Page 6 - 1906-19-20
P. 6

404                        LUCEAFĂRUL               Nnil 19-20. 1906.
                                    testerul Partenie.
                                      9
              între  dealurile  împădurite,  în  vale,  satul  s’a   văzut  cît  e  de  harnic,  ce  stîlpî  de  portiţă  în­
            deşteptat  de  mult  Fumul  ce  s’a  ridicat  vineţiu,   floriţi  ştie  să  facă,  şi  cum  nu  avea  pe  nimeni
            subţire,  din  coperişele  de  pao  des  dc  dimineaţă,   caro  să-î  dee  un  sfat  maî  bun  decît  frate-so
            cînd  ciripea  rîndnnica,  s’a  adunat  în  vr’o  patru-   maî  mare,  unde  locuia,  cînd  a  cerut-o  Partenie,
            cincî  pîlcurî  uşoare  de-asupra  satului,  ca  nişte   ce  se  aşeză  în  satul  lor,  n’a  zis  ba.  Şi  aşa  s’a
            nouraşî  ce  nu  maî  pot  bate  din  aripi.  Pe  pod-   mutat  în  casa  unde  stau  şi  acum.  o  casă  chilavă,
            moale,  pe  lingă  case,  pe  la  portiţă,  stau  la  soare   ce-abia  maî  poartă  coperişul  înalt  de  pae,  înegrit
            copii  numai  în  cămaşe,  cu  capul  gol,  şi  în   pe la streşini
            răstimpuri  se  freacă  la  ocliî  cu  dosul  moale  al   Copiii  lor  se  joacă  prin  curte,  goî  ca  napul,
            pălmuţiî.  Ceî  maî  mărişori  aleargă  prin  ourto   numai  nişte  zdrenţe  de  cămăşuţe  pe  el  Iova
            după  un  viţel,  după  un  porc,  să-î  închiză,  ca   gată  cu  togmitul  prin  casă,  iasă  la  portiţă  şi
            mai  siguri  să  poată  merge  să  aducă  mohor  şi   priveşte  în  lungul  drumului  spre  o  casă.  Vezi
            burueni  pentru  amiazî.  Din  cînd  în  cînd,  după   bine  că  nu-î  acolo  Partenie,  zădarnic  i-a  spus
            ce-atî  isprăvit  prin  curte,  ce  le-au  dat  în  grije   azi  dimineaţă  că  merge  să  ridice  coperişul  unei
            părinţii  plecaţi  de  dimineaţă  la  muncă,  aleargă   şuri  Se  maî  uită  odată  cercetător  prin  curte,
            la  fereastă,  îşi  pun  pălmile  lingă  obraz,  şi   la băeţî, şi pleacă repede pe uliţă la vale.
            privesc  tainic  să  vadă  nu  s’a  sculat  micuţul   în  cîrcîma  pitită  de  lîngă  pod,  Partenie  bea
            din păcel.                        vinars  şi  se  ţine  la  dispută  cu  jupînul.  Femeia,
              Vr’un  car  întîrziat  mai  scîrţăe  pe  drumul   cu  faţa  arsă  de  durere,  se  opreşte  ’n  uşe.
            alb  de  praf,  în  mersul  greoiu  al  boilor.  Satul   îŞtiam  eu  că  iar  eşti  aici,  măî  om  slab  ce
            îşî  desvălue  uliţele  albe,  goale.  Pe  lîngă  case,   eşti tu!«
            pe  unde  maî  creşte  troscoţelul  bătucit,  guiţă  pur­  Meşterul,  cu  ochii  sticloşi,  se  scoală,  se  clatină
            ceii şi pasc gîşte, albe ca de zăpadă.  şi se razimă de tarabă înaintea cîrcîmaruluî:
              Dintre  femeile  de  pe  uliţa  cea  mare  nu-î   »Auzî  jupîne:  io  om  slab!  Ciiî...  dapoî  că
            acasă  decît  Iova,  nevasta  meşterului  Partenie.   eu  cînd  mă  mîniu  dau  cu  barda  ’n  lună!«
            Ei  n’aîî  pămînt  nici  un  strop,  şi  trăesc  după   Vinarsul  băut  de  dimineaţă,  pe  inima  goală  i-a
            barda  lui  Partenie.  Nu-T  vorbă,  ar  fi  putut  să   muiat tot trupul, şi vorba abia o mestecă.
            muncească în  parte undeva, că lanuri erau destule.   —  »Dă  şi  ’n  dracul,  nemernicule,  numai  ieşî
            Femeia  i-a  zis  de  multe  orî  bărbatului  să  sape   odată  afară  să  nu  te  mai  văd  aci.  Să-ţî  fie  pe
            şi  eî  la  cineva,  că  s’ar  trezi  toamna  cu  două-treî   suflet  jupîne,  că  şi  d-ta  eşti  făcut  par’că  numai
            cară  de  cucuruz,  şi  nu  le-ar  prinde  rău.  Dar   să  strici  casele  oamenilor.*  Cînd  era  Partenie
            meşterul  Partenie  se  uita  urît  la  ea:  »Ce,   aşa  turtă,  nevasta  cuteza  orice  cu  el.  Ieşia
            sîntem  noi  sărîntociî  pămîntuluî  să  mergem  cu   înaintea  eî,  împletecindu-se  şi  ’n  ziua  aceea
            sapa?  N’avem  noî  meseria  noastră?  Să  nu  te   durmia  ca  un  mort.  Copiiî  atunci  tresăreau  cînd
            maî  aud  vorbind  tu,  că  eu  cînd  mă  mînifi,   treceau pe lîngă el, şi se depărtau grabnic.
            dau cu barda ’n lună!«              De  multeorî  însă  Partenie  lucra  de  cînd  se
              Şi  femeia  nu  maî  zicea  nimic,  ila-î  venia   crepa  de  ziuă,  pînă  colo  pe  la  ojina  cea  bună.
            greu  să  stee  toată  ziua  acasă!  Avea  din  darul   Atunci  femeia  avea  de  lucru  pe-acasă  şi  nu  maî
            lui  Dumnezeu  cincî  copii,  dar  şi  eî  ar  fi  putut   mergea  după  el  la  cîrcîmă.  Jidanul  îî  surîdea,
            rămînea  acasă,  ca  alţii,  cum  o  lăsa  şi  pe  ea   netezîndu-şî  barba  aspră,  aducea  vinarsul,  şi-î
            părinţii  eî.  Ar  fi  putut  să  sape  singură,  iar   punea  jumătatea  înainte,  ţinînd  sticla  în  raza
            bărbatul  să  cioplească  maî  departe.  S’a  şi  apucat   luminii  de-afară:  »Asta-î  tare  ca  spirtu!«  Partenie
            într’un  an,  fără  ştirea  luî  Partenie,  dar  cînd   dintîî  nu  zicea  nimic.  Era  rupt  de  oboseală,
            află  acesta,  era  să  bage  copiii  în  toate  boalele,   obraji-î  eraţi  prinşi  în  linii  aspre,  îndurerate.
            aşa o bătaie i-a tras nevestei    Ochiî  bolnavi  stau  aţintiţi  pe  masă,  şi  jupînul
              Să  fi  ştiut  Iova  ce  poamă-I  bărdaşul  acela   putea  să  se  ’nvîrtă  oriclt  în  jurul  luî,  că  nu-l
            tînăr,  care  se  abătuse  odată  în  satul  lor,  nu   vedea.
            s’ar  fi  legat  pentru  lumea  asta  de  el.  Dar  l-a  De  multeorî,  cînd  se  aşeza  aşa  flămînd  şi-stors
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11