Page 3 - Bunul_Econom_1900_40
P. 3
Nr. 40 BUNUL ECONOM Pag. 3
V I ER I T De-asupra acestei cade (a celei şi trec în must şi slujesc spre îmbună
I
mari) la care am pus cepul şi ţeava, tăţirea lui în inâsură însemnată
îndreptar punem zdrobitorul de struguri, (descris Storsul sau tescuitul,
pentru manipularea în chip raţional a în numărul 38), şi oamenii cu putonii Scopul tescuitului e, ca părţile ii-
mustului şi a vinului. varsă strugurii dintr’una în coşul zdro cuide (moi, curgetoare) din boabele .de
Instrucţiuni date de ministerul reg. u. de agricultură, bitorului, ear’ un om jntorcând de roată, strugure, mustul, se-’l despartă de păr
îi zdrobeşte, şi cad zdrobiţi în cadă. ţile vertoase, tari. Teascul e dar’ cu
(Urmare).
Cepul însă in vremea asta e închis, şi atât mai bun, cu cât stoarce mai desâvîr-
M ustul dintâiu.
noi ţinendu-1 închis, dăm înainte cu zdro şit şi mai repede mustul din coji, din
Cei mai mulţi proprietari mici, birea strugurilor, până s’a umplut cada trevere.
după-ce au zdrobit strugurii în boturi, de sub zdrobitor. Treverele din cadă, In vremile mai demult, ba până
îi bagă în saci şi aşezaţi în cădăţui îi le apăsăm de mai multe ori cu »zdrom- încoace, se foloseau mai numai teascu
calcă, şi mustul se scurge în vasul aşe şul« (băţul cu mai multe crăci de sdro- rile de lemn şi cu şurubul (şroful) de
zat sub cădâţuia de călcare. După-ce bit, cu care zdrobesc unii îh bot), şi lemn. Scăderea acestora e, că cuprind
nu mai pot stoarce nimic prin călcare, le lăsăm apoi să stee aşa mestecate foarte mult loc şi şi storsul treverilor
pun treverele din saci în teasc şi tes- trevere cu must cu tot, 8—10 ciasuri merge încet.
cuesc cât se poate mai bine. (ca de seara până dimineaţa). După In timpul mai nou, şi proprietarii
Acest fel de stoarcere a mustului aceasta slobozim mustul prin cepul şi mici folosesc cei mai mulţi teascuri de
e deja foarte vechiu şi simplu, dar’ prin ţeava de gumi pusă la gura lui, încă- fer cari sunt de felurite forme (con
fiindcă e încet de tot şi cere multe dăţuia de sub teasc. Luăm apoi treve strucţii) şi lucrează cu putere aşa mare,
puteri de lucru, prin urmare e mai cu rele rămase şi le punem în teasc şi le că în vreme-ce cu teascul vechiu de
cheltuială, recomandăm ca mai bun şi stoarcem cât se poate de bine, curgând lemn storci din 100 kilograme de stru
mai ieftin următorul fel: şi mustul acesta peste celalalt în cădă- guri câte 6Q litri de must, cu ceste
Aşezăm, în casa de stors, aproape ţuie, şi apoi de aci Tragem mustul aşa nouâ (cu şuruburi de fer) storci 70—75,
de teasc o cadă mai mare, pe care o tot laolaltă, în buţi. dobânda e dar’ 10—15 litri de vin la
întoarcem cu gaura pentru Scurs spre fiecare 100 kile de struguri.
