Page 9 - 1922-20

Haidăii aşezându-se în faţa focului, lâng^ oi. Şl era o iarnă grea, măi Vasile,
că spăimântase lumea cu troenile şi
moşu llie.
Moşneagul hohoti încet şi pâcăi gerurile ei. Pornim noi aşa pe la
Luna scăpătase cam demult în repede de câteva ori din luleaua Bobotează şi-o luăm la vale pe Şi­
dosul dealurilor împădurite din de­ care vroia să se stingă, Vasile scoase ret. După vre-o trei zile de drum
părtare. In faţa stânei, focul aţâţat o bucată de gazetă şi „pasca“ de ajungem la Roman. Poposim o zi,
de ciobani înaintea plecărei lor „în tutun. Cu degetele-i noduroase po­ că se vlăguiseră caii, măcar că erau
porneală“, zugrăvea o roată de po­ trivi din gazetă o bucăţică de hârtie ca nişte zmei şi pe urmă o luăm
leială pe bătătura oilor, făcând să şi-o prinse uşor între buze; apoi, către Prut. Am hoinărit noi atuncea
pară mai negru întunericul ce stă­ cu două degete scoase tutun din vre-o trei săptămâni. Şi pe mine,
pânea cuprinsul. Stelele îşi tremu­ pachetul rupt la un colţ şi răsuci o însurăţel proaspăt, mă usca nu alta,
rau lumina lor în înălţimile al­ ţigară în hârtia ce şi-o’ potrivise dorul după Măriuca. Un zimbet lu­
bastre. mai înainte. minos, trecu peste faţa bătrânului.
— Să mai crezi că „surcica nu Îşi netezi pletele unsuroase şi se
— Mândră vreme are să fie şi ridică în capul oaselor. Acum, în­
azi, şopti printre dinţi moşu Ilie sare departe de trunchi“ rosti blând
moşneagul. Bietul Conu Iordache, tr’o noapte măi Vasile, că am uitat
privind spre cânele întins lângă el
cu botul lipit de labe. Ce zici tu Dumnezeu să-l erte, spăimântase o să-ţi spun: boerul avea o patimă
să călătorească mai mult noaptea;
lume cu voinicia şi curajul lui, şi
măi Tărcuş? Numai noi doi am ră­ fecioru său îi mai fricos ca o muere. într’o noapte rătăcim drumul. Da
mas aici, măi moşnege, că ticăitul era un ger de turba haita, şi-o lună
cela de Vasile nu se mai întoarce O fi sămânând în partea mâni-sa !
de la curte. Moşu llie, bojbăi în — Ia lasă moşule, că toţi gogo- ca ziua. Troeniie sclipeau în de­
părtare par’că erau sămânate cu
chimirul lat de piele, scoase beşica liţii iştia, crescuţi în mătăsuri, îs
în care ţinea „tiutiunul“ îşi umple nişte bicisnici! petre scumpe şi hăt încolo, pe dea­
1
„luleaua^ şi prinzând cu ’ degetele Nu mai clămpăi măi Vasile, luri, băteau în albăstriu. Caii obo­
siţi scoteau nori de aburi, pufneau
un cărbune potrivit îl legănă scurt că tu nu l-ai cunoscut pe bătrân. greu pe nări şi strănutau cu pu­
şi repede în palmă până ce-1 arnncă Nici nu erai pe meleagurile estea. tere. Trebue să fi umblat mult, că
în lulea. Tărcuş ridica repede ca­ Tu chiteşti că boerii cei vechi erau
pul, ascultă o clipă şi prinse a mâ- aşa cum îi conu Jenică? E, hei, după socoteala mea se apropia de
cântatul cocoşilor de ziuă, da să
răi încet măturând cu coada pă­ să-l fi văzut tu pe conu Iordache ! zărim sat ori să întâlnim vre-un
mântul. Se vede că fecioru-său şi-o iro- om, nimic, pace bună. Când deo­
— A, ha! ne vin mosa/iri moş­ sât voinicia prin străinătăţi. Acum. dată, zărim în depărtare nişte sănii
nege? întrebă moş llie privind nu că mă laud,.da ştie toată lumea cu boi care veneau pe un drum
tintă. că eu n’am fost un prăpădit; că, din dreapta!
Deodată în roata de lumină se în vremea mea nu-mi sta om îm­ — îndeamnă caii Ilie, face boe­
ivi capul unui cal cu coamă lungă potrivă, da, vezi tu, cât eram de rul, să întrebăm pe creştinii de
şi un dupăit cutremură bătătura, voinic, într’o noapte cât pe ce să colo, de drumul nostru.
când noul sosit sări de pe cal. dau cinstea pe ruşine, de nu era — Oameni buni, întreb eu, în-
conu Iordace mai curajos ca mine.
— Ai venit măi Vasile? cotro-i drumul spre Şerbeşti.
— Nu mai spune moşule, zise — Apoi ţineţi drumul drept na-
— Venit, răspunde scurt şi su­ Vasile privind cu îndoială la statura
părat Vasile. inte, că în scurt ajungeţi, mârâe un
uriaşă a bătrânului. Ţi-a fost frică hojmalău privind duşmănos spre noi.
— Da ce ai stat atâta, prăpă- dumitale!
ditule ? — Da nu sunteţi din părţile estea,
— Frică, da ! D’apoi că nici nu face unul.
— la, scumpetea asta de boer, era chip să nu-ţi fie frică, zise moş­
stăpânul d-tale, m’a dus până la neagul ridicându-se într’un cot. Scu­ — Nu, răspunde scurt boerul lucrul.
— Apoi aşa, aşa; drept înainte
curte, să-l păzesc de... strigoi, mor­ tură luleaua de pliscul opincei şi-o şi cădeţi în sat.
măi Vasile mânios. vârâîn chimir. Conu Iordache, urmă Pornim peste troene nepurtate.
Descinse un curmei care-1 avea el, se chiamă că era mult mai în Ne mirăm noi că nu-i drumul rupt
peste brâu, se cinchi înaintea ca­ etate ca mine. Eu, în iarna când am către sat, dar n’aveam ce face. Nu
lului şi-I împiedică; apoi luându-i pătimit întâmplarea ce vrau să-ţi mergem mult şi de-odată caii se
din cap căpăstrul îl lovi uşor cu povestesc, aveam 23 de ani, că opresc sforăind’ amarnic si prind să
palma peste gât: chiar la Crăciun mă însurasem, şi deie înapoi. Ce era? doianii ne
— Du-te murgule, du-te şi tu la conu Iordache, he, he, apropia la îndreptase pe-un drum părăsit şi
păscut, că destul ai răbdat de su­ 40. Da tot vânjos, dârz şi avan la dacă mai făceam doi paşi ne pră­
fletul dracului. încă n’am văzut li- mânie. Mă rog, ce-i venise lui în pădeam, că ajunsesem ’ pe malul
ghioae mai fricoasă decât boerul iarna ceia, să mergem în partea Prutului care în locul cela era nalt
ista! j5.Epure,*^nu alta, zise Vasile câmpului să*cumpere vre-o 800 de de te'apuca ameţeala.