Page 4 - Bunul_Econom_1900_40
P. 4

Pag.  4                                             BU NUL    E CO N OM    ________ ________                          Nr.  40

       fiecare  viişoară 1  Iată  de riou  adeverită  vorbă   în  lăuntru,  ca  se se  aşeze  de-opotrivă  bine,  se  le  aşezăm  la  locurile  lor  de
        repeţit  accentuată  în  foaia  aceasta,  că:  ori-ce
                                                    peste  tot  locul,  prin  toate  gropile,  bună  păstrare.
        maşină  agricolă,  fie  ea  ori-rât  de  scumpă,
                                                    până  coşul  e  plin.  Punem  apoi  fundul                  (Va  urma.)
        e  foarte  ieftină!  Şi  numai  noi  Românii  se-
        verşim  mereu  pecatul  faţă  cu  noi  înşine,  se   deasupra  şi  începem  a  strînge  cu  şu­  In  numeral  viitor  voin  spu ie,  (lupă  instruc­
                                                                                               ţiunea  ministrului,  cum: se  valorisăm  (se  facem  se
        mi  ne  folosim  peste  tot  locul  şi  de  grab,  de   rubul,  întâi  mai  încet  şi  făcând  pause   avem  fo'os)  şi  treverele,  cum  se  pu  em  treverele.
        existenţa  maşinilor l  Red.  „ B.  Ec.“)  (stând  câte un  pic),  mai târziu  mai tare,    Vom  urma  apoi  cu  instrucţiile  despre  îngri­
                                                   până  vedem  că  ori-cât  am  încorda,  nu   jirea  mustului  până-’i  must  şi  apoi  a  vinului  însuşi.
             Pentru  proprietarii  mici  e  bun
                                                    mai  curge  mai  nimic,  doar’  câte-un
        teascul  pe stative,  sau teascul de  Raina,
                                                    picur.
        sunt  simple  şi  totuşi  putem  lucra  cu                                                          P O M Ă   RI T
        ele  cu  mare  putere.  Şi  mai  bune  sunt:     Acest  must  al  întâiei  stoarceri,  îl
        «teascul de Schweitz«  zis alui Rauschen-   putem  mesteca  cu  mustul  celalalt.                  Prăsirea  pomilor.
        bach,  care  se  capetă în  felurite  mărimi.    După  stoarcere  scoatem  treverele        Se  află  scris  în  cărţi,  că  înainte
        In  sfîrşit  foarte  mare  putere  se  poate  şi  desfăcându-le  cu  mâna,  le  aşezăm   cu  vr’o  200  de  ani  Românilor  nu  li-se
        desvolta  cu  «teascul  Mabille«,  care  în  o  cadă  aproape.                         îngăduia  a-’şi  planta  vii  şi  a  cultiva
        poate  fi  şi  el  aşezat  şi  în  case  mâi     Nici  cu  cel  mai  deseverşit  teasc  grădini  şi  pe  cele  cultivate  li-le  strica.
        mici  de  stors.                           însă  nu  se  poate  stoarce  tot  mustul        Azi  nime  nu  ne  impedecă,  şi  to­

