Page 12 - 1913-09
P. 12

seră  să  ţipe  şi  tobele  mari  răbufuiau  înfundat.  Dansul   —  Voi fi bun cu tine... te voi îmbrăţişa, şi te voi
             începu.                                               sărută...
                  Dansatoarele  albe  şi  negre  se  închinară  cu  mers   Râdeau cu toţii; râdea şi Holofern. Nebunul gemu
             legănat  în  faţa  stăpânului,  apoi  începură  a  se  învârti   de durere:
             tot  mai  aprins  după  ritmul  sălbatic  al  tobelor.  Bilbo   -—  Pentru  ce  râdeţi?  M’am  îndrăgit  de  această
             dansă şi el.                                          asiriană... Nu râdeţi, căci şi nebunul are inimă...
                  Departe  s’auziau  tânguiri  de  goarnă.  Cupele  zăn­  Se ridică şi se proştenu în faţa regilor:
             găneau  şi  veselia  străluciâ  din  ochii  tuturor,  când  Ho-   —  Domnilor!  Vitejilor  din  Ninive  şi  din  toată
             lofern  îşi  roti  privirea  peste  mulţime  şi  făcu  un  gest,  lumea! Mă rog vouă, înduplecaţi-o, să mă iubească...
             ca să amuţiască gălăgia:                                   Nu  mai  zimbiâ  nimeni,  căci  măscăriciul  plângea
                  —  Nu  sunteţi  aici  cu  toţii,  —  zise,  —  pe  Haban  cu hohot. Ingenunchie înaintea fetei, frângându-şi mânile:
             nu-1 văd...                                                —  Cu ce să te conving, că te iubesc într’adevăr?
                  Tompar răspunse:                                      Se ridică, îşi şterse lacrimile şi spuse apoi cu glas
                  —  A rămas în cort...                            hotărât, plin de durere:
                  —  E bolnav, — adause un rege cu nas acvilin.         —  Te  voi  convinge...  şi  continuă  tremurând  de
                  Holofern se încruntă:                            durere  —  priveşte  inima  mea  aprinsă,  sângele  meu  ce
                  —  E bolnav? Du-te, Vagao, şi spune-i, că-1 chem.  arde pentru tine...
                  Tompar zise încet, cu o nuanţă de frică în glas:      Răcni  odată,  apoi  îşi  scoase  pumnalul,  să  şi-l  în­
                  —  In  vremea  din  urmă  eră  posomorât,  tăcut  şi  figă în inimă... Sclavii năvăliră asupra lui, să-l oprească.
             visător...                                                 —  Lă-sa-ţi-mă !..
                  — Poate e îndrăgostit ? — întrebă Holofern ironic.    Horcăia răguşit; în învălmăşeală sclavii îi smulseră
             Unii  dintre  principi  râdeau,  dar  cei  mai  mulţi  stau  cu   pumnalul din mână.
             capetele plecate.                                          Nebunul se izbi de pământ; plângea desnădăjduit:
                  —  Poate că e îndrăgostit — zise Tompar. — Fie­       —  Nu  este  pe  lume  un  om  aşa  nenorocit,  cum
             care, cu năcazul lui...                               sunt eu...
                  Holofern murmură:                                     îngălbeniră  cu  toţii;  nebunul  gâfăiâ  şi  se  târî  la
                  —  Mi se pare, că-i stă gândul acasă.            picioarele lui Holofern:
                  Bilbo  se  încurcă  printre  dansatoare,  prinse  pe  una   —  Stăpâne... stăpâne...
             blondă şi o sărută. Aceasta dete un ţipet.                 Căzu  la  picioarele  lui.  Holofern  se  plecă  spre  el
                  —  Dacă am fi între patru ochi, ştiu că nu ai ţipă.   şi îi zise, mişcat:
             Priveşte-mă, cât sunt de voinic.                           —  Bietul  meu  Bibo!  Apoi  de  ce  nu  mi-ai  spus,
                  Şi  începu  să  se  plimbe  îngâmfat,  imitând  pe  Na-  că eşte îndrăgostit ?
             buzar. Se opri apoi în faţa dansatoarei şi o întrebă!      Şi făcu semn fetei, să vină.
                  —  Mă iubeşti ?                                       —  Cum te chiamă ?
                  —  Nu, — răspunse fata, în glumă.                     —  Serah.
                  — Nu-u ?                                              —  Bine  Serah,  spune-mi  acum  din  inimă,  vrei  tu
                  —  Nu.                                           să iubeşti pe Bilbo?
                  — Şi pentru ce?                                       Nebunul  plângea  încet;  Serah  răspunse  cu  glas
                  —  Pentru că eşti pocit.                         tremurător:
                  —  Vezi, şi eu te iubesc aşa de mult.                 —  Luminate stăpâne, vorba ta...
                  Ingenunchie şi începu, să o roage:                    Holofern o întrerupse:
                  —  Iubeşte-mă, iubeşte-mă!                            —  Inima  porunceşte  nu  eu...  Ai  putea  să  iubeşti
                  In  glasul  lui  eră  atâta  batjocură,  încât  începură  pe acest băiat ?
             a râde cu toţii.                                           Fata se înroşi.
                  —  Nu  râdeţi!  —  strigă  el,  şi  ochii  i  se  umplură   —  Mărturisesc, că...
             de lacrimi.                                                —  Ei, că?..
                  —  Nu râde nici tu, ci iubeşte-mă! Mă jur pe ochiul   —  ...că simţesc ceva faţă de el...
             drept  alui  Dagon,  că  îmi  eşti  dragă...  Nu-ţi  bate  joc   —  Ridică-te,  Bilbo!  Fata  e  a  ta!  —  strigă  Holo­
             de mine, că mi se rupe inima...                       fern  vesel.  —  îmbrăţişează-1  şi  tu,  Serah,  cum  sărută
                  Se târî spre ea.                                 nebunul înamorat, guriţa ta de fată.
                  —  Mă chinuesc cumplit...                             Bilbo  se  ridică  şi  îşi  întinse  braţele,  spre  îmbră­
                  Fata se retrase.                                 ţişare.  Holofern  ordonă,  să  se  sărute.  Erâ  un  tablou
                  —  Du-te!                                        drăguţ;  dar  în  clipa,  când  fata  voi  să  i  se  arunce  la
                  Nebunul se târâ pe urma ei.                      piept,  sări  la  o  parte,  se  dete  peste  cap  şi  începu  să
                  —  Am grămezi de auri... ţi-le dau toate ţie, numai  râdă cu hohot, de răsună cortul:
             iubeşte-mă.  Nu  te  uită,  că  sunt  urât.  Inima  mi-e  bună,   —  Hahaha... Ce proşti mai sunteţi, că m’aţi crezut.
             şi asta e lucru de căpetenie...                       Ea  spunea,  că  nu  mă  iubeşte...  Nici  eu  nu  o  iubesc...
                  Se tânguiâ cu lacrimi:                           Petrecere bună!

        140
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16