Page 7 - 1913-13
P. 7
trupul însângerat alui Ieroboam şi se retrase cu ţipet — II punem pe car, să nu se trezeasă. Tu vei
îlbatic de groază, apoi deodată se aruncă asupra lui: şedea alături şi mergeţi acasă, în patul nupţial plin de
— Vai mie, că trebue să te revăd astfel... flori... Vrei ?
II prinse. — Vreau... — şopti ea.
— Ieroboam! — Dă-te la o parte să-l punem în car...
II scutură. Se dete la o parte în vârful degetelor, să nu-şi
— Ridică-te!
trezească iubitul. Holofern porunci soldaţilor:
Ii strigă Ia ureche: — Puneţi-1 în car!
— Deşteaptă-te!
Soldaţii îndepliniră ordinul.
Şopti apoi dulce, cu un suris, în urechea mortului:
— Eu sunt... Debora... Debora se întoarse spre el, întinse mâna şi îi
Şi cum Ieroboam nu se mişcă, faţa ei se făcu şopti drăgălaş:
dumburie, se întinse şi se ilumină de o durere nebună: — Fii salutat, stăpâne... Casa noastră e un palat
— E mort! alb... Când vii în Betulia, să te abaţi pe la noi...
Şi ţipetul ei răsună îngrozitor: Şi mânuţa ei albă şi aprinsă tremura în mâna de
— E mort. fier a lui Hqjofern.
Dete la o parte părul lui mătăsos de pe frunte, — Voi veni... — zise el, gândindu-se, că dacă
>rivi aiurită înainte-i şi nimeni nu îndrăsniă să conturbe va răzbate în Betulia, nu va dărâmă palatul cel alb...
ăcerea, în care se ascundeă atâta durere şi atâta oroare: Fata se urcă şi ea în car, lângă logodnicul ce visă
— Ps, tăcere — şopti ea. — El trăeşte... de ea...
începu să cânte încet: Gotoniel zise cu ochii plini de lacrimi:
— Rozele au înflorit... pe ţărmul Genezaretului... — O Holofern, cât eşti de nobil! Betulia îţi mul-
începură să şoptească cu toţii, agitaţi. Gotoniel ţămeşte pentru mărinimie... v
şi Boaz porniră spre ea, dar Holofern îi opri şi merse — Cerul să fie cu tine... Zeul Samas să te lumi
singur la fată. O atinse pe umăr. Fata se cutremură neze încă multă vreme... Holofern n’a avut decât meritul
şi îl privi cu ochii rătăciţi. Holofern şopti: de a da unui viteaz cinstea ce i se cuvineâ...
— Tăcere... El doarme... îşi strânseră mâna; trimişii se închinară adânc în
Mireasa lui Ierobonm zimbi fericită: faţa lui. Carul porni. Nu mai era acum carul infamiei,
— El doarme... şi visează de mine. ci acela al cinstei şi al gloriei. Trimişii păşiau în urma
Omul cel întunecat aprobă. lui, tăcuţi, cu capetele plecate de durere. Debora mai
— Visează de tine... Să nu-1 turburăm... Ridică-te! făcu un gest de adio. Haina ei uşoară de mătasă albă
Fata se ridică. Părul i se descheiase şi-i căzu pe fâlfăiâ în vânt, ca un steguleţ de pace.
umeri ca o mantie neagră de mătasă... — urmează —
FLORI DE-O ZI litician şi autor dramatic a scris ceea sunt osândiţi la moarte. Sunt
însă iertaţi când se află că sunt
Tot înainte, o piesă cu tendinţe so
cialiste care s-a repetat pe scena boeri, copiii lui Dumitraşcu-Frânge-
Teatrului Naţional, dar n-a putut a- gât, fost tovarăş de arme şi rudă
Cronică dramatică. veâ soartea fericită a celorlalte. Apoi cu tatăl lui Ioniţă. Aceşti „hoţi“
i s-a reprezintat la Teatrul Comoedia sunt: un bătrân pădurar, o fată nu
CHEMAREA CODRULUI, poveste vite- o satiră politică întitulată Raţiunea mită Anicuţa şi doi băieţi. Fata însă,
jască în 3 acte, de G. Diamandi.
de stat, care a arătat o adâncă cu fecioara din Soveja, a fost crescută
Domnului Alexandru D avi 11 a, noaştere a cercurilor în care se pe în codru, neînvăţată cu minciuna şi
noul director al Teatrului Naţional trecea piesa. Activitatea politică pură cu .prefăcătoria, ci cu vânătoarea şi
din Bucureşti, i s-au adus imputări a dlui Diamandi nu ne interesează. cu sinceritatea cea mai desăvârşită.
multe,^că ar persecuta piesele româ Şi iată, acum dsa ne dă Che Astfel ei, ciudate şi rele i se par
neşti. Insă Poezia Depărtării, Păian- marea Codrului, poveste vitejească multe din obiceiurile curţilor boe-
jănul, Cocoşul Negru şi Chemarea care se petrece în timpul lui Petru- reşti.
Codrului, ultimele patru premiere, Rareş şi are următoarea desfăşurare : Anicuţa se îndrăgosteşte de Io
arată că dsa ştie să facă o pricepută Ioniţă Rădeanul e u tinăr boer, niţă, care o iubeşte şi el. Insă când
selecţiune în ce priveşte repertoriul nepot al lui Petru-Rareş, care-şi îm îl vede pe acesta sărutând şi pe
şi că nu numai că nu persecută, dar parte timpul între petreceri, femei jupâniţa Sanda, îl pălmueşte.
chiar încurajează literatura româ şi vânătoare. Astfel el face dragoste Intr’o zi, când oastea e plecată
nească. cu jupâniţa Sanda, care trăeşte acum din castel, năvălesc Tătarii al căror
D. G. Diamandi e cunoscut ca în castelul său, la mama lui. Iată însă han, Gherai, vrea să răzbune pe
autor dramatic şi ca politician. Ca că Ioniţă află că pe moşia lui, aşe fiiul său, ucis cu câţiva ani înainte
autor dramatic a dat la iveală Bestia, zată în munţi, se ivesc nişte hoţi — de tatăl lui Ioniţă. El răneşte greu
o dramă cu calităţi scenice şi, un lotri. Pădurarul Chehaia îi prinde şi pe Ioniţă care cade leşinat şi e crezut
an mai târziu, Do/orosa, tot dramă, îi aduce la castel. Unul dintre ei — mort. Apoi vrea să-i tae capul ca
care, deşi nu mai bună decât Bestia sunt patru — i-a strigat odată la să i-1 atârne la şea. Anicuţa, când
a avut un mai mare succes. Ca po vânătoare mucos lui Ioniţă şi dea- Gherai întreabă care e iubita lui
199
