Page 4 - 1913-13

El nu niă iubeşte, ce e drept, dar ţine seamă de O LACRIMA TÂRZIE
tot ce îi zic şi, pe urmă, se răzgândeşte.
îl întâmpin în clipele tui cele mai fericite şi îi VENIAMIN NEGRU
zic: „la seama, prietine, că prea te încrezi! Ce crezi
tu, că lumea e alcătuită numai de dragul tău ? Nu Domnul Vespasian Petraşcu, fost beamter pe vre­
vezi, că al|ii se prăpădesc de greul muncii şi al sără­ mea absolutismului şi actual subjudecător în pensiune,
ciei, în vremece tu îrmoţi în belşug până peste cap?“ fiindcă a bătut tocmai în clipa aceasta douăsprezece şi
El mă ascultă, o vreme, apoi iarăş mă dă uitării. jumătate, a intrat în cafenea. Domnul Vespasian s-a a-
Atunci mă apropiu de el, mai stăruitor. Noaptea, şezat la măsuţa lui obicinuită şi şi-a cerut şvarţul şi...
când doarme mai dulce, îi pun degetul rece pe frunte, şi se poate? Domnul Vespasian nu are nici o privire
îi zgâlţâi perna şi el se deşteaptă înfuriat. îi zic atunci macar pentru Fremdenblatt. Foaia stă pe masă, miti­
cu compătimire: „Regret, sire, că te-am conturbat, dar tică şi grăsulie, ca o vieneză adevărată, cochetă şi
prea durmiai liniştit şi ţara geme de atâtea poveri şi proaspătă, fără să se gândească câtuş de puţin la gra­
sângerează din atâtea rane deschise... Plimbă-te puţin..*, vul ei cuprins, se îmbie foaia, şi el, el!... Dar nu se
aprinde o ţigară... poate, frate! şi, iaca, totuş se poate. Domnul Vespa­
Şi el se ridică din aşternut, mă priveşte cu groază sian n-o încrestează nici cu coada ochiului. Comedie
şi se plimbă până în zori, fără şă-şi mai poată în­ ca asta!... Domnule Vespasian?!...
chide ochii, nici când încearcă să se întindă în aşternut... In cafenea, afară de el, nu este nici un oaspe.
îi strecor uneori scrisori şi bileţele sub tacâmuri,
Chelnerii stau prin colţuri pe la mese: ei sunt oaspeţii
descarc câte un foc de revolver alături de el şi glon­ acum. Din bucătărie se aude o sforăială uşoară: doarme
ţul îi trece şuerând pe la ureche. El se întoarce palid bucătăreasa. Casieriţa stă şi ea pe tronul ei şi — ce­
de spaimă; eu îl liniştesc cu un gest: „Eu sunt... nu teşte gazete. O linişte!... Cu toate aceste domnului
e nici o primejdie... să iei sama!... Ne mai întâlnim noi!..“ Vespasian nici prin gând nu-i trece să-şi răsfoiască
Dela o vreme se obişnueşte cu mine aşa de mult, Fremdenblatt-ul, Fremdenblatt-ul lui de toate zilele.
încât nu se mai sperie, decât, arare, când îi vorbesc
Trec clipele una după alta, trec, şi el se uită pe fe­
pe un ton cu totul ameninţător...
reastră. Ce-o fi văzând pe fereastră?!... De-o jumătate
Şi aşa îl voi întovărăşi toată vieaţa, ca o umbră
de ceas se tot uită. Da, da, de-o jumătate de ceas:
nedespărţită şi numele meu se va scrie alături de al Eins, zzvei, drei, vier: eins!... Tocmai acum a bătut
lui, în istorie.
unu. Şi domnul Vespasian ? Domnul Vespasian!... Dom­
Eu sunt umbra, ce se ghemueşte la treptele tro­
nule Vespasian, au «ă vină partnerii, vine calabriasul,
nului, sunt diamantul negru din podoabele coroanei şi nu mai ai vreme!... Aş!... Ori el, ori... Se uita pe
de aur...
* fereastră, seee uitâ.
îşi întinse mâna ei osoasă şi ridică băiatul din­ Ce drac o fi cu fereastra aia? De-ar fi cel puţin
tre scutece. muşte pe ea! Ai zice că se uită la muşte, cum s-a mai
Ursitoarele dispărură, ca la suflul unei vijelii turbate. uitat şi de altedăţi. Dar nu sunt. Nu fiindcă în Europa
Şi fantoma desfăcu broboadele dantelate şi să­ n-ar fi de obiceiu muşte, dar fiindcă nu sunt muşte pe
rută mânuţa plăpândă a copilului: vremea aceasta nicăiri. Pe fereastră nu sunt decât,
— Mititelul de el... cum doarme de drăguţi.. El poate, urme de muşte, iar de astea, har Domnului, ar
va urca treptele aurite ale tronului şi eu mă voi aţinea putea să vadă destule şi la el acasă, la... Frâu Hen-
pe urma lui... Şi tot al meu va fi odată, când ne vom sel. Dar el, nu!... Nur zum Trotzl... Se uită. Ai crede
întâlni pentru ultima oră, la — Salonic... că-i amorezat, dacă nu ţi-ar fi oarecum de cele şapte­
zeci şi cinci de primăveri ale dumisale. Numai amore-
zaţii se uită doar aşa, cam tembeli, cam gânditori, ca el.
(sân tec Dar, iaca, Fritz chelnerul. Poate că află el ceva:
„Facem asta jos, mă rog?
Frumoasă tu, ce vis pluteşte — Ce?
Pe urma farmecului tău, — Perdeaua.
C’adeseori gândind la tine
îmi sfărm părerile de rău. — Ba!“
Aşaa! Va să zică soarele. La soare se uită dom­
Lovesc in pălmi... mă las de-un cântec nul Vespasian cu atâta perseveranţă. Nu-i vorbă: fru­
Şi nu ştiu cum, ca ’ntr’un avânt mos soare. Soare de primăvară. Astăzi luceşte mai în­
Cuprind în braţe par că zarea...
Şi iar pornesc pe sbeng şi cânt. tâi în toată primăvara lui. Se poate uitâ omul în el.
E bun şi vesel ca nealtădată.
Alerg şi cânt... şi stau pe-o clipă Foarte bine face că se uită. Se vor mai fi ui­
Privind spre culmile pustii,
Aşa cum stai, când simţi în suflet tând şi alţii acum la el. Şi de ce nu s-ar bucură şi el
Fiorul unei poezii. de soare? Razele soarelui se joacă doar şi cu el, ca
T. MURAŞANU şi cu oricine, cu părul lui, ca şi cu părul unei fete de