  Săracă  inima
          noaptea  întreagă.  Uneori  îmi  părea  că  se  to­  mea!  Şi  eu  aşteptam  Paştile,  aşteptam  vacanţa
          pesc  zidurile  ce  ne  despart  şi  o  văd  iar.  —   de vară, de nu mai ştiam pe ce lume mă aflu.
          Inchipuie-ţi,  aveam  24  de  ani  şi  încă  n’am  fost   Anul  al  doilea  iar  aşa:  Pe  Crăciun  acasă,
          nici  odată  în  viaţa  mea  îndrăgostit.  Am  mai   la  Paşti  acolo  unde  învaţă  la  şcoală,  dar  la
          văzut  eu  fete  frumoase,  şi  nu  aşa  o  clipă,  ci   vacanţa  cea  mare  a  venit  acasă,  ca  să  nu  se
          zile,  luni  întregi,  dar  încă  asta  nu  mi  s’a  în-   mai  ducă  mai  mult  nicăirî.  Inchipue-ţi:  să  ră-
          tîmplat  să  nu  pot  uita  o  fată,  cînd  abia  am   mînă  tot  acasă!  Mă  gîndiam  de  multeori,  că
          văzut-o  o  clipă.  —  A  doua  zi,  şi  cît  a  mai   nu  poate  fi  în  iumea  asta  o  slujbă  aşa  fericită,
          stat  acasă  domnişoara,  eu  nu  ştiu  ziua  pe  ce   decît  să  fii,  aşa  scriitor,  în  cancelarie.  închipue-ţi
          lumi  am  trăit,  iar  noaptea  prin  ce  lumi  am   tu,  aveam  24  de  ani,  şi  n’am  fost  îndrăgostit
          umblat.  Aveam  norocul  că  la  trebile  cancelariei   nici  odată.  Mi-se  părea  că  am  să  mor  de  feri­
          mă  pricepeam  ca  o  maşină  şi  nu  rămîneam   cire.  Şi  notarul,  român  cinstit,  mi-a  zis  ca  să
          înapoi  cu  lucrul.  De  două-trei  ori  de-am  făcut   rămînem  şi  pe  mai  departe  tot  pe  condiţiile
          greşeli  mai  mari,  dar  notarul,  om  de  cinste,  şi   prime.  Adecă  să  am  locuinţa  şi  pe  mai  departe
          pe  lîngă  asta  şi  cu  o  bucurie  mare  în  suflet,   ia el.
          nu  mi-a  zis  o  vorbă  legănată.  A  doua  zi  de   Şi  mă  sculam,  frate,  dimineaţa  odată  cu  rîn-
          Crăciun,  sara,  nici  una  nici  două,  că  să  le  cînt   dunica  şi  mă  puneam  la  muncă.  Aveam  o  pu­
          ceva,  să  audă  şi  Mărioara.  Să  cînt,  şi  pe  mine   tere  de  uriaş  în  mine  acum.  Cele  mai  fru­
          mă  luau  nişte  călduri  dela  inimă,  de  stăm-să-mi   moase  flori  le  adunam  într’un  buchet  şi  le  pu­
          perd capul.                        neam  pe  masă,  înaintea  mea.  Şi  tîrziu,  cînd  lu­
            „Nu  te  mai  îmbia,  dle  Vaier,  ci  fă-î  şi  d-ta   cram  la  masă,  venea  să-mi  dea  bună  ziua.  ...
          odată cîteva clipe fericite Mărioareî!“  Aşa  era,  cum  mă  gîndesc  eu  că  ar  fi  un  vis  de
            Ah  !  Dumnezeul  med,  să-i  fac  cîteva  clipe   primăvară.  Şi-apoî  un  vis,  ştii  să  spui  cum  e  ?
          fericite,  şi  eu  aşi  fi  vrut  să  trăiască  într’un   Nu  ştii.  —  Venia  să  vadă  ce  lucru,  se  apleca
          vecinie  paradis.  Nu  ştiu  de  mi-s’au  umezit   de  multeori  peste  braţul  meii  să  se  uite  cît
          ochii,  dar  de  atîta  îmi  aduc  bine  aminte,  că   de  regulat  fac  literile,  şi  ea  nu  ştia  că  mă  face,
          m’am  şters  vîrtos  cu  batista.  în  urmă  nodul   de  un  ceas  de  vreme,  după  aceea,  îmi  tot  tre­
          ce-1  simţiam  în  pept  mi-a  trecut  şi  le-am  cîn-   mură mîna.
          tat:  „Călugărul  din  vechiul  schit",  şi  după   „Se  vede  că-ţî  plac  florile,  zicea,  şi  zimbia
          asta  „Vezi  rîndunelele  se  duc"  apoi  „Somnuroase   aşa  cum  mă  gîndesc  eu  c’ar  zimbi  fericirea  şi
          păsărele".  Nu  ştiu  cum  voiu  fi  cîntat  eu  în   bunătatea întrupate într’o singură fiinţă.
          sara  aceea,  dar  Mărioara  pe  urmă  nu-şî  mai   —  Mie-mi  plac,  dar  de  le-ai  voi  d-ta,  le-aşi
          putu  stăpîni  lacrămile.  Nu  de  alta,  dar  era  o   da bucuros."
          fire tare sentimentală. A venit lîngă mine.  Şi  ea-şî  întindea  braţul  alb,  lua  florile,  şi-mi
            „Să-mi  dai  voie,  dle  Vaier,  să-ţi  gratulez.   mulţămia  printr’un  uşor  înclinat  din  cap.  Eu
          Mi-au  plăcut  mult  cîntările",  şi  mi-a  strîns   cred  că  îngerii  numai  aşa  pot  să-şi  mişte  ca­
          mina, aşa ca de mulţumită.        petele.
           Dar  asta  a  trecut  şi  acum  nu  a  fost  nimic.   Dar  cît  a  ţinut  vara  şi  toamna,  cînd  era  vreme
          Mărioara  s’a  dus  iar  la  şcoală,  şi  eu  am  rămas   frumoasă,  ceasurile  dela  cinci  la  şapte  îmi
          în  cancelarie.  Ce  să  fac,  dacă  nu  aveam  gim-   aduceau  raiul  pe  pămînt.  Notarul,  român  cin­
          nazul, că de-1 aveam ar fi fost altceva!"  stit,  îmi  zicea  să  mai  las  cancelaria  şi  să  mai
           Vaier  oftează  cu  durere,  se  razirnă  de  spă-   distrez  puţin  pe  domnişoara.  A  avut  vreme  şi
          teaza  scaunului,  se  apleacă  apoi  tare  spre  masă,   el  şi  nevastă-sa  să  se  încreadă  de  cinstea  su­
          şi  aşa  plecat  bea  păhărelul.  Prin  perdelele  albe   fletului meu.
          se  cerne  o  uşoară  şi  deasă  pulbere  de  lumină,  Eşiam  prin  grădină  de  cele  mai  multeori,
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19