               Cum,  se  facem   storsul?          din  trevere,  —  de  aceea  pe  aiurea  tuşi  mare  parte  a  poporului  nostru  nu
             După-ce  mustul  s’a  scurs  din  tre­  treverele  astea  scărmănându-le  şi  a-  se  îndeletniceşte  deloc  cu  prăsirea  po­
        vere, în cele 8—10 ciasuri, treverele  tre-   şezându-le  frumos  de  nou  în  teasc,  le  milor.  Sunt  încă,  durere,  mii  şi  mii,
        bue se le adunăm şi  se  le  punem numai   mai  storc  şi-a  doua-aoră,  cum  am  zice  chiar  dintre  plugari,  cari  au  grădini
        decât  în  teasc,  dar’  la  adunarea  treve-   pe  altă  dungă.  Mustţxl  acum  a  doua-  cât  vezi  cu  ochii,  dar’  n’au  prăsit  nici
        relor  (din  cada  cu  must  şi  trevere)  nu   oară  dobândit  poate  fi  de  tot  bun,  şi  măcar  un  pom  şi  nici  nu  ştiu,  ce  şi
        e  iertat  să  folosim  lopată  de  fer  sau   mai  ales  de  cumva  strugurii  au  fost  cum  se  facă,  cu  toate-că  acesta  e  un
        greblă  de  fer,  sau  sapă,  căci  partea   cam  răscopţi,  putenL şi  acest  must  se-’l  lucru  ce  nu  se  poate  mai  uşor,  şi  to­
        acră  a  mustului  descompune  (topeşte)   mestecăm  cu  cel dintâiu  bun.             todată  frumos  şi  folositor.
        o  parte  a  ferului,  şi  vinul  va  trage  în   Dar’  de  cumva  strugurii  n’au  fost    Apoi  cei  mai  mulţi,  cari  nu  sunt
        ruginiu, negru. La  prinderea şi scoaterea  de  tot  de  tot  copţi,  din  storsul  al   cu  totul  streini  de  cultura  pomilor,  ce
        din  cadă  a  treverelor  să  folosim  numai  doilea  căpătăm  un  must  mai  acru,  şi   fac?  Aduc  din  păduri:  meri,  peri  şi
        unelte  curate  de  lemn,  şi  astfel'  de  pe  acesta  îl  mai  putem  folosi  numai  alţi  pomi  sălbateci,  rău  crescuţi  şi  îm­
        şuştare  (vedre)  a  căror  cercuri  de  fer,  chiar  ca  vin  pentru  lucrători.      bătrâniţi  în  umbră  şi  desiş,  cu  rădăcini
        sunt  unse  cu  lac  de  fer,                   Gătând  eu  storsul,  toate  uneltele   puţine  şi  slabe,  din  cari  rar  de tot  pot

         -   La  umplerea     coşului  teascului,  şi  vasele  folosite  la  stors,  zdrobitorul  eşi  pomi  aevea  trainici  şi  folositori.
        trebue  să  îndesăm  bine  cu  zdromşul  de  struguri,  şi  teascul,  trebuesc  temei­      Nu  aceasta  e  însă  calea  de  a
        fiecare  vadră  de  trevere  ce-o  punem   nic  spălate,  apoi  lăsându-le  să  se  uşte  prăsi  pomi,  şi  purcezend  tot  astfel  va


