Page 4 - 1909-06

124 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1909.

înăbuşitor şi s’a pomenit la cel mai bun Iancu Temelie aruncă sarica şi căciula pe
prieten al Iui, Iancu Temelie, care ţinea cu un scaun în sală şi intră în odaie, frecându-şi
arendă moşia Poenarii din judeţul Prahovei. mânile?
Şi iarăşi, fără să prea ştie cum, se pomeni — Altfel? Cum te mai lauzi?
într’o bună dimineaţă arendaş al moşioarei Potrivit.
Răscrucea, cale de trei ciasuri cu trăsura De mult te ninge?
dela Poenarii lui Temelie şi tăiată drept în — De azi dimineaţă... Smeado! Să pui
două de şoseaua Bucureşti—Ploeşti. Un doc­ masa în odaia din fund şi să scoţi nişte
tor ar fi prescris de sigur o altă cură lui sânge de iepuraş.
Rogoz decât aceea de arendaş, dar Temelie
nu eră doctor, iar Dinu Rogoz eră pe atunci Cei doi prietini se priveau de câteva mi­
după cum singur spunea mai târziu — nute, fără să-şi spuie nimic. Dinu Rogoz avea
ca o cârpă. Ca un om svârlit deodată în privirea turbure a omului „băut". Iancu Te­
mijlocul unei ape mari, el trebui să se sbată melie stâ rezemat într’un cot, cu fruntea în­
spre a nu se înecă. Răscrucenii se încredinţară creţită. între ei pluteâ par’că un nor. în cele
în curând că acest arendaş eră cel mai cin­ din urmă Rogoz începu vorba:
stit din câţi se perândaseră pe la ei. — Greu mi-a fost, frate lancule!
Rogoz hoinări mult în ziua aceea care în- — Cred! — răspunse acesta.
cheiâ un an. Rătăci mult, fără nici un gând — Seara mă culcam în cântec de cucuvele
anumit. I se păreâ că neîncetata viscolire fă- sau în urletele lui Bursuc, dimineaţa mă
ceâ cu neputinţă fixarea gândurilor lui... deşteptam în picuratul burlanelor.
Ajuns acasă pe la aprinsul lumânărilor, Iancu Temelie umplu paharele şi ciocni:
dete "puşca la şters şi cerii o cafea. Se aşeză Eh! Aşa-i viaţa. Hai noroc!
lângă sobă şi când să ducă la gură ciaşca Dinu Rogoz goli paharul dintr’odată, apoi
de culoarea fragului, curtea se umplu de urmă:
sgomote felurite: pocnete de bice, muget de — Când am dat foc la sobe astă toamnă,
buhaiu, lătrături şi chelăiăituri de câni. Apoi una din ele făcea fum. Ce dracu? - îmi zic
un clopot de acioaie revărsă două sunete eu. Care să fie pricina? Când colo ce să-mi
limpezi şi o voce groasă de om îndemnă: vadă ochii? Toate cucuvelele pe care le
Hai boulenii dela roată, mă! împuşcasem căzuseră pe coş şi-l înfundase.
O salvă de pocnete grozave răspunse acestui Douăsprezece! Auzi?.. Hei, dar... (aci se
îndemn şi vocea groasă se auzi la fereastră, opri din povestit, îşi turnă un pahar de vin
însoţită de răsunetul clopotului şi de mugetul şi-l goli iar dintr’odată) ...Picuratul burla­
aspru al buhaiului: nelor mâ omorâ cu zile. Aci semăna cu du-
„Din picioare-1 treieră, ruitul unei darabane, aci cu bătăile unui ceas,
„Cu nările vântură, aci cu sunetul unei toace de lemn, aci cu
„Coada lungă primiteâ, un cântec foarte simplu şi foarte trist...
„Cu urechea ’n sec turnă. Dacă mă deşteptam prin puterea nopţii, nu
Şi nu trecură nici cinci minute dela ple­ mai puteam închide ochii până la ziuă...-
carea cetei, când uşa se deschise binişor şi — Dar d u m n e a e i ce caută aci? întrebă
o mână se ivi prin deschizătură. Mâna aceea deodată Iancu Temelie, arătând fotografia
scutură un clopoţel şi se trase repede îndărăt. Liliei pe biuroul lui Rogoz.
Arendaşul Răscrucii se repezi la uşă şi o Rogoz îngălbeni ca isbit drept în inimă şi
deschise: în faţa lui stă Iancu Temelie, cu nu răspunse nimic.
o sarică lăţoasă pe umeri, cu o căciulă ţu­ — Ce caută ea în casa ta? Eu ştiam că
guiată ’n cap. te-a lăsat şi a fugit cu altul. Nu?
Am venit şi eu cu pluguşorul. Mă pri­ — Ba da! — îngână Rogoz încet.
meşti? Am trimis iarna să-ţi dea de veste. — Atunci?
Par’că te-aduse Dumnezeu, frate lancule. Şi Temelie se ridică încruntat:
Hai! Lasă sarica! Smeado! — Când ai venit la mine prin Mai plân­