Page 18 - 1906-08

182 LUCEAFĂRUL Nrul 8, 1906.
Ion iţă (de după zid): Nu scapi, mişelule, — T. Crăc iun (alergînd la el): Te-arănit? (în­
nu scapi! (se urcă pe zid. Pe o mină mat are cearcă să-I ridice).
lanţul de rob, Udrea se întoarce speriat şi dă A r o n (cătră puşcaşi): La poartă, feciori! îna­
faţă cu el. Paula sare la Udrea, care scoate cu­ inte! (puşcaşii năvălesc la poartă ! De după zi­
ţitul, o străpunge si o împinge de pe zid. Paula duri puşcă în ei, cîţiva cad, cînd dau cu to­
dă un ţipet, cade de pe zid în cetate, sgomot poarele în poartă).
după ziduri, loniţă îl ţine pe Udrea de gît, su- P i n t e a (ridicîndu-se şovăind): Fugiţi! Fugiţi!
grumîndu-1 şi vrea să se arunce cu el de pe zid — M’au vîndut! (Porţile se deschid şi pandurii
cătră ai săi. Cîţiva panduri îl trag spre cetate. vin spre poartă în şiruri închegate. Aron şi T.
Udrea se zbate disperat). Crăciun vreau să-i ridice pe Pintea, însă
P u ş c a ş i i : Sugrumă-1, sugrumă-]! năvălesc asupra lor pandurii. Ei fug, împreună
cu puşcaşii, strigînd: Trădare! Trădare! Pan­
T. C r ă c i u n : Dă-I jos! Dă-ljos! (panduriiîl durii îl leagă pe Pintea, care se luptă cu moartea.
prind şi-l trag spre cetate, loniţă îl ţine pe Udrea — După poartă se vede loniţă pus în lanţuri.
sugrumat, de gît. Pintea aleargă cu puşca spre Paula, întinsă pe cîteva mantale, — moartă. Lingă
zid, ţinteşte şi trage spre Udrea. Udrea cade ea magistratul, îşi freacă mînile desperat).
mort pe zid. Pe loniţă il tîrăie pandurii. De M a g i s t r a t u l : S’a sfîrşit! Totul s’a sfîrşit.
după culise se aude sgomot, cum vin puşcaşii (Cortina).
lui Pintea în fugă). Nota. Aceasta piesă a fost prezentată la concursul
publicat în 1904 de Societatea pentru fond de teatru ro­
Scena a X/I-a.
mân. A fost apreciată ca cea mai reuşită dintre piesele
Aceiaşi, Aron şi puşcaşii, vin în fugă. Un glas : (de după ce-aiî participat la acel concurs. Cu toate scăderile, pe
zid): trageţi, măi! trageţi! Detunături, de după stîlpul cari le are, ea e un început în literatura dramatică dela
porţii. Pintea, nimerit, şovăieşte şi cade în genunchi. noi. După o amănunţită îndreptare şi adaptare mijloace­
lor noastre scenice s’ar putea chiar şi juca de diletanţii
P i n t e a (răzimat cu mîna de pămînt): Ce-î noştri. Dreptul de reproducere şi reprezentare aparţine
asta? autorului. Red.
C R O N I C A .
Predici sau învăţături etc. culese ce Petru Maior rat românească „aşa cum s’a sfinţit ea în slujba sfintei
de Dicio-Sînt-Mărtin. Editate acum întîia dată cu litere biserici 1 *, au făcut din această Culegere de cuvîntări cea
latineşti de Dr. Elie Dăianu. Cluj, 1906, 12! pp. pr. 1 mai populară şi mai folosită carte în bisericile române
cor. din Ardeal, unite şi neunite de-opotrivă.
într’un ram de literatură mal puţin cultivat reedita­ „Pentrucă aşa sînt predicile acestea ţesute, cît de şi
rea unei sau altei scrieri de valoare îşi are folosul ei nu tocmai toate firele, însă fiinţa şi măduha celor ce
netăgăduit. Literatura noastră eclesiastică în general e se cuprind întrînsele fieşte carele prost o poate înţe­
foarte săracă, pe terenul omiletic, în special, s’a lucrat lege" — zice însuşi zelosul alcătuitor.
puţin de tot. Veacuri de-arîndul din stranele biserici­ Şi nici că se putea scrie în alt chip, cîtă vreme ţinta
lor române, afară de mîngăitoarea chitare, o singură ostenelelor lui era să pună în mîna preoţimii celei
carte numai, acea carte mare şi sfîntă, care se chiamă „puţin pricopsite în ştiinţa ritoricească" modele adevă­
Cazanie, a împărtăşit la zile de praznic, prin rostul cu- rate de cuvîntări bisericeşti, din care aceasta, culegînd,
tăruî diac sau cantor ceteţ, cuvîntul lui Dumnezeii, pînea să se ajute la împlinirea datorinţei sale pastorale. Ghi­
cea cerească, atît de bună şi folositoare pentru edifi­ dul scesta l-a împintenat ca, în cursul activităţii sale
carea noroadelor neînvăţate. Amvonul, tribuna, de pe preoţeşti, să scrie predici de tot felul, pe cari le-a scos
care se cade să răsune glasul păstorilor tălmăcitori de la lumină în Buda, la 1811, în trei părţi: I. Predici pen­
scripturi, glas de mustrare, de îndemn şi învăţătură — tru Duminecile dela începutul Trioduluî, pînă la Dumi­
amvonul român a fost şi este şi astăzi osîndit să stea mut. neca tuturora sfinţilor. II., Predici dela a doua pînă la
Cărţi de predici mal iscusite ne-au lipsit, preoţimea, a 32-a Duminecă după Rusalii. III. Predici pentru praz­
cu puţină carte, prea cu anevoie se putea avînta la nicele de preste an.
vestirea cuvîntului de învăţătură. Astăzi această colecţie de predici bune a ajuns a fi
In biserici ceva mai înzestrate însă, cercetătorul a rară. Dintre scrierile răsleţe şi sporadice, cari apar în
putut întimpina, printre cărţile sfinte, mai adese Pre­ timpul din urmă, din cauza cuprinsului şi a formei lor
dicile cu litere cirile ale lui P. Maior, protopopul de puţin accesibile pentru înţelegerea mulţimii, puţine şi-
pe vremuri la Reghin. au putut cîştiga o popularitate mai strînsă — ale lui Z.
Lipsa totală a cărţilor de predici, dar mai vîrtos al­ Boiu. Preoţimea tînără pe urmă, nu mai ceteşte prea
cătuirea măiastră, plină de „gîndire creştinească şi de bucuros slovele cirile şi din motivul, că — prin retipă­
simţire românescă", atît de ziditoare şi întăritoare su­ rirea cu caractere străbune a cărţilor rituale — a început
fletului credincios, precum şi limba lor dulce şi adevă­ să uite şi această rămăşiţă a slavonismuluî în biserica