Page 10 - 1923-18
P. 10
Pag. 270 - - - - - C O S I N Z E A N A - - - - - - 25—IX 1923
groază. Nu luasem cu mine carabina am văzut urmă de vieţuitoare. branoase, şi părea un schelet sbu-
ci o biată armă cu alice ! Luându-mi inima în dinţi m’am fu rător. pe cerul tropical, înstelat. M’am
Mă cuprinde de nou gândul să rişat alergând dea curmezişul poenei, pitulat subt tufe, dupăce ştiam din
mă întorc. Fără îndoială aveam un şi ajuns în tufăria de dincolo mi-am experienţă, că un ţipet al acestei
puternic motiv — un motiv, care găsit călăuza: pârăuaşul cunoscut. creaturi îmi aduce pe cap o sută de
nu ini l-ar putea discuta nimenea. Era un tovarăş drag, povestind monştrii de aceştia. Nu m’am miş
Dar de nou mândria nebună 'parcă în zgomotul ce’l făcea cur cat din loc, pânăce l-am văzut, că
izbândi gândul sănătos. Nu pu gând. aducându-mi aminte de pă- se aşeză de nou.
team, nu-mi era permis să mă răul cu păstrăvi din West Gountry, Noaptea era tăcută, dar înaintând.,
întorc bătut. De altfel, în faţa pri unde, în copilăria mea, pescuiam am început să aud un suneţ inur-
mejdiilor, pe care le-aş putea în noaptea. Urmându-i cursul în jos, murător, neîncetat, undeva în faţa
tâlni, tot aşa fără folos’ mi-ar fi şi trebuia să ajung la lac, şi urmân mea. Pe măsură ce înaintam se des
cea mai puternică carabină, ca şi du-i cursul în sus, trebuia să mă luşea mai mult, până am ajuns a-
arma de paseri. Dacă m-aş în întorc la tabera noastră : nu puteam proape de originea lui. Oprindu-mă
toarce în taberă, ca să-mi schimb rătăci. Câteodată trebuia să mă am constatat, că sunetul era con
arma, cu greu aş putea să întru şi îndepărtez de el, în urma tufelor de stant, purcedea din acelaş loc. Părea
să ies fără să fiu observat. Şi în •nestrăbătut, dar reveneam de nou, clocotul unei ape într’un enorm ca
cazul acesta ar trebui să esplic fără a pierde din auz nici pentru o zan. In curând i-am găsit originea,
planul meu, şi planul nu ar mai clipă murmurul Iui prietenesc. găsind în mijlocul unei • poeniţe un
fi singur al meu ! După o scurtă Coborând înspre centrul platou lac — sau mai bine o fântână, du
ezitare, îmi făcui curaj şi mi-am lui, pădurile se deschideau tot mai păce nu era mai mare decât base-
urmat drumul, cu inutila armă mult, şi locul codrului îl luară tufe, nul din Trafalgar Square — cu o
subsuoară. presărate pe ici-colo cu arbori înalţi. substanţă neagră, răşinoasă, umflân-
Era înspăimântătoare întunecimea Aici puteam înainta mai bine, şi pu du-şi şi scăzându-şi suprafaţa de mari
din pădure, dar şi mai plină de team vedea în jur, fără ca să fiu clăbuci de gaz, cari se înălţau din
groază mi se păru lumina albă de văzut. Trecui pe lângă mocirla pte- adânc. Aerul în jur era plin de va
lună, care umplea poiana iguanp- rodactililor, şi pe când treceam, de pori, şi pământul într’un mare cerc
donilor. Ascuns în tufiş trecui cu lângă mine se înălţă deodată în aer era atât de fierbinte, încât nu-mi
ochii peste ea. Nu văzui nici una o asemenea creatură, cu un sunet puteam ţine mâna pe el. Era evi
din brutele gigantice. Poate le-a sec, pielos, bătând din aripile e- dent, că forţa enormă vulcanică, care
îndepărtat dela păşunea lor obiş norme,— cel puţin de douăzeci de a înălţat odinioară platoul acesta,
nuită tragedia, care a nimicit pe picioare dela vârf la vârf. Pe când nu adormise încă de tot. Dealungul
una din ele cu câteva zile înainte. trecu în dreptul lunei, am văzut că călii mele am văzut în repeţite rân-
In noaptea misterioasă, arginţie nu lumina străbătea.pjin aripile ^mem durLstânci negre de lavă pătrun
zând prin straturile de vegetaţie lu
xuriantă, care Ie acoperea, dar acest
puţ de asfalt în mijlocul djunghe-
lului era primul semn, că sunt în
activitate până în ziua de azi unele
deschizături ale vechiului crater. Nu
aveam vreme să mai examinez acest
loc, dacă voiam să-mi îndeplinesc
gândul, şi să fiu în zori la tova
răşii mei.
. A fost un drum plin de groază,
pe care nu-1 voi uita cât voi trăi.
In luminişurile scăldate în argintul
lunei, mă furişam pe margini, subt
scutul umbrelor. In desiş răzbeam
cu greu încremenind locului, cu
inima strânsă, de câteori auzeam
vre-o creangă uscată rupându-se
subt pasul animalelor care se stâr
neau de mine, sau treceau în apro
piere. De câteva ori zării apărând
umbre mari, ca să dispară a doua
clipă, umbre largi, tăcute, care pă
reau că înaintează cu picioare tam
ponate. De câteva ori m’am oprit, ho-
tărît să mă întorc; —şi totdeauna
mândria a învins frica, şi mă îm
pingea spre ţinta trudelor mele.
In fine (ceasornicul îmi arăta unu
după miezul nopţii) văzui prin des
chizăturile desişului luciri de apă,
şi după vre-o zece minute mă gă
seam în mijlocul trestişului, care
