Page 11 - 1906-19-20
P. 11

408                         LUCEAFĂRUL               Nru! 19 — 20. 1906.
           în  casă,  şi  se  uita,  nimicit  par’că,  la  nevastă.   se  îmbolnăvia  mal  tare  de  nu  mal  era  bun
           »Ce crezi tu, lovo, bine va fi de mine?«  de nimic.
             »Bine,  Partenie,  dacă  nu  veî  maî  bea.  Vezi   Şi  într’o  bună  dimineaţă,  dup’o  noapte  de
           Dumnezeu  îţi  tot  deschide  mintea  să  te  laşi  de  arsură  şi  de  veghiere  intra  mînios  în  cîrcîma
           păcat. De ce mi vrei şi tu odată?  jidanului.  —  Toţi  sătenii  îl  înfruntau,  numai
             —  Că  de  azi  înainte  totul  s’a  sfîrşit!  Ui-te,   Hanţ  îl  ţinea  parte.  Cum  să  nu-î  fie  luî  drag
           să  curgă  vinarsul  vale  şi  mă  fac  că  nu-1  văd.   de  Hanţ  ăsta?  Şi  într’o  seară  de  beţie,  Hanţ  iî
           O  să  vezi  tu,  nu  maî  beau  să  ştiu  bine  că  mă   spuse  cu  lacrimile  în  ochi,  că  deacum  nu  va  mal
           aprind.  Numai  uite  tu,  lovo,  oare  n’ar  fi  bine   putea  bea.  De  muere  nu-î  pasă,  dar  are  rudenii,
           să-mî  fac  un  sicriu  şi  pentru  mine.  Tot  fac  la   cari  s’au  săturat  de  dobitocia  luî,  şi-l  vor  pune
           alţii  tot  fac,  în  urmă  mă  voiţi  trezi  că  mă  umflă   sub pază de-aci încolo.
           sarsaila  şi  pe  mine  şi  cine  mi-a  face  mie,  un   Sasul  se  clătina  pe  scaun,  cu  ochii  blejiţl,
           sicriu?  Aici  nime  nu  ştie  numai  eu.  Ce  crezi   zdrobit  de  durere,  »Ie  Parteni,  pe  mine  mă
           tu  că  io-s  tufă?  Om  odată!  Eu  singur  meşter   ’nchid, şti, pun iacat şi nu maî las’afară«.
           de  lemn.«  —  Şi  dacă  apuca  odată  pe  coarda   Erau  amîndoî  turtiţi,  şi  se  ’nţelegeau  cum
           asta  pomenea  de  Hanţ,  de  maeştrii,  îî  trecea   să-şî ajute.
           cu  totul  gîndul  luî  de  moarte,  şi-şî  bătea  şer-   Sasu-şî  spuse  toată  cuminţenia  ce-ar  fi  putut
           parul, că dacă bea, el cîştigă banii.  să-î  ajute.  La  el  în  curte  este  un  şopron,  aproape
             Dar  nevasta  ştia  să-î  aducă  aminte  îngrabă   de  zidul  de  graniţă  Cad  Hanţ  era  dintr’o  fa­
           de  sicriu.  »N'ar  fi  rău  să-ţî  faci  unul.  Cine  ştie   milie,  care  numai  luî  i-a  lăsat  şasesprezece
           cînd vine moartea.«               table  de  vie,  şi  avea  o  casă  încunjurată  cu  zid,
             Şi  Partenie  se  mulcomia  iarăşi,  cu  gîndul  la   de-ar  fi  putut  sta  şi  ’ntr’un  oraş.  Dacă  ar  putea
           sicriu  şi  la  moarte,  şi  cu  hotărîrea  că  nu  va   el  să  sară  de  pe  şopronul  acela  în  uliţă,  ar  fi
           maî bea.                          scăpat.  —  »Măî,  frate  Parteni,«  —  zise  el  în
             Se  întîrapla,  într’adevăr,  că  dup’o  beţie  straj-   sfîrşit  »tu  eşti  maistru,  faci  tu  la  min’  neşte
           nică  Partenie  să  zacă  o  zi  două.  Şi  atuncî  trei-   aripi de scîndură şi io zbor peste zid.«
           patru  săptămînî  nu  maî  punea  vinars  în  gura   Meşterul  Partenie  vr’o  trei  zile  nu  s’a  deştep­
           luî,  ci  muncea  ca  un  smintit.  Şi  dintr’odată  se   tat  din  beţie,  dar  în  timpul  acesta  a  croit  sa­
           schimba  tot,  ca  prin  minune,  în  casa  meşterului.   sului  doua  aripi,  aşa  cum  l-a  slujit  pe  el  mintea.
