Page 9 - 1905-22

Nrul 22, 1905. LUCEAFĂRUL 469
„Ce, nu ţi-e somn?“ culc aici. Cu tine nu mi-e frică!“ Şi se culca
Cu mînuţele în sin, şi cu capul lăsat pe-un pe-o canapea.
umăr, îmî răspundea scurt: Aşa era: ziua n’o mai încăpea locul şi noap­
„Nu ! tea, dacă punea mina pe vre-o carte de poveşti,
— Vreai să-ţî dafi o carte de poveşti ? îşi uita să se culce.
— Da!“ Odată i-ani dat să citiască povestea lui
Cum simţia cartea ’n nună, încremenia cu Creangă: „Punguţa cu doi bani!“ Nu mai era
ochii pe slove. N’aT fi urnit-o din loc, să-î fi chip să lase cartea din mînă. A citit şi a reci­
dat nu ştiâ ce. tit povestea asta pînă o învăţase de-a rostul.
Cîte nopţi frumoase n’am petrecut cu ea în I-am povestit ceva din viaţa lui Moş Creangă.
vacanţele de vară! Odaia mea da cu ferestrile Ştetea ea şi nu prea pricepea ce-î spuneam,
într’o luncă mare, în care păşteau vitele. Des­ într’un tîrziu mă întreabă sfioasă:
chideam ferestrile amîndouă şi ne lăsam vră­ „Da Iui Moş Creangă ăsta, cine i-a spus
jiţi de cîntecul talangelor, care în liniştea nopţii povestea ? “
se înnălţa ca o rugăciune. A doua zi era Duminecă. în faţa casei noastre,
Păuniţa îşi ridica din cînd în cînd ochii lingă fîntîna din uliţă, era un rîs şi-o voe
de pe carte şi-asculta. O simţiam, dar mă bună, de ridica satul în sus. Mă uit pe fereastră
făceam că nu bag de samă; m’ar fi ţinut de şi o grămadă de lume, femei, fete, copii stri­
vorbă. O vedeam apoi trudindu-se să-şi gă- gau în gura mare: „Ia citeşte-o dela început...
siască şirul. Dupăce şi-l găsia, mă uitam la ea s’o^ auzim dela început, dela început!“
fără să mă vază. Era atita linişte pe figura ei, în mijlocul acestei mulţimi era şi-un moş
în jurul ochilor atîta bunătate. Buzele i se miş­ bătrîn, păzitorul dela poarta satului, care trăia
cau din cînd în cînd, de bună samă cînd da cu ce căpăta dela trecători.
peste vre-un cuvînt mai încîlcit. Citia, citia şi „He, tacă-vă gura! u — strigă bătrînul ridi-
era destul să se iviască o notă nouă în acel cînd coşcogeamite măciuca în sus şi făcu
concert al nopţii, scirţiitul vre-unuî car sau linişte.
altceva, şi numai o vedeai că ridică iarăşi capul. Păuniţa începu.
„Era odată o babă şi-un moşneag.
„Ce frumos e !“ şoptia cu ochii perduţî pe
fereastră. — Ăla eram eu — sări bătrînul cu vorba.
Zburdalnica de peste zi era schimbată. Se Toţi începură să rîdă.
îmbăta din poezia nopţii, ca un suflet credin­ — Tăceţi, ori nu vă mai spui!“ strigă Pă­
cios de vorbele unei rugăciuni. De cîteorî nu uniţa.
m’apuca de mînă şi-mi şoptia: Tăcură toţi.
„Auzi... auzî.“ „Era odată o babă şi-un moşneag. Baba
avea o găină şi moşneagul un cocoş; găina
Cînd apoi, după miezul nopţii, începea păs­
torul să tragă din caval, Păuniţa îşi uita de babei se oa de cîte douăorî pe zi şi baba mînca
o mulţime de ouă, iar moşneagului nu-i da
carte. Cu capul lăsat pe mînă, cu ochii închişi nicî-unu!...
de jumătate asculta fermecată. Păru-î căzut pe — Auzi, a dracului cotoroanţă 1“ strigă in­
obrajii luminaţi de lampă părea nişte şuviţe de dignat păzitorul dela poarta satului şi ridică
aur. în jurul buzelor îi flutura un zimbet curat, măciuca în sus; praf ar fi făcut-o, de-ar fi
ca razele răsăritului. Era atîta înduioşare în fost acolo.
felul cum sta şi cum trăia în cîntecul cavalului.
Păuniţa, văzîndu-se iarăşi întreruptă, se apro­
„ La ce te gîndeştî, Păuniţo ?“ pie furioasă de bătrînul, care stetea pe-un scă­
Vorbele astea o treziau şi mă privia un mo­
ment speriată. Apoi, după ce-şî venia puţin în unel cu trei picioare.
„N’aî să mai tacî?“ şi-l împinse de se rosto­
fire, mă întreba: goli ca un bostan.
„Nene, e drept că Făt-frumos a avut părul
de aur ? Ş’a făcut un rîs, de ridicase satul în slavă...
în sfîrşit, Păuniţa reluă citirea povestii şi cu
— Vezi bine!“ cît citia mai mult, cu atît căscaţi gurile mai
Şi răminea iar dusă pe gînduri! tare...........................................................................................................
De cîteorî nu ne treziam cu mama în prag. „Al dracului cocoş! Da găina ştiu că i-a
„Ce, nu v’aţi mai culcat, strigoilor ? Haide, făcut-o babii! Apoi găina tot găină; a ouat o
zgripţuroaico, dimineaţa dormi ca lemnu !“ — mărgea. Ci-că ar fi pricopsit pe baba...
şi mi-o lua de mînă şi-o ducea cu sîla la — Mă, să vă spui eu ce e, mă. Apoi Dum­
culcare. nezeu n’a vrut cu baba, mă. Adecă de ce nu
Peste noapte numai mă treziam cu ea în odae. i-ar fi dat şi moşneagului un ouşor? Lacoma!
„Nene, nene, ai auzit cum cînta cucuvaia ? Acum roază la mărgică ...“
Mi-am luat cojocul tatii şi-am venit să mă Şi aşa a fost.