Page 6 - 1905-22

466 LUCEAFĂRUL Nrul 22, 1905.

Era un simbol, un simbol îngrozitor această într’acolo şi-l zări. Se repezi jos şi-I eşi ’nainte,
ruină de om. aducîndu-1 la masă.
Tinerii noştri nu-î deteră nici o atenţie ci, Muzica începu un vals.
strîngîndu-şl drăguţele maî mult la braţ, înce­ — Miche, ultimul vals!
pură a sări, a şuera, a cînta. Cele patru perechi se coborîră ’n sală şi
Cînd intrară la Bullier, balul se începuse. începură a valsa. Ninette plecase capul pe
Perechile curgeaţi, lunecau pe parchetul stră­ umărul lui Livaridi şi închisese ochii, suriză-
lucitor. Apoi muzica sfîrşi de cîntat şi chiote toare, mlădioasă, ameţită, topită de fericire ...
ca de sălbatici răsunară în sală: se cerea re- Apoi ultimul vals se sfîrşi şi lumea se în­
peţirea jocului. dreptă spre ieşire.
Muzica începu acelaş joc şi tinerii noştri se Livaridi luă două trăsuri şi împărţi perechile
amestecară prin lume. Erau acolo fel de fel de în ele. Apoi porunci pe şoptite birjarului din
feţe, fel de fel de naţiuni. Erau EnglejI lungi, ’nainte.
slăbănogi, cu fălcile încleştate în seriozitatea Dădură iar pe bulevardul Saint-Michel, tre­
ursuză a neamului lor; erau Spanioli smoliţi cură Sena, o luară la stînga pe strada Rivoli
la faţă şi arţăgoşl ca nişte cocoşi; erau Români şi ajunseră în faţa unul restaurant mare din
foarte eleganţi şi foarte obraznici; erau Ruşi apropierea marilor bulevarde. Femeile se în­
veniţi în frac şi ’n ghete de lac ; Unguri mîndri; dreptară cît mai bine de mijloc şi intrară în
Nemţi graşi şi gravi; Greci spilcuiţi; Negri restaurant.
strînşl în haine croite după cele din urmă jur­ Livaridi îî conduse în camera pe care o oprise,
nale de modă. Erau cocote îmbătrînite în me­ chelnerul întrebă de poate servi, se închină
serie şi cari se cunoşteau cît de colo, par’c’ar şi eşi.
fi avut ojpecetie pe faţă; erau altele mal tine­ — Frumoasă surpriză ! Bravo !
rele şi îmbrăcate foarte elegant; erau altele îm­ Feţele se ’nveseliră şi limbile se deslegară.
brăcate foarte simplu şi cari ţineau în mînî Cînd ajunseră la dessert, erau toţi în voie bună.
reticule bătătoare la ochi, spre a face pe cel Ninette îşi da aere de gazdă! „Uite-o pară
proşti să creadă că ele sînt nişte biete lucră­ delicioasă, ma ch'ere! — Nu vrei o piersică,
toare cinstite cari abia au scăpat din ateliere Blanchette? — Un strugure, Yvette! Numai o
şi — în drumul lor spre casă — s’au abătut boabă!“
şi pe la bal să joace o polcă. Erau apoi şi Iar celelalte făceau fasoane, abia atingeau
lucrătoare, adevărate lucrătoare, cărora nu le acele roade minunate.
ajungea simbria lor cinstită şi cari veniau aici Şampania înfierbîntă şi mal mult capetele.
să-şi cîştige pe bani murdari o pălărie mai După a doua cupă Kamenitzky se urcă pe un
frumoasă, o aplicaţie de bluză, vre-o dantelă scaun.
sau cine mal ştie ce cîrpă. Erau, în sfîrşit, şi — Doamnele mele! Beau pentru D-voastră
familii cinstite cari veniseră să priviască acest care reprezentaţi aci graţia şi farmecul neîntre­
bîlciu de femei, această învolburare a deşărtă- cut al Parisieneî!
ciunil, această vuitoare a viţiuluî. Iar muzica Femeile înclinară din cap ca nişte ducese, în
ceea avea ceva ascuţit în ea, biciuia nervii de­ semn de mulţumire şi-şi înmuiară buzele ’n
strămaţi, ţipa, comanda: „Joacă! Joacă! Petrece!“ şampanie.
Livaridi era nespus de fericit. Juca uşor, Polonezul dădu pe gît a patra cupă şi tur-
elegant ca la un bal mare. îşi luă prietenii nîndu-şî apoi a cincea, făcu semn lui Mătăsaru
şi prietenele, îl duse la o masă în galerie şi acolo să umple şi celelalte cupe. El se gîndi puţin
comandă şampanie. Beau şi rîdeaCi şi erau fe­ şi apoi începu:
riciţi. De la masa lor vedeau, jos, şuvoiul de — Graţioasele mele Parisiene şi iubiţii mei
lume ce se frămînta în sunetele muziceî. Apoi, prieteni! n istoria ce ni se predă nouă în şcoală
într’un timp, l.ivaridi luă la o parte pe Măta- Românii sînt arătaţi ca nişte oameni foarte vi­
saru, îl şopti ceva la ureche şi pieri. cleni şi foarte mişel.
— Unde-I Miche? întrebă Ninette. Da ! Mişel! Am păstrat această credinţă înti­
— Vine acum ! îl răspunse Mătăsaru. părită în mintea mea încă de pe cînd eram
Un sfert de oră trecu, apoi altul, apoi altă copil, pînă ce am avut prilejul să cunosc pe
jumătate de oră şi Livaridi nu mai venia. prietenul nostru de faţă Miche Livaridi şi pe
— Trebue că i s’a ’ntîmplat ceva! suspina D-voastră, dragii mei. Atunci am băgat de
Nimtte. samă că istoria care ni se predă în şcoală e
Ceilalţi prieteni se uitau unii la alţii şi fie­ falşificată.
care zimbia şiret, par’că fiecare ar fi ştiut de Aci polonezul se opri şi zgîi ochii înaintea
rostul lui Livaridi. Iul ca un om speriat. Apoi îşi trecu mîna prin
Cînd maî era puţin pînă la spartul balului, păr şi urmă:
acesta se arătă la intrare. Mătăsaru sta cu ochii — Am constatat în prietenul nostru Livaridi