           Mîncare  regulată,  copiii  curăţel  îmbrăcaţi,  biata   Să  şi  le  lege  de  subsuori,  iar  de-asupra  rezimă-
           Iova  în  rînd  cu  femeile  Dumineca  la  biserică.   toare  pentru  mînl,  ca  să  poată  prinde  şi  mişca
           Chiar  el  îşi  văcsuia  cişmele  şi  la  începutul  li­  aripele.
           turghiei  era  în  şir  cu  ceialalţî  creştini.  Iovei  i  se   Hanţ  se  ’mbătă  în  seara  cînd  îl  dete  Partenie
           părea  că  vede  iarăşi  pe  flăcăul  harnic,  zdravăn,   mîntuirea,  de-abea  s’a  ridicat  din  toate  şanţurile
           ce  s’a  oprit  odată  cu  săcurea  pe  umăr,  cu  barda   pînă acasă.
           pe  mînă  la  eî  în  sat.  Atuncî  într’adevăr  vedea,   Rudeniile  lui  Hanţ,  oameni  cu  vază  în  sat,
           că  n’au  lipsă  să  muncească  în  parte  la  cineva,   cari  se  ruşinară  de  purtarea-!  păcătoasă,  îl  puseră
           căci  Partenie  aducea  bani  destul  acasă.  Îî  adu­  sub  pază,  şi  nu-1  mal  lăsară  să  iasă  afară.  Şi  la
           cea şi-î izbea pe masă, făr’ să zic’o vorbă.  o  săptămînă,  după  multă  cercare  şi  trudă,  Iul
             Asta  însă  nu  putea  merge  mult  aşa.  Bine  că   Hanţ  îî  reuşi  să  se  urce  pe  coperişul  şopronu­
           nevasta  era  voioasă  şi  copiii  hrăniţi  şi  bine  ’m-   lui,  să-şi  pue  aripile  şi  să-şî  cerce  zborul.  Dar
           brăcaţî,  dar  meşterul  Partenie  trecea  prin  chi­  cum  s’a  ’nieptat  din  cizme,  aşa  lung  ca  o  pră­
           nurile  iadului.  Se  gîndea  cu  mînie  la  sfatul   jină  a  căzut  pe  pietrile  de  lîngă  grajd  şi  şi-a
           tată-so,  la  vorbele  popii,  la  sicriu  şi  nu-şl  putea   dat duhul.
           închipui  o  prostie  mal  mare  ca  toate  acestea!   Bietul  Partenie  ajunse  acum  la  judecată,  c’a
           Şi  cînd  lua  cu  barda  sfăşiile  lungi  de  aşchii  ca   ajutat  pe  Hanţ  să-şî  facă  moartea.  Abia  a  scă­
           să  rămînă  laturea  grinzii  netedă,  i  se  părea  c’a   pat  cu  faţa  curată,  dupăce  martorii  jurară  că
           îmbătrînit,  că  nu  maî  are  nici  putere  în  braţ.   Partenie se ’mbată de-î ca mort.
           Stilpî  dela  portiţă  nu  făcea,  spunea  că-î  lasă   Moartea  aşa  de  năpraznică  a  lui  Hanţ  însă
           pe  maî  tîrziu.  Şi  cu-cît  trecea  timpul,  cu  atîta  l-a  zguduit  puternic  pe  meşterul  Partenie.  Nu
   6   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16