Page 14 - 1909-10
P. 14

230                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 10, 1909.


                                        Răfuiala.
                                                                       (Sfârşit.)
                           ii.                scotocind  prin  cele  oale  înşirate  pe  muchea
             In toiul veseliei toată casa clocotiâ ca un   cuptorului.
            coş de albine când se apropie vijelia...  Acum  se  ridică  Toma,  din  fundul  mesii,
             O ploscă înflorită trecea repede din mână   şi,  întorcându-se  cătră  nănaşul  cel  mare,  îi
            în mână, acuş scursă toată, acuş iar plină.  închină cu voce astâmpărată:
                                                     „Să-ţi  dee  Dumnezeu  sănătate  şi
                                                   Aieaţă,  să  mai  poţi  sărbători  multe
                                                   zile  de  praznic!  Şi  să  ţie  Dumnezeu
                                                   pe  tinerii  miretei,  să  trăiască  şi  să
                                                   mbătrânească  şi  să  se  aibă  dragi...
                                                   mai  dragi  decum  se  au  alţii!“
                                                     „Mulţămim,  Tomo!  Să  trăieşti  şi
                                                   tu  şi  să-ţi  trăiască  şi  nevasta!  Să  vă
                                                   dee  Dumnezeu  noroc  şi  bucurie!"  răs­
                                                   punse  nănaşul  cu  glas  înălţat,  apoi,
                                                   după  o  scurtă  tăcere,  adăogă  mai
                                                   potolit:  „Ţi-a  cinstit  Dumnezeu  o
                                                   femeie  ca  un  înger,  numai  să  fiţi
                                                   sănătoşi..."
                                                     Toma  îi aruncă o privire nedumerită,
                                                   par’că s’ar fi temut că-1 iâ peste picior.
                                                     „Numai  să  vă  ţie  Cel  de  sus  pacea
                                                   şi  liniştea  casei!"  urmă  nănaşul  tot
                                                   mai  domol,  şi  vorbele  lui  erau  căl­
                                                   duroase  şi  blânde  ca  un  vânt  moale
                                                   de primăvară.
                                                          „Aşa dară, făcu Toma aducând
                                                      repede gârliciul ploştii la gură şi tră­
                                                        gând o duşcă sdravănă. Aşa!... Fe-
                                                        meia-i bună, numai dracu-i rău!...“
                                                       Şi începu a râde gros, ştergându-şi
                                                     buzele şi musteţele cu mâneca cămăşii.
                                                     Se  arătă  voios,  ca  un  copil  neo­
                                                   stoit,  dar  de  câteori  se  deschidea  uşa,
                        I. Alex. Sleriadi: Hamali.
                                                   se  cutremură  şi  se  înfiorâ  par’că  l-ar
            Nuntaşii  nu  mai  puteau  de  voie-bună.  Cu   fi  muşcat  un  şarpe.  Simţiâ  şi  'ştiâ  de  bună-
            feţele  învăpăiate,  cu  glasuri  răguşite  şi  as­  seamă,  că  are  să  mai  vină,  că  trebue  să  mai
            pre,  horiau  toţi  un  cântec,  înnăbuşind  aproape   vină cineva...
            de  tot  îngânatul  ceterelor  celor  patru  lăutari   Cât  fusese  drumul  de  lung,  din  Măgură  şi
            cocoţaţi  pe  vârful  unui  lădoiu,  după  uşe.  Bu­  până  aici,  tot  acolo  i-a  stat  capul.  îl  vedeâ
            cătăreasa,  suflecată  până  în  genunchi,  cu   par’că  pe  Tănase  viind  tot  într’un  ropot  pe
            obrajii  roşii  şi  arşi  ca  pojarul,  c’o  lingură   urma  lor,  şi  se  uită  adeseori  îndărăt  că  oare
            uriaşă  de  lemn  în  mână,  bălăceâ  în  răstimpuri   nu-i  ajunge?  Nevăzând  nimic,  se  mângăiâ
            pe  lângă  mesele  încărcate  de  mâncări  şi   zicându-şi că Tănase o fi mers mai nainte...
            beuturi  alese,  chiuind  şi  tropăind  în  hohotul   în  creerii  lui  se  plămădeau  fel  şi  fel  de
            oaspeţilor.  La  vatră,  o  ţigăncuţă  toropită  şi   gânduri,  se  învălmăşeau  fel  şi  fel  de  planuri.
            uscată băteâ când şi când din picioare, mai  Un  glas  lihăit  îi  şopteâ  par’că  neîncetat  cu­
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19