teasc şi în locul dopului (jos la vrană) Din mustul stors în acest chip, Precum vedem fiecare proprietar
punem un cep, de gura căruia legăm dobândim un vin cu mult mai cuprin de vii îşi face sie însusi bine, de-’si
o ţeavă de gumi, pe care o băgăm cu zător, mai aromatic, şi care se va procură cel mai bun teasc, căci de se
celalalt capet în cădăţuia ce să află limpezi mai repede, căci în acest vor stoarce cu el numai 50 măji de stru
aşezată sub teasc. La gura cepului, chip (prin* zdrobirea cu zdrobitorul, guri, avem la ele cu 5 hâctolitri de
(la intrarea în ţeava de gumi), punem prin lăsarea treverilor cu mustul lao vin mai mult, şi socotind hectolitrul
o strecurătoare (o sîtiţă mică anume laltă 8— 10 ciasuri, şi prin stoarcerea numai în 1 fl. 50 cr. avem la an 75
făcută), care se împedece de a se lor urmată numai după aceea), părţile fl. şi în unu, mult doi ani, preţul teas
duce semenţa de struguri şi coji ori cele bune-bune aflătoare în coaja boa cului e scos; —
boabe, în must. Aşa apoi mustul va belor şi puţina bunătate din semenţele (ear de aci încolo avem. un teasc în
curge curat în cădăţuia din vorbă. de struguri, să topesc (desfac) în parte cinste şi zecile de ferii de vin mai mult la
Noaptea, batem, se chinuea, de pâr’că ridicase de trei suliţi, par'că era o cloşcă
CHIYD GORCODEL omorîse om. Nu putea se ’nchiză un ochiu care-şi numără puii de aur. Se ’nserează din
toată nopticica. De se punea cu faţa în sus, ce în ce. Dinaintea caselor cânii stau tolă
(Urmare şi fine). nu-şi putea aduna gândurile: se întorcea pe niţi cu botut lungit pe labe, cu ochii ţintă în
dreapta, mai rău; s’arunca necăjit cu faţa tinda caselor şi par’câ numără dumicaţii stă
La marginea horei, nea Chivu par’că
spre părete, de geaba. Se scula, eşea alară, pânilor. A lene ei dau din coadă şi scot,
sta pe ghimpi. Hora n'avea nici un haz în
se plimba pe bătătură, de geaba.... Intr’o din când în când, câte un ham-ham ca în
ziua aea, şi pe urmă, toată lumea se uita la
seară, ce s’a gândit? Ori-ce om trebue se vis, care de abia ajunge până la casa vecină,
el, par’că’I întreba: da ce dracu m£, tot flă
aibă păcate. Eu nu ştiu să am, da să zicem şi de, acolo, ca o însărcinare greu de făcut,
cău ai rămas? N’ai de gând să te mai însori?
că am, şi să zicem că m’am dus la popa şi un alt câne trimite mai departe ham-hamul
N’a mai putut sS mai stea, l’a tras la m’am spovedit şi mi-a dat 50 de mătănii vecinului. Se ’ntunecă de tot. Pe uliţă, ţi
o parte pe George a Iui Dinu şi numai pe seară. Ai să fac mătănii ca să-mi ierte penie de om. Luminiţele se stîng una după
atât i-a spus: Gheorghiţă, băete, se nu uiţi D-zău păcatele. De-atunci în toate serile, se alta, ca schînteile eşite dintr’o maşină. Lu
după-ce-i pleca dela horă, se dai p’acasă pe aşeza înaintea icoanei şi tăcea la mătănii, mea se culcă...
la mine, am sS-ţi spun ceva. Ş’a plecat.... dar’, de câte-ori se ridica şi se lăsa în ge Nea Chivu tot ese şi întră în odaia
Pusese el gândul pe cine pusese, şi nunchi, vedea pe Stăncuţa. Numai aşa închi despre gârlă, par’că aşteaptă pe cineva şi nu
numai drăcosul de Gheorghiţă putea se-1 dea şi el ochii în revărsatul zorilor. mai vine. Ese în uliţă înţr’o parte şi într’alta,
ajute. -— Doamne iartă-mi păcatele.... Stăn- şi e lună de vezi acul pe drum. «Se mai
De-atunci nea Chivu n’a mai avut zi cuţo, ce ai de gând cu mine? Stăncuţo, de stau» — şi întră în odăiţă, aprinde o lumi-
bună dela D-zeu. îşi stricase rostul Nu mai ce-’mi sări înainte de câte-ori mă vezi? nărică de ceară şi o lipeşte pe păretele gal
avea nici un chef de nimic. Intra în casă, ben, lângă ochiul de oglindă, lipit şi el de
eşia afară, par’că nimic nu mai era a Iui, părete.
toate i-se păreau omeneşti. Câteodată se Era în murgu’ serii. Satul părea o pa- «Nu sunt urît!» şi se priveşte în ochiul
trezea aşa, în pragul uşii, cu o cofă în mână vlie aruncată pe mal de gârlă. La ferestrile de oglindă. îşi pune mânile la spate şi se
şi cu ochii rătăciţi, şi sta până când el sin caselor strălucia câte o luminiţă, ca ochii de plimbă prin casă, cu ochii în grindă şi ear’
gur făcea: „ei Doamne ’mi-am perdut minţile!* lup la întunerec. Sus, luna, cât faţa ariii, se se duce înaintea oglinzii şi stă aşa mult,
