Page 9 - 1923-18
P. 9
25—IX. 1923 C O S I N Z A E N A Pag. 269
Jn coli, la casa ca Lumea pierdută
oslvele...
Roman de A., Conan Doyle
In colţ, la casa cu ostreţe, — Urmare —
Cu poarta *naltă, meşterită,
Sunându-şi ramurile-a toamnă CAPITOL XII. articol de trei coloane, pentru ga
Plângea o salcie despletită... zetă ! Cum mi-aş întemeia deodată
0
,A fost înfiorător în codru .
Dar la ferestrele 'n lumină, Am fost amintit — sau poate nu o strălucită carieră! In proximul
Sub boltitura de şindilă, război, fără îndoială aş fi trimis
Drumeţii toţi avură parte am amintit, fiindcă memoria îmi corespondent. Pusei mâna pe o
De-un zâmbet dulce de copilă. face nebune feste în zilele aceste —, armă — buzunarele îmi erau pline
că eram plin de mândrie, că trei de cartuşe — şi ferind spinii dela
Şi toţi drumeţii se’ndrăgiră aşa mari oameni, ca tovarăşii mei, întrarea în tabăra noastră, mă stre-
De sfânta ei sburdălnicie — îmi mulţumiră că am salvat sau cel curai afară. Ultima privire mi-a
puţin am ameliorat mult situaţia adus imaginea lui Summerlee, ador
In colţ, la casa cu ostreţe espediţiei noastre. Ca cel mai tânăr mit deabinele —, cea mai necre
Era atâta poezie..! din pârtie, nu numai dupe ani, ci dincioasă sentinelă din lume —
şi în esperienţă, în caracter, în cu moţăind din cap deasupra jărate
... Dar ce tulburătoare taină
Şi-a ’ntins aripa-i de tristeţe, noştinţe, în tot ceea ce face pe un cului.
Că-atât de veştede-s azi toate bărbat, am fost umbrit dela început Abea am înaintat o sută de yarzi,
In colţ, la casa cu ostreţe.../? de înălţimea tovarăşilor mei. Acum când am regretat deja graba hotă-
m’am ridicat şi eu. Mă încălzea la rârei mele. Poate am mai amintit
Cea salcie 'n poarta meşterită inimă gândul acesta. Vai, ce amară • undeva în cursul cronicelor mele,
Tremurătoarea doină-şi curmă, e în urmă gloria urmată de cădere! că eu sunt o fire cu mult prea ima
Co tainică cădelniţare Raza de mulţămire, care îmi dăduse ginativă, decât să pot fi un om cu
Cernându-şi frunzele din urmă ... o oarecare încredere în puterile adevărat curagios, dar că am o
mele, avea să mă ducă, în chiar adevărată oroare de gândul de a fi
Din geamiXl mărturie însă,
Atâtor cântece şi glume noaptea aceia, la o aventură, cea crezut fricos. Şi singur aceasta a
mai îngrozitoare, pe care am avut-o fost puterea, care m’-a împins îna
Azi nu mai sboară nici o rază în viaţa mea, şi care s’a sfârşit cu
Şi nu mai râde nime 'n lume. inte. Nu puteam să mă întorc, fără
o prăbuşire, Ia care, de mă gândesc, să fi săvârşit nimic. Chiar dacă to
... Arar de tot doar, o jemee mi să face şi acum rău. varăşii mei nu ar fi găsit nicicând
Şi-arată-o umbră ca de moartă lată cum s’au petrecut lucrurile. că am plecat şi că, apoi, de frică
Stând ore 'ntregi pierdută 'n gânduri, Eram prea agitat în urma aventurei m’am întors cu mâna goală — mi-ar
La fel cu salcia din poartă. me|e din copac, şi m’am căznit în fi rămas pururea în suflet o ruşine
Teodor Murăşanu zadar să adorm. Summerlee stătea insuportabilă. Şi totuşi mă înfioram
de pază, şezând plecat deasupra fo la gândul aventurei în care m’am
Toamnă cului stâns de jumătate, o figură aruncat, şi aş fi dorit să mă fi
unghiulară rigidă, cu arma -cruce putut retrage în mod onorabil.
Frunze triste îngălbenite peste genunchi, cu barba de ţap A fost îngrozitor în codru ! Ar
Spre pământ încet se lasă. înţepându-i pieptul, cum moţăia din borii erau atât de deşi şi crengile
Rândunele 'nbătrănite cap. Lordul John zăcea tăcut, în îşi îmbinau deasupra frunzişul bo
Se ridică obosite velit într’ un poncho sudamerican, gat, încât lumina lunei nu pătrundea
De sub streşina de casă. iar Challenger sforăia de răsunau până la mine; doar ici şi colo de
Toamnă lungă şi pustie pădurile. Luna plină se ' ridi senau pe cerul înstelat crengile
Peste ţară se întinde. case, aerul era binişor rece. Ce înalte câte un bizar filigram. Dupece
Vânturi reci încep să vie, noapte de plimbare! De odată îmi mi s’au obişnuit încâtva ochii cu
Iar pustiul din moşie trăzni prin cap: „De ce nu m’-aş întunericul, am putut distinge, că
lot mai mult pământ cuprinde. plimba puţin?“ Presupunem, că mă aici subt arbori sunt diferite nuanţe
îndepărtez neobservat, o iau bini de întuneric: erau locuri în care
De mânia vremii grele şor până la lacul central, şi dimi mai zăream câte ceva, pe alt unde
Au plecat în ţări streine neaţa mă prezint de nou în taberă se deschideau umbre negre ca căr
Şi cocori şi rândunele cu o preciză descriere a locului pe bunele, parcă erau guri de peşteri,
Ducând gândurile mele unde am umblat — nu aş fi din făcându-mă să trec în fugă pe
Şi nădejdea spre mai bine. clipa aceia un tovarăş şi mai vred dinaintea lor. îmi veni aminte ţipetul
nic şi important? Şi atunci, dacă desperat al iguanodonului ucis —
Codru-'şi plânge cântăreţii strigătul acela înfiorător, care a
Şi podoabele trecute. insistă Summerlee, şi găsim vre-un
In sclipirea dimineţii mijloc de a ne coborâ, ne putem străbătut pădurile. îmi veni în minte
capul la lumina de o clipă a faclei
S'au stins semnele vieţii înapoia în London cu pricize cu Lordului John. Treceam acum pe
Şi măririle avute. noştinţe asupra misterului din mijlo
cul platoului, până la care eu singur revierul de vânătoare al acestei crea
Căte-o floare ’ntârziată am putut pătrunde, eu singur dintre turi. In toată clipa putea să năvă
Pe câmpie mai tresare. toţi. îmi fuge gândul la Gladys. lească din umbră asupra mea acest
Nori vrăjmaşi in zări s'arată „La tot pasul ai prilegiu de eroizme“, monstru îngrozitor, fără nume. M-am
Aducând cu ei de-odată, al ei. Mi se părea, că-i aud aievea oprit, şi luând din buzunar o car
Un trist cântec de ’ngropare. vocea, care îmi repeta aceste cu tuşe, deschisei arma. Când am atins
Ioan Berghia vinte. Mă gândii şi la McArdle. Ce încuietoarea, îmi tresări inima de
