Page 3 - 1909-06
P. 3
LUCEAFĂRUL
REVISTĂ ILUSTRATĂ PENTRU LITERATURĂ ŞI ARTĂ. APARE DE DOUĂORI PE LUNĂ
sub îngrijirea unui comitet de redac{ie.
Colaboratori: 1. Adam, I. Agârbiceanu, Andreiu Bârseanu, Z. Bârsan, G. Bogdan-Duică, Dr. I. Borcia,
Dr. T. Brediceanu, 1. Ciocârlan, V. Cioflec, D. N. Ciotori, Al. Ciura, Maria Cunţan, I. Duma, Elena
Farago-Fatma, 0. Goga, Enea Hodoş, Dr. 1. Lupaş, Dr. G. Murnu, H. P. Petrescu, Ecaterina Pitiş,
M. Sadoveanu, C. Sandu-Aldea, M. Simionescu-Râmniceanu, I. U. Soricu, Caton Theodorian, Gh. Tulbure.
Orice reproducere, fără indicarea izvorului, este oprită.
Seceta.
i. cate de burueni răsăriau ici-colo, triste, tre
Cea din urmă zi a celui mai trist an din murătoare în bătaia vântului. Zăpada erâ
viaţa lui aşternu peste nemărginitul văl de învolburată ca într’un sorb, spulberată în
doliu al câmpului negru frumoasa mantie şuviţe subţiri, care măturau întinderea ca
albă a mult doritei zăpezi. Uitându-se la un fum albăstriu. Rarii pomi goi scârţăiau,
cernerea fulgilor reci şi moi, Dinu Rogoz pârăiau, gemeau. Ciocârlii răsleţe se săltau
avea impresia că albul lor păenjeniş prindeâ în sus şi se lăsau în bătaia vântului care
ca o mreajă deasă toate necazurile lui, du- Ie legănă prin păenjenişul ninsorii. Teşii de
cându-le cu el şi pentru întâiaoară, după ciocani ai porumbiştilor răsăriau de sub
opt luni de zile, faţa lui se lumină, întocmai zăpadă ca nişte cruci mărunte într’un ci
cum se luminează o luncă verde când sca- mitir nemârgenit.
pătă soarele din nor. îşi lipi fruntea caldă Pentru Dinu Rogoz ziua aceea erâ ca o trâm
de geamul rece şi stătu aşa multă vreme biţă de însufleţire. Ea îngropa deodată iarna
fără să bage de seamă că nu vede nimic. cea neagră, moinoasă şi plină de boleş-
Apoi, într’un târziu, se rupse de unde stă, niţe, ea făcea să amuţească trista picurare
îşi aruncă puşca pe umărul drept şi plecă. a burlanelor, aduceâ cu ea două semne mai
Cuprins de un nespus curaj de a trăi şi de seamă din care el trăgea încheierea că
a birul, Dinu Rogoz strângea cât putea cu s’au sfârşit necazurile lui: cânele Bursuc
reaua puştii. Sgomotele vieţii din Răscrucea nu mai uriaşe în bătătură şi cucuvelele nu-i
pătrundeau limpezi în auzul lui, ca şi cum nin mai cântase pe coş de câteva zile. Aceste
soarea ar fi înlesnit sborul lor prin văzduh. semne bune aruncau viaţa lui de până atunci
Un Român care stâ în poarta casei lui îi zise: la o depărtare de nemăsurat, întocmai ca
Credeam c’au mâncat-o lupchii şi ia un mare ochian cu care te uiţi prin obiectiv.
uite-o, ia! Viaţa lui de până atunci?... Foarte simplă şi
Şi nu-ţi place? — îl întrebă Rogoz. foarte banală. Ea începea cu adevărat dela că
Ba bine că nu! Acuma râde grâul sub sătoria cu o fată care nu erâ de potriva lui şi se
zăpadă. Râde, nu altceva. încheiâ cu un bileţel albastru, parfumat, pe
Eşind din sat, Dinu Rogoz se îndreptă care soţia lui aruncase grăbită cuvântul:
înspre un pâlc de ulmi ce abiâ se zărea, „Adio!“ în cele dintâi clipe gândul de a-şi
ca printr’un văl des. în zăpada moale pi pune capăt zilelor îl arse prin creer ca o
cioarele i se afundau până la glesne, în- sârmă roşită în foc. Şi nici azi nu poate în
greuindu-i mersul. Stoluri mari de ciori se ţelege cum de nu l-a ucis durerea ce se surpâ
roteau prin văzduh croncănind, se abăteau pe el ca un munte năprasnic. îşi aduce
ca la o comandă prin pomi, se lăsau ca o aminte numai atât că a fugit ca un nebun
scuturătură de cărbuni pe zăpadă. Fire us din odaia ce i se păreâ înnecată în fum
l
