Page 8 - 1906-17-18
P. 8

366                        LUCEAFĂRUL                Nrul 17-18. 1906.
           rile  mici  de  fereastră  în  casă,  şi  el  nu-şî  maî   delele  grele,  să  pătrundă  razele  luminii.  Divanul
           poate  lua  privirea  de  acolo.  Blîndeţa  nopţii  de   cu  spatele  înalte  se  uită  la  Gheorghe  şi  par’că-î
           primăvară  îî  pătrunde  în  suflet,  închipuirea  lui   spune:  Ce  vreaî,  streine,  ce  cauţî  aicî?  Apoî  îl
           de  copil  prinde  aripi  uşoare,  cari  îl  duc  departe   cuprinde  iar  piroteala  vecinică.  Gheorghe  vrea
           în  lumea  poveştilor  pline  de  minunăţii  şi  de   să  tremure  par’că.  Priveşte  cu  ochiî  stinşî,  îşî
           groază.  Atunci  îî  era  frică,  îşî  vîra  capul  sub   duce  mîna  în  barbă,  şi  două  lacrimi  curate  is-
           ţol,  şi  i  se  părea  că  porneşte  cu  pat  cu  tot  din   voresc,  luminînd  în  vîrful  genelor.  Ceva  i  se
           casă.  Se  simţea  atunci  aşa  de  părăsit,  aşa  de   puse  la  inimă  şi-l  tot  îmboldea:  Ci  nu  fi  prost,
           fără ajutor.                      Gheorghe,  nu  e  moartă,  e  numai  dusă.  Ia  pri­
             Gheorghe  se  scoală  dela  fereastră,  şi  umblă   veşte  la  dreapta!  Şi  ’ntradevăr  la  dreapta  în
           încet,  ca  în  vis,  prin  casă.  Era  pustiu  afară,  dar   două  păbare  cu  îngeri  albî,  stau  florile  de  iasmin
           casa  părea  un  cimitir  cu  atîtea  morminte  pără­  puse  de  mîna  eî.  Aşa  e  de  curat  iasminul,  numai
           site,  cît  era  numărul  mobiliarului  sărac.  Îî  părea   unele  petale  încep  să  pălească.  Mirosul  luî  îm­
           că  de  veacuri  masa  era  în  colţul  acela  întunecat,   bată,  mirosul  luî  şi  amintirea  aceleia,  ce  a  rupt
           cu  aceeaşî  învălitoare,  ce  atîrnă  trist,  ca  un   cu  degete  subţiri  crenguţele  fragede.  Dar  luî
           gînd  frumos  zdrobit.  In  jur  scaunele  împietrite,   Gheorghe  i  frică  să  se  apropie.  Îî  e  ca  şi  cînd
           par’că-ţî  fac  semn  să  te  depărtezi,  să  nu  le  tul­  ar  fi  să-i  şoptească  florile  ceva  de  ce  se  teme,
           buri  gîndurile,  visările  în  cari  sînt  adîncite.   credo  că  de  s’ar  apropia  un  glas  tainic  i-ar
           Lîngă  peretele  alb-alb  —  de  ce-î  aşa  de  alb   pătrunde în ureche şi i-ar şopti: »Sărace Gheorghe,
           peretele?  —  divanul  plin  de  umbră  aşteaptă  —   rău  ai  ajuns  tu,  sărac  de  inima  ta!«  —  Un
           aşteaptă, şi nu maî vine nime să scuture per­  trandafir veghia în mijlocul iasminuluî, şi părea
































                                 Din România: De pe valea Argeşului.
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13