Page 12 - 1906-19-20
P. 12

Nrul 19-20, 1906.          LUCEAFĂRUL                        409

          maî  da  prin  cîrcîmă  pentru  toată  lumea  asta.   goli  de  pe  scară  izbindu-se  cu  capul  de  piatra
          Trecuse  o  jumătate  de  an  şi  el  nu  maî  gustase   lată  pe  care  se  răzima  un  stîlp  al  clopotniţei.
          rachiul.  A  slăbit  de-i  eşiră  fălcile  şi  umerii  obra-   Se zvîrcoli cîtva, apoî se duse şi el după Hanţ.
          zilor  ca  la  maimuţe,  s’a  înegrit  de  uscat  ce  era,   Cînd  trecu  pe-acolo  în  de  seară  popa  cel  bă-
          dar  n’a  maî  cutezat  să  bea.  Vorbea  foarte  puţin   trîn,  care  eşia  totdeauna  să  vadă  cum  stă  lucrul,
          şi-şî  făcea  trebile  veşnic  mînios,  dar  nu  maî   se  dete  îngrozit  înapoi:  Ptiî  ucigă-te  toaca,
          supăra pe nimeni.                 ne-aî  pîngărit  clopotniţa!  Bine  i-aniziseu:  Şi-a
            Trebuia  o  clopotniţă  nouă  la  biserică,  —  cea   pus satana gliiara pe tine şi nu maî scapî!«
          veche  putrezise  şi  ’n  temeliî  şi  la  coperiş,  de
                                                                 I.  Agârbiceanu.
          se  putea  prăbuşi  în  toată  clipa.  Partenie  era
          vrednic  acum  să  se  apuce  de  un  lucru  aşa
          sfint.  A  dat  dovezi,  că-î  un  om  «ie  se  poate  în­
           drepta.  Coratoriî  bisericeşti  în  frunte  cu  popa   lîkjenia în Taurida
          l-au  şi  tocmit,  i-aii  adus  tot  materialul  de  lipsă.
                                                         de Gocthe.
          —  Partenie  cioplea  acum  afară  lîngă  biserică.  —
          Oamenii  se  ’mpretiniră  cu  gîndul  că  va  remî-   Actul întîiu. — Scena a treia.
          nea  tot  la  eî  în  sat,  meşter  harnic  şi  iscusit,   Ifigenia. Toas.
          căci  aşa  clopotniţă  le-a  făcut  de  nu  era  în  jurul
                                                          Ifigenia.
          acela.  Şi  după  ce-a  fost  gata,  coratoriî  ca  să  se
          deosebească  şi  maî  mult  de  alte  clopotniţî,  au   Tot harul eî reverse-asupră-ţî zîna!
          cumpărat  cîteva  place  de  tinichea  albă-strălu-   Să ţi dea izbîndă, cinste şi mărire,
          citoare, să le pue Partenie la stiaşina coperişuluî.  Bielşug şi mulţămire la ai tăi,
            Dar  cînd  s’a  văzut  Partenie  că-î  aproape  gata   Să-ţî împlinească orice gînd de bine,
           cu  totul,  un  gînd  frumos  ce  l-a  însoţit  de  cînd   Ca, peste mult popor domnind cu trudă,
           s’a  apucat  de  clopotniţă,  nu  l-a  maî  putut  învinge.   Să aî şi fericire multă, multă 1
           Şi  se  gîndia  astfel:  »In  cîrcîmă  de  bel,  te  pe­
           depseşte  Dumnezeu,  că  eşti  aproape  de  jidan,   Toas.
           şi  jidanu-î  frate  cu  draeu.  Dacă  bei  cînd  lucri   M’aş mulţămi să zică tot poporul:
           pe  la  oameni,  dai  pildă  rea,  şi  ascunzîndu-ţî   Că spre folosul luî m'am străduit,
           glaja,  iar  te  asamenî  cu  necuratul  ce  se  ascunde   Nu spre al meu. Dar cel maî fericit
           pretutindenea.  Dar  de  beî  lingă  casa  Domnului,   E acela, fie Domn sau om de rînd,
           cînd  lucri  la  ceva  sfint,  cum  e  o  clopotniţă,  nu   La care este mulţumire ’n casă.
           poate  să  ţi  se  întîmple  nicî  un  rău,  căci  eşti   Tu ’mpărtăşeaî durerea mea amară
           sub  puterea  luî  Dumnezeu.«  învins  de  gîndul   Cînd sabia duşmanului îmi smulse
           acesta  trimise  pe  un  băiat  ce  căsca  gura  la  el,   Pe cel din urmă fiu de lîngă mine.
           să-î  aducă  o  litră  de  şpir.  Maî  avea  două  place   Cît timp îmi stete ’n minte răsbunarea,
           de  bătut,  dar  sta  sus  pe  scară  ca  înlemnit  şi   Nicî nu simţeam pustiul caseî mele.
           nu  maî  putea  face  nimica.  La  gîndul  că  ’ndată   Acuma cînd mă ’ntorc izbînditor
           băutura  va  fi  aici,  rana  veche  se  deschise  adînc,   Şi-i răsbunat cu sînge fiul meu.
           ca  o  viitoare  largă,  şi  i  se  părea  că  ’n  el  întreg   Îmî pare casa de plăceri deşartă.
           nu-î altceva, decit vîrtejul acela ameţitor.  Supunerea voioasă ce-o vedeam
            Băeatul  se  urcă  pe  scară  şi-î  întinse  sticla.   Din ochii tuturora strălucind,
           O  beţie  dulce,  o  mîngăere  şi  adiere  în  toate   E 'năbuşită azî de griji şi temeri.
           încheeturile  îl  cuprinse.  Părea  c’a  ajuns  la  cul­  Toţî stafl pe gîndurl, ce va fi la urmă,
           mea  tuturor  dorinţelor  sale,  ochii  i  se  zgîiaîi   în seama cuî o să rămîie ţara. —
           dulcegî  sub  genele  ce  se  aplecau,  şi  puse  sticla   Viu deci în capişte, în care adesea
           la  gură.  Gustă  de  două  ori,  apoi  a  treia  oară   Intrai ca să mă rog ori sâ daţi laudă
           o  gîlgăi  toată  pe  gît.  Cînd  o  ridică  şi  luî  i  se   Pentru izbîndă. O dorinţa veche
           ridică  ceva  dela  pept  aducîndu-î  o  greutate   Eu port în piept ce nu ţi maî e străină
           mare  la  cap,  muindu-î  picioarele,  şi  se  rosto­  Şi nicî neaşteptată. Am nădejde,
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17