Page 2 - 1926-01
P. 2
t UNIVERSUL LITERAR
Răscumpărarea Cei doi consolaţi
— CH. BAUDELAIRE — — Voltaire —
A ~
Omul. ca să-şi răscumpere vina, Marele filosof Citofil spunea într’o zi
Are două câmpuri pline de bălării, unei femei care avea serioase motive să
Zăpezile de altă dată .. Pe care trebue să le muncească fie dezolată : „Doamna mea, regina An
Cu fierul gândului său ;
gliei, fiica marelui Henric al iV-lea, a
...erau, orice s'ar spune, mai stator- fost tot aşa de nenorocită ca şi d-ta :
lice. Mai puţin capricioase. Era o dis- Ca să strângă câteva spice, o alungară de pe tron ; era cât p’aci să o
Ca să culeagă cea mai mică roză,
inctie între zăpadă şi ploaie ca între Trebue veşnic să le stropească înnece furtunile pe mare şi-şi văzu reges
cul soţ pierind pe eşafod. — îmi pare Foarte
îouă fiice ale aceleiaşi prinţese, dintre Cu lacrimile franţei sale. rău pentru dânsa, răspunse femeia şi por
ari una se măritase, cuminte şi con- ni să se tâuguiască de propriile ei nefe
ervatoare, cu feciorul prinţului din Unul e Arta, altul — Iubirea. riciri.
‘egalul vecin pe când ceailaltă, tre — Ca să ’mbuneze pe judecător, „Dar, spuse Citofil. amintiţi-vă de Ma-
când peste consemnul princiar con In ziua teribilă a judecăţii ria Stuart: ea nutrea o iubire foarte cu
tactase una din acele inso firi morga- Când fiecare va fi judecat, rată pentru un foarte cum se cade muzi
latice care alimentează şi cumetriile cant care avea o prea frumoasă voce de
i foiletonul romanelor de sensafie. Omul va trebui să-i arate bas. Bărbâtu-său ucise pe muzicant ch'ar
Hambare pline cu grâne, şi flori
°loaia era ploaie şi zăpada era zâpa Bogate şi strălucitoare în faţa ei şi apoi buna ei prietenă şi rudă,
lă. Se pomenea desigur, şi înainte Cu care să cucerească pe IngerL regina Elisabeta, despre care se zicea că
•nome, de tunete şi de fulgere în toiu AL. T. STAMATIAD e fecioară, puse de-i tăiă capul pe un e-
le iarnă dar chiar aşa, ca zilele tre- şafod acoperit cu negru, dună ce o ţinu
:ute, în Muscel, curcubeu în ajunul seră optsprezece ani în închisoare. E din
Crăciunului, par'că nu. Toamna îşi cale afară de crud, răspunse femeia şi se
adânci din nou în melancoVa ei.
irelungia agonia până in pragul lui „Aţi auzit cumva vorbindu-se, zise con
\’oembrie, începeau preparative de solatorul. de frumoasa Toana din Neapole
ernat, totul se petrecea ca în cresto- care fu prinsă şi gâtuită ? — Mi-aduc a-
naţiile de clasele primare în care a- minte, ca prin vis, răspunse întristata.
lotimpurile au date fixe, cerul se po- „Trebue să vă povestesc, adaogă celă
omora ca în celebra pânză a Golgo- lalt, întâmplarea unei Suveratfe care^ fu
ei şi într'o bună zi pastelul lui Alee- detronată, chiar pe vremea mea. curând
andri intra în funcţiune. „Lungi tro după cină şî care-şi sfârşi zilele într'o
nc călătoare, adunate ‘n cer grăma- insulă pustie. — Cunosc toată povestea
} ă", „ziua ninge» noaptea ninge, dimi- bondul autor al ,,Testamentul'ilor" asta, răspunse doamna.
\eata ninge iară“ şi iarna îşi instala nu era de loc un personaj polar. Căci „Ei bine, atunci am să vă arăt ce i s’a
dangătul acesta de clopot funebru, nu
ir cui sub corturile-i albe şi nu-şi ri- e de alt undeva decât din celebra „Bal- întâmplat unei alte strălucite prinţese că
'ica tabăra până ‘n primăvară. Nu Iade des Darnes du tetnps jadis” care reia i-am predat filosofia. Ea avea un a-
ra de rigoare, să se fi prăsit mulţi aşa de înşelător începe: mant, aşa cum toate, strălucitele şi fru
oareci de câmp şi nici să se fi moasele prinţese, au. Tată-său intră în o-
irut nenumărate scoruşele, ca să fi a- „Dicles moy ou, n‘en quel pays, dae şi surprinse pc amantul ce avea faţa
îmbujorată şi ochii scânteietori ca rubi
ut, după credinţa poporului, o iar- Est Flora, Ia belle Rommaine“ nul : femeia avea şi dânsa obrazul foarte
ă lungă. „Ce-aşteaptâ zăpada ? — pe aprins. Chinul tânărului nostru d'splăcu
ceea ce-o să vie“ e o imagine tipică şi trece, într'un înduioşător mur as<a de mult tatălui fetei, că acesta, rene-
(intru iernile patriarhale şi tabietlii, mur de pomelnic şi pe Arşipiada, şi pe zindu-se ii dădu cea mai teribilă nai mă
une de taifas şi care nu se urnesc cu intclcapla Heloiza, amanta călugăru din câte dăduseră vreodată în ţinu tul ini.
