Page 11 - 1905-17

Nru! 17, 1905. LUCEAFĂRUL 335

Cetitorii înţeleg că nu ne putem pierde vremea, vin subiecte pentru dl Caragiali; oamenii bine
ocupîndu-ne cu fleacuri, cu novelete histerice crescuţi (sau cel ce se cred astfel) vorbesc în
ale generaţiunil noastre, sau cu nevinovatele alte limbi, şi obligă pe dl Petraşcu să scrie
plăzmuiri ale generaţiunel trecute, ca bună­ romanul său Marin Gelea jumătate în româ­
oară Fulga sau Elena. Acestea nu sînt creaţiunî neşte şi jumătate în franţuzeşte.
de artă, ci liîrtie tipărită. Şi răul este că nu ştim care este graiul
E oare cu putinţă, ca, în ordinea emoţiunilor „estetic" al iubirii nici la ceilalţi Români.
artistice, să sărim dela Creangă la Eminescu, Novela lui Popovicl-Bănăţeanul „în lume"
dela Chiorpec şi Oşlobanu la Luceafăr ? Fiind­ are o notă lirică sinceră, care, cu toată groză­
că (şi aici stă diferenţiarea între oamenii de gust via limbeî, străbate pînă la noi. Par’că, în ade­
şi între vulg), sufletele noastre au stări de sen­ văr, Sandu şi Ana se iubesc. Dar în ce pîclă
sibilitate emoţională de diferite grade. Nu ace­ de neputinţă sufletească trăiesc sărmanii! ... EI
laşi fel de emoţiune artistică o produce cetirea aft-' oarecum respect de sinceritatea emoţiunilor
unei pagini din Amintiri, — fie chiar cea mal lor şi îţi lasă impresia că se ruşinează să-şi
frumoasă — şi cetirea strofei dea drumul gîndurilor într’o împrumutare de
Tirzie toamnă e acum, limbă săseasco-ungurească, aşa de fundamental
Se scutur frunzele pe drum despărţită de felul gîndiril noastre. Fiindcă nu
Şi lanurile sînt pustii... e vorba aci de cuvinte dialectale sau germa-
De ce nu-mi vii!
nizme, luate de ucenicii români dela stăpîniî
S’ar zice că în literatura noastră, toţi proza­ lor străini, ci e vorba de întreaga mecanică a
torii de talent au fost stăpîniţî de două senti­ limbeî, de palpitarea geniului înţelegerii, care
mente : ridiculul şi patriotizmul, care au dat face că doul oameni necunoscuţi se găsesc de­
naştere la lucrări satirice şi la încercări epice odată prieteni, fiindcă se pricep unul pe altul,
de valoare. Creangă rîde dela început pînă la caşi cum şi-ar fi dat pe faţă taine sufleteşti.
sfîrşit, Caragiali rîde, Sadoveanu îşi ridică pa­ lată o pagină luată, la întîmplare, din novela
loşul (cu o adevărătă mişcare de artist, ce e
drept). lui Popovicl-Bănăţeanul:
Dar, bine, în viaţă, nu sînt şi oameni care Cum resar seara pe cer stelele aşa se iviafl pe
iubesc, nu sînt sentimente morale, intelectuale toate stradele, fetiţe cu „Pomul", băeţî cu „Steaua",
cu „Craii" ori cu „Vitleemul" şi feciorandril cu „Co­
şi estetice, altele decît ironia? Românii nu au linda" sau cu „Ţurca". Şi în această mişcare vie, în
şi el, ca toate popoarele, inimă, nu au familie, nu zgomotul acesta plăcut, în cîntările duios trăgănate şi
au ambiţiune, nu au orgoliu; nu se nasc, nu se în colindele frumoase, întreg oraşul se învăluia într’un
însoară şi nu mor, decît pentru dl S. FI. Marian, aer sfînt şi tot omul îşi uita necazurile vieţii şi par’
că se simţia în prea mărirea lui Dumnezeu.
membru al Academiei române? Pe cînd însă maistor Dinu asculta „colindătorii"
Desigur că da. Se vede însă că romanul de dela fereastră şi primia în casă „Craii", peste drum
actualitate e greu de scris. E greu de împînzuit în lucrătoare, Sandu era singur. Celelalte calfe nici
oameni adevăraţi, ale căror legături sufleteşti să la cină nu fuseseră. Dimpreună cu alţii s’au înfun­
dat într’un birt ca să petreacă acolo noaptea naşterii
ne intereseze, ale căror mişcări să fie logice. Domnului.
Cu toate astea s’ar zice că printre tinerii noştri Aprinsese un muc de luminare şi p’un scăunel
scriitori, domnii Sadoveanu şi Sandu-Aldea' ar Sandu şedea lîngă gura cuptorului de sub cazan.
Rar picurau de pe vase stropi pe ramă şi căde­
avea dreptul să îndrăzniască orice. Structura rea lor suna lung în liniştea lucrătorii. Zgomotul de
lor sufletească, limba, cultura modernă, sensul afară se frîngea surd în ferestre şi-l arunca pe Sandu
adevăratei orientaţiunî artistice, fac din aceşti cu mintea înapoi. Şi aşa, dintr’odată începu să-şi co­
tineri două temperamente nouă. linde :
Şi totuşi, nici unul nici altul n’au încercat Nu te poţi apropia
povestea amorului. La trei mile de pămînt
Eu socotesc că toţi autorii noştri de valoare Unde naşte fiul sfînt;
se lovesc de o greutate technică, în reprezen­ Nu e nimic în pagina asta care să bată la
tarea vieţii româneşti ideale, care formează toc­ ochiu. Şi cu toate astea, pentru noi, Românii din
mai miezul scrisorii mele de astăzi: limba. Regat, e, toată, falsă, cu acest înţeles că pare
Cum vorbesc Românii care se iubesc ? gîndită de un străin, care s’ar fi luptat să-I dea
Cine ştie! . .. o învîrtitură cît mal românească.
Ţăranii vorbesc rar şi cu măsură, — cel pu­ Apoi, ceva mal departe, tinerii sînt aduşi de
ţin la noi (fiindcă s’ar părea, după dl Slavici, puterea dragostei lor faţă ’n faţă:
că prin părţile Aradului vorbesc altfel); tîrgo- „Bunătatea şi duioşia cu care el grăise îl
veţil vorbesc mal mult, dar sînt mitocani şi de- cuprinse sufletul atît de nu ştiu cum, încît îşi
rezemă capul pe pieptul lui, murmurînd ca în
1 Dl Sandu-Aldea este autorul unei novele Murgul,
(„Luceafărul" 1905, nrul 2) care urmează să fie trecută vis: „tu Sandule tu“.
printre cele mai bune ale literaturii noastre. Tu, Sandule, tu!!