Page 7 - 1909-14-15

Nrul 14-15, 1909. LUCEAFĂRUL 315
Că unde-i tihniâ şi lui, ca omului, când eră codicică ălui testament făcut — cine nu ştia
băcănia plină cu de-al dăştia, căzuţi cu co­ asta — pentru cea şopârlă. Uite: nu l-ar fi
şarcă din cer. Iar „vă salut", iar „am res­ uitat nici pe lumea ailaltă pe unchiu-său
pectul", iar cu căciula 'n mână şi ei, de sus, Fănache ăl fără suflet, de s’ar fi îmbunat
fuduli, cu degetul la pălărie: „Mulţumim odată, c’o fărâmă, c’un sfert din sfertul co­
dumitale, Bărbucică; dace luaşi şi tu acolo?" morii lui cea fără fund. Cum s’ar fi împăcat
Ce le păsa lor ce ia şi ce bea cu banul lui cu lumea atunci, cât o ştia de zavistică şi
muncit şi chinuit? Dacă erau bogaţi şi sus de rea!
puşi, nici el nu se ştia din gunoiu; de ce-1 Nici cel mai mic folos n’aveâ el de-o ru­
luau aşa ca pe o otreapă şi nu ştiau să-i denie aşa de bogată. Nici folosul unei în-
zică Pleşcan, după cuviinţă? doeli în mintea oamenilor, c’ar putea moşteni,
îi înghiţiâ într’o înjurătură spusă în gând nu-l putea trage. S’ar fi mulţumit şi pe atâta,
de cum îi zăriâ, nici nu mai intră în pră­ c’altfel ar fi scos capul în lume atunci, pe
vălie şi se ducea, cu capul într’o parte, în­ umeri cu putinţa unei viitoare bogăţii şi n’ar
nourat şi numărând într’una zilele ce-i mai mai fi fost „Bărbucică" ăl fără cer şi Dum­
rămânea până la pensie. nezeu. Dar de unde? Odată cercase să silu-
Numai că zilele treceau încet şi anii lui iască uşile mereu închise dela Strâmba, pe
de vârstă se numărau puţini când n’avea unchiu nu-l găsise şi ibovnica-i întorsese
decât patruzeci şi opt, cu toţi cei douăzeci spatele. Aşa că şi mai rău îşi făcuse între
şi doi de hamalâc. Pân’ la sorocul pensiei cei cu care trăia, căci se dusese svon că
zece ani fără câteva zile mai avea să îndure. unchiu-său nici să-l vadă nu vrea.
Acasă, între cei cari îl iubiau pentru el şi De gânduri de-astea ce-1 ameţiau cam des,
nu pentru ei, unde nevasta din „Barbule viclene, se feriâ cât putea şi se hârşiâ cu
dragă" nu-I mai scotea, iar copiii îi aţineau ce-i eră sorţit lui.
calea bucurându-se se simţiâ şi el om şi Pe toată ziua la slujbă, între dulapuri şi
stăpân. Aci masa îi tihniâ şi sbegurile co­ între mese, înghiţind praf cu chila şi miros
piilor îl răsplătiau de multe. Odihna însă îi greu, vită la plugul tuturor, până şi celor de-
cam eră trudită. După ce mâncau, se da pe afară ce nu-l mai lăsau cu treburile lor:
o margine de pat, c’o ţigare, şi adormiâ cu — „Ia vezi Bărbucică, neică, n’a măi venit
gândul la un unchiu al lui, dela Strâmba, întărirea aia pentru muncitorii bulgari la mine
unchiul Fanache cel bogat, de-1 scoteau banii la Geamăna?" Şi el, iute, iute, iute, răsfoeşte
din casă, iar la el nici nu se gândiâ. Ehe! şi găseşte, ca un spiriduş, ca să mulţumească
Unde-i dă unchiului Fanachie un gând bun pe moşier. Ori vine bogătaşul nu ştiu care,
să-l împărtăşească c’o sforicică de moşie grăbit:
dintr’atâta ogor, o căldăruşe de bani, din — „Ia pune mâna de-mi fă formele pentru
multele ce avea pe la bănci. Unde-1 ocrotiâ un paşaport, Bărbucică. Ţine polu şi două
şi pe el, pe-un petec de pe Strâmba. Cum timbre, scrie petiţia, iscăleşte-mă, trimite la
s’ar mai fi scuturat de slujbă şi cum s’ar casierie, ia recipisă şi scoate-mi-1 repede...
mai fi uitat altfel lumea la el. Aşa somn de Să mi-1 trimiţi acasă că plec diseară şi n’am
ani îl chinuia, de se vedea bogat şi prindea vreme să mai viu pe-aici.“ Mai picau şi franci
să râdă ori să geamă prin somn şi săriâ pentru osteneală, la câte o vreme.
nevasta să-l deştepte ca să-şi vină în simţiri. Par’că eră să se mânjească el cu franci,
Iar dela unchiul Fanache nici o nădejde. câţiva lei, acolo... Ce mai scofală? Pe el
El cu ale lui, cu ţiitoarea lui, cu călătoriile unchiu-său l-ar fi putut face om. Nici nu-i
pe la Pesta, cu slăbiciunea de cai, subt pa­ atingea, să făceâ că nu-i vede şi-i lăsă pe
pucul femeiei ălia, chiar că-şi uitase de ne­ colţul mesii până ce-i ochiâ ahtiaţii de con-
pot, om de treabă, lăudat şi atâta de amărît. ţopişti şi se repeziau pe ei ca golanii la
Cum i-ar fi fost dragă şi lui o lume de s’ar pomană.
fi îndreptat o ţâră de bunătate dela unchiu- într’o zi când veni împărţitorul postai cu
său spre el, de s’ar fi îndurat să pună o teancul de depeşi ale prefecturii, le luă Băr-