na cu două... lui Abellard (Ui aminteşti de acele ore Amantul puse mâna pe cleşte şi snarse
La Pol, negreşit, nu era mai de meditaţie delicioasă despre cari capul socrului care cu mare greidate se
Itfel. Dacă ne era greu să admi- însuşi povesteşte în agreabila lui la vindecă încât si astăzi tot mai poarta ur
mi că în colibele de zăpadă^ lumina- tinească ?) şi pe regina ce porunci ma acelei răni. Amanta, zăoăcită, sări pe
; cu o gazornifâ de ulei de focă, e o ca Buridan, să fie zvârlit cu sacul în fereastră şi-şi scrânti piciorul, a sa că si
Udură, după spusa exploratorilor, Sena — apoi: astăzi se bagă de s^amă cum şeln’oaoătă
cu toate că are aceiaşi talie admirabilă.
iLocantă, în schimb poveştile lui An- Regina Blanşa ca un crin, Amantul fu condamnat la moarte nentru-
ersen ne vorbeau de serate groen- Cântând cu voce de sirenă, că a snart canid la un prinţ n a de mare.
c
mdeze, cu dansuri albe în lumina Iti poţi închipui în me bal era P'intesa
mii, cu un balet de urşi polari în şi-apoi pe Berta, pe Bietris, pe Allis cânii îi ducea amantul la snânzurătoare.
mp ce mai departe, într'o simplicita- şi în cele din urmă, pe Ioana d'Arc, Am văzut-o neîntrerupt cât a stat în
de tragedie greacă, un muribund buna Lorenă pe care o ar seră Englezii închisoare; nu-mi vorbea de cât de ne
itohton era cusut într'un sicriu de pe rug, ca să sfârşească înaintea soliei, norocirile ei.
ici şi, după dorinţa lui, zvârlit în în aceste două, cu ecouri de trecut şi de — Atunci, de ce nu-mi dai voe şi mie
jă, să se odihnească printre gheţarii desnădejde, versuri : să mă gândesc la ale mele ? îi spuse fe
n
utitori jie care dorm câinii de mare Ou sont-ilz, ou, Vierge souvraine ? meia. — Vai răspunse filosoful. re trucă
\nd pe deasupra pasărea furtunilor Mais ou sont Ies neiges d'antan 1 nu trebue să te gândeşti si pentru eă
sbate şi stâncile oscilează şi nâme- dară au mai fost atâtea celebre doamne
t de. ghiaţă şi zâjiadâ se nărue... Şi-acum te înţeleg» suflete! Nu de nefericite, ţi-nr sta foarte rău să te nră-
pădeşti cu firea. Gânde?te-te la ТТсси^а,
Şi nici in împărăţia semeţilor Al pi dragul fenomenului atmosferic fi-ai a- gândeşte-te la N’oba. — Ah ! răsounse fe
/ era mai altfel ca la Poli. întinderi mintii de zăpezile de altă dată şi de meia, dacă asi fi trăit ne vremea lor san
•sfârşite de omăt şi ghiafă, lavine miraculosul refren al lui Villon. Că pe vremea atâtor prinţese strălucite, şi. ca
ttinând după cel măi perfect cod al delniţează în svon de zurgălăi de ar să le consolezi, te-ni fi apucat să le po
>ortului* din loc în loc, pogoane de gint, sănii iuti dispărând pe sub um vesteşti nenorocirile mele, crezi că ele
padă roşie, tractată de misterioasa brarul de ceafă, de vis şi de nea, se te-nr fi ascultat
t
fuiorie, cu numele de nimfă: Uredo pierde, la marginea unei'păduri, pe A doua zi filosoful pierdu ne unicul
valisf dar peste tot imperiul ateiaşi lângă linia ferată, un cuplu nins de său fiu si era cât n’aci să moară de su
(romenire albă, aceiaşi ceremonie un roiu de fluturi albi, zăboveşte la părare. Cneoana întocmi o listă cu toţi
iptială a fetei de împărat cuminte, o răspântie, între bice de crivăţ, un tâ reeii care-şi pierduseră copiii şi o duse
filosofului. Aresta o citi. a găsi foarte
elaş protocol ca ‘n bunele noastre năr desfoind roza vânturilor şi alcă- exactă dar continuă să plângă.
pezi de altădată... tvindu-te din inexistentă şi din iubire, Trei luni mai târziu ei se revăzură şi
Căci, vai, totul şi pe nesimţite ne mică fantomă, cu ochi strălucitori de fură foarte miraţi că sunt eu mult mai
•ce pe coarda regretului, la refrenul abanos, cu buzele de vişini altoite şi veseli. Puseră să se înalte o frumoasă sta
i Villon: „Ce s'au făcut zăpezile de cu ştrengarul tău breton... tua Timpului, cu următoarea inscripţie:
ă dată!". Cum se cunoaşte că vaga- PERPESSIGIUS ACELtJIA CARE CONSOLEAZĂ.
