Page 15 - 1909-10

Nrul 10, 1009. LDCEaFARUL 231
vinte urîte, îl întărâtă, făcându-I să-şi gră­ dă putere... Cu buze învineţite bombăni ca
bească paşii... prin vis:
Când au ajuns la casa cu cinstea, n’a mai „Posna l-a adus aici... posna, de bună-
putut de mirare, căci Tănase nu eră nicăiri. seamă..."
S’a uitat cu deamănuntul împrejur, dar nu Tănase râdeâ, văzându-I atât de încurcat,
l-a zărit. ...în clipa dintâi a simţit un fel de iar râsul acesta îl durea pe Toma par’că i-ar
durere, dar apoi a tresărit ca deşteptat dintr’un fi străpuns carnea cu cuie ruginite.
somn adânc şi o adiere caldă i-a netezit „Noroc bun, Tomo! strigă Tănase în gura
inima, par’că i-ar fi luat o piatră de moară mare. Aţi mai venit şi voi?"
de pe suflet. A răsuflat odată din greu şi a Toma nu răspunse nimic. Auziâ limpede
intrat uitându-se în grabă, pe-a furişul, la glasurile, dar cuvintele îi sunau neînţelese
Rafila. Femeia eră ca marmura... ca dangătele clopotelor trase ’n dungă... De­
Totuş, dupăce s’a mai desmetecit puţin odată însă îl pătrunse o voce moale ca mă-
din bucuria dintâi şi a început iar a se gândi, tasa, o voce subţire şi blândă ca o mângâiere
simţiâ că Tănase tot o să vie şi-l aşteptă de dragoste:
cu tot dinadinsul, cum aşteaptă oamenii „Am venit, Tănase, şi noi, la nuntă... Da
cei bătrâni şi neputincioşi moartea... tu înc’ai venit?"
Cătră sfârşitul mesii, când eră veselia mai Eră glasul Rafilii.
aprinsă, iacă, se deschise uşa în pripă şi ’n „D’apoi ce să facem? Ia-aşa ca cei holtei...
prag se ivi Tănase. Eră un flăcău înalt şi Ne băgăm nasu ’n toate oalele... zise Tănase
drept ca lumina, cu o mustaţă neagră-cărbune, ş’apoi se întoarse iar spre Toma şi începu
răsucită ca sfredelul, cu ochi mari şi dulci a râde... un râs prefăcut, care-1 plesniâ ca
ca de copil nevinovat. şi când l-ar fi lovit cu bice.
Dădu bineţe şi se aşeză tocmai faţă ’n faţă Ha, Tomo?" zise iar Tănase.
cu Toma. Toma căscă larg gura par'c’ar fi voit să
„Să deie Dumnezeu bine, Tomo!" scoată o puzderie de sudălmi, dar limba-i
Toma dârdăiâ apucat de friguri. I se păreâ eră amorţită şi lipită de cerul gurii şi nu
că deodată toată casa începe a se învârti putu rosti nici o vorbă... Făcu un semn des­
roată nebuneşte, sălbatic, numai ei doi, el şi perat cu capul...
cu Tănase, rămân neclintiţi, privindu-se cu Apoi un fior rece îl străbătu. Simţiâ că se
priviri ucigaşe. face de râs la oameni cu astfel de purtare...
„Posna l-a adus aici... posna, de bună- îşi luă dar inima ’n dinţi şi hotărî să nu mai
seamă", murmură Toma. bage seamă de nimic în astă-seară. A simţit
Şi d’aici încolo toată voia şi-o pierdu ca el înainte că Tănase va veni, a ştiut el că
şi când i-ar fi luat-o cineva cu mâna. Faţa trebue să vie... acum i s’a împlinit aşteptarea.
i se încruntă repede, apoi într’atâta se în­ Ce să se mai facă de minune?
gălbeni ca un mort. în zăpăceala ce-1 cotropea, Se începu jocul...
se ridică fără veste cu gândul să iasă afară, întâi o pereche, apoi alte trei şi iar altele,
dar, ruşinat de slăbiciunea aceasta, se mo­ de bubuiau podelele sub tropotele lor. Foş­
totoli iarăş pe lăicer. netul poalelor înăsprite şi chiuiturile se ame­
îi veni în minte femeia. îşi aplecă capul stecau cu sunetele de vioară, cu fumul al­
şi aşa se uită la dânsa. Două pete de sânge băstriu de tutun, cu mirosul de mâncări şi
se revărsaseră pe obrajii Rafilii şi ’n ochii de oameni...
ei, aţintiţi asupra lui Tănase, sclipiâ o văpaie Toma şedeâ într’un ungher, dus pe gânduri.
neobişnuită. Faţa Iui eră buhăită, ochii ieşiţi din orbite,
în mintea Iui Toma acum începură a se păreâ că trage de moarte. Şedeâ aşa, cu
învâltori şi a se sbate toate planurile făurite privirile ţintă în gol, iar înaintea lui povoiul
până aici, ca un şuvoiu de flăcări învrăjbite. de oameni se zoleau şi se frământau cotin-
Încet-încet simţiâ cum se închiagă toate în- du-se cu nepăsare.
tr’un mănunchiu de foc, care-1 îndeamnă şi-i Rafila stă în picioare lângă el, un trandafir