        mult,  pe  urmă  îşi  ridică  mustăţile  în  sus,  se   nu-i  tot  aea?  Da,  tot  aea-i.  Se  zicem  că  s’a   tepte  pe  cineva.  Ajuns  în  uliţă,  se  uită  în
        întoarce  împrejur  şi  se  priveşte  ca  un  copil   isprăvit  hora  şi  ne  punem  la  taifas...  Ei  nu,   toate  părţile  cu  sfieală  şi apoi o  ia  încet spre
        care  a  îmbrăcat  haine  noue.            nu-i  tot  aea,  e  altceva.  Vezi  că  atunci e ziuă,   malul  gârlei.  Din  când  în  când,  se  răsuceşte
             Pe  urmă  se  aşează  pe  pat,  îşi  pune  acuma-i  noapte,  atunci  mai  sunt  şi  alte  fete,   în  loc,  par’că  ar  fi  urmărit  de  cineva.  Deo­
        cotul  pe  genunche,  îşi  sprigină  capul  obosit   acuma  o  să  fie  numai  ea...  Taci  mă,  nu  mai   dată  tresare...
        pe  mână.  «Bine,  mă  duc,  o  s’o  văd.  Mi-a   fi  prost!  ce  ţi-e  frică,  n’o  să  ai  ce  vorbi  cu   Stanca-1  aştepta  în  picioare  în ' umbra
        spus  că  pe  la  miezul  nopţii  ese  negreşit  la   o  fetiţă?.,  ti,  da  prost  eşti  Chivule!  Nu  te   casei  şi  nea  Chivu  s’a  învîrtit  mult  în  loc
        malul  gârlei.  Da  ce  să-i  spun  când’oi  ve­  credeam  aşa,  bagă  de  seamă,  zeu,  rîde  lu­  până  a  zărit-o.
        dea-o?»  Se  scoală  de  pe  pat  şi  merge  re­  mea  de  tine..                           «Ei,  bună  seara,  Stăncuţo,  ce  mai  faci,
        pede  prin  casă.  «Bună  seara  Stăncuţo!  Ce   «Aşaa...  va  să  zică  am  să  mă  duc  la   m’ai  aşteptat,  de  mult  ai,  venit...  Mi-era  că
        mai  faci?  Nu-i  aşa  că  m’am  ţinut  de  vorbă?   ea  să-’i  vorbesc,  s’o  pup.  Şi  pe  urmă?  Pe   nu-i  veni,  ti,  ce  frumoasă  eşti...»  Şi  când  să
        Ce  zici,  ai?  m’ai  aşteptat?..  Şi  pe  urmă?  Ei,   urmă  când  o  fi  să  plec,  am  să-’i  zic:  ce fată   se  repeazâ  s’o  sărute,  nea  Chivu  îsi  penfe
        pe  urmă  o  să-i  zic:  ti,  ce  frumoasă  eşti!  şi o   bună  eşti  tu  Stăncuţo!  Mâne  seară,  să  vii   cumpătul  şi  de  abia  se  apropie  de  ea,  o
        să  mă  reped  s’o  pup!  Dar’  ea  ce-o  să  zică?   negreşit,  dar’  mai  de  vreme.  Ii,  Ce  bine-’mi   atinge  cu  două  degete  de  mânecile  hainei
       Ce-o  să-mi  răspunză?..        '           pare.  Şi  nea  Chivu  şe  duce  înaintea  oglin­  şi  rămâne  aşa  cu  mâna  întinsă.  Pe  urmă se
             «Ii,  o  fi  târziu!»  şi  ese  afară.  «Ce  în­  joara  lui  şi' flueră  printre  dinţi,  pe  urmă   uită  împrejur,  par’că  ar  fi  perdut  ceva.
       cet  trece  vremea,  luceafărul  de  seară  e  jos   cântă  d’abunele:     *            «Stăncuţo,  ai  să  stăm  jos».  Pe  urmă  tace,
        de  tot,  să  mai  stau...                                                             tace  par’că  ar  fi singur.  Stanca  nu  zice nimic,
             «Aşa!  Ei,  ea  ce-o  să  zică?»  «Bine  ai   — Foaie  verde,  bob  năut          doar’  dă  din  cap,  «Ai  să  mergem  pe  malul
                                                           Desfâ-mi  puică  ce-ai  făcut!
       venit,  ia  stăi  colea  lângă  minei»  Dadacăn’o                                       gârlei—»
                                                           — N’am  făcut  ca  să-ţi  desfac,
       zice  aşa?  te  pomeneşti:  «Ei,  vemşi.  Uite mă,   Ţi-am  făcut  că  mi-ai  fost  drag :   Amendoi  es  din umbra casei,  nea Chivu
       nea  Chivu,  ia  cântă-’mi  ceva!»  Aş,  asta  nu   Trei 'noduri  le-am  înodat         în  dreapta  şi  Stăncuţa  în  stânga.  încetul  cu
       se  poate!  Nu-’mi  spunea să mă duc  noaptea...    Pe  gârlă  le-am  aruncat,          încetul,  nea  Chivu  îşi  revine în  fire  şi  se gân­
             «Ei,  da  atunci  ce-o  să  zică ?  «Bună     Ca  să  nu  pot  să-’ţi  desfac !   deşte  ce  bine  o  să-’i  stea  când  o  eşi  în
       seara;  ce  vreme!»  Şi  pe  urmă?  ştiu  eu.                                           lume  cu  Stăncuţa  alături.  Deodată  se  în­
       Omul  până  începe  să  vorbească-i  mult,  că   Pe  urmă  îşi  mai  aruncă  odată  ochii  in   toarce  la  ea.
       pe  urmă  găseşte  el.  Şi  pe  urmă,  de  câte-ori   oglindă,  stinge  luminărica  şi  ese  binişor  în   «Tu  eşti  mai  naltă  ca  mine,  ia  să
       n’am  vorbit  eu  cu  Stăncuţa  Ia  marne.  Ce,  vîrful  picioarelor,  par’câ  s’ar  feri  să  nu  deş­  vedem».
   1   2   3   4   5   6   7   8