Page 7 - 1923-18

25—IX 1923 ----------------------------- - - - - - - - - - - C O S I N Z E A N A - - ---------------------------------- Pag. 267

Ghiţă Berbec gândul la raţele sălbatece din stu- mai slabe bateri de vânt. îşi aţinti
hăriş şi la dânsa. Nu-i prea era lui ochii înainte, atent şi ...întâia oară
de vânat. Dar casa par’că-1 apăsa, în viaţa lui, tresări de frică. Par’că
Noaptea se lăsase rece şi grea
din cerul întunecat, peste întinsurile par’că-1 strângea între pereţii ei de din stuhărişul nepătruns la orice
îngălbenite de toamnă şi cuprinsese lut — şi eşise la larg, să respire, nouă frământare, era gata să iasă
în veşmântul ei negru toate tufele să gândească, să se simtă liber a cineva,... cineva de care fără să vrea,
se mişca în voe. Da, să se simtă îi era frică. Stătu aşa câtva timp,
şi copacii care păreau un fel de
fiinţe necurate, îndoliate, ce se le­ liber. dar obosit de această încordare ner­
gănau alene în dreapta şi la stânga, Vântul începuse a bate mai cu voasă, se ’ntoarse supărat pe spate,
după bătaia vântului a s c u ţ i t p u r ­ putere, rece, chinuind groaznic ra­ îşi puse puşca lângă el, îşi încărcă
tător de gemete târzii şi urlete în­ murile bietelor tufe, iar norii se fă­ luleaua cu tutun, o aprinse, şi se
depărtate, ce răscoleau adâncurile. cuseră mai groşi mai întunecoşi, de lăsă în voia gândurilor.
Norii, ca nişte balauri uriaşi se nu se zărea la doi paşi, în întune­ ......... „hm... i-am spus-o... A crezut
încolăceau pe cer în svârcoliri su­ rec. Numai ochii cei ageri şi drumul că eu sunt Niţu lui Ivaşcu... la urma
grumate, se rostogoleau unii peste atât de cunoscut îl făcu pe Ghiţă să urmei putea să ’nţeleagă el că eu
alţii, ca nişte dihănii înfuriate, şi nimerească balta. nu degeaba joc numai cu ea... Dar
rar de tot lăsau să se întrevadă Ca nişte ziduri nepătrunse, înfio­ ea... e?-i tot aşa de vinovată ca şi
câte o stea, sau colţul lunei de-un rătoare, se ridicau trestiile la mal, el ....Putea să-i spună drept... îşi
galben rece şi mut. Linţoliul rece drepte, şi un foşnet, prelungit, a- căuta el singur de drum... Nu, tot
şi pătrunzător al brumei argintate dânc, ca’un plânset din fundul pă­ el ...El a ştiut bine că nu glumeam...
se’ntirisese nevăzut peste tot şi amor­ mântului se înalţă din ce în ce mai Ei ...şi ce-i dacă l’am omorât? ...Ştie
ţise întinderile ca o posghiţă ţesută puternic din legănarea chinuită ner­ cineva? ...Dac’ar şti jandarmii ori
de somn şi din moarte. voasă, repetată dar nevăzută a stu- primarele ar ţrebui’ să fug din sat
Ghiţă Berbec s’a sculat din pat, hărişului, căruia doar vârful îi părea ...dar aşa ...toţi îl cred dus la vale
şi-a trosnit oasele într’o întinsură un şarpe negru, uriaş, ce se ondulă ...Buuun tot n’or să afle ei...
' bruscă — s’a frecat la ochi — şi în mişcări repezi, repetate, deasupra ...l-am băgat cuţitul în beregată,
cu mâna lui păroasă şi butucănoasă unui cazan cu smoală. Părea că mii da’ nu vrea să moară... m’am Chi­
şi-a legat curelele opincilor, încet, de dihănii fug în lungul şi în latul a- nuit... se zbătea ca un drac______ dar
strâns cu nădejde, aruncând rar cestei mări de trestie care foşnea de-acu au racii hrană... Păi, eu i-am
privirile afară prin ochiul de geam când mai aproape caşi când cineva spus’o: „Măi hlăngăule, ai să-mi dai
strivit în strângerea pereţilor de ar eşi din ea, când mai departe, de socoteală odată ...şi i-am scrâşnit
vălătuci. Când isprăvi îşi luă su­ par’că o turmă de porci ar alerga ...ştie el... Adică m’a crezut prost...
manul pe spate, pipăi ’luleaua şi urmărită de lup călcând totul în pi­ Prost Ghiţă Berbec...
tutunul să nu le fi uitat acasă, şi-a­ cioare. ...Când l-am pus la pământ şi
runcă puşca plină de halice pe umăr, Dar Ghiţă Berbec ocoli malul, în­ i-am pus genunchiu’n piept, mai-mai
îşi înfipse .cuţitul la brâu şi dădu ţesat cu trestii şi ajunge la deschi­ să mă salte... ...păi avea el încredere
.. să iasă. zătura unui lac limpede, unde, lângă in puterea lui ...he, he he ...adică
— „Ghiţă, mamă, îi friguroasă mal, lotca lui îl aştepta, lovită mâ­ Ghiţă Berbec mai slab... he he...
noaptea şi-i tare întunerec“ se auzi nios de pământ, legănată apoi în ... O apă largă, largă, fără mar-
glasul plângător al mamei. salt pe unde şi iar lovită repetat de geni, şi neagră şi valurile se înăl­
„Hm... că doar nu’s copchiP... malul înţelenit de rădăcini. Ghiţa ţau pizmaşe în sus, de par’că apa
mormăi Ghiţă printre buze, şi trân­ se aşează jos: „Nici urmă de vânat... ar clocoti în clocote mari, mai
tind uşa după el din doi paşi apă­ Mai bine nu mai veneam... Doar mari ca muşuroaele de furnici...
saţi în pământul ce se sgâlţână sub aşa, ca să nu zic că n’am fost“... Şi un pod, un fel de pod la mij­
loviturile lui, se trezi în mijlocul A stat pe mal ca un ceas, gândin- locul apei aceştia neagră ca smoala,
drumului umed ce‘ducea la şes. du-se. Vântul a mai încetat şi pe un pod îngust şi fără capete ... şi
.Înalt, puternic, cu corpul ca de neaşteptate, doi nori s’au dat puţin malul nicăeri, ci tot o .întindere
oţel, cu părul răsfirat pe frunte sub în lături, lăsând să se vadă luna, oarbă, de apă întunecată, clocotind
căciula lui de oae, părea un urs roşie, ca un ochiu îngrozitor, aţintit mereu din ce în ce mai tare...
ce iese morocănos din vizuine. Su­ spre pământ... Şi pe apa, neagră ca Şi deasupra un cer luminat, un fel
flet aspru, cu ochii totdeauna în­ smoala, se aşterne o cărare de sânge de zi albă, cu o lumină subţire
cruntaţi, cu mâna grea, şi învăţat roşu, ca pe nişte trepte mişcătoare, amestecată cu un fel de praf
să nu i se pună nimeni în cale, el ce’se ’nălţau lin neregulate, înce­ aurit... şi-i atâta lumină de fură
era cel mai temut vânător de raţe pând dela picioarele lui Ghiţă şi ochii, orbeşte, şi nici un soare nu-i
şi de prepeliţe de pe Prut şi din până’n partea cealaltă, o dâră de sus. Nici cer albastru, ci numai o
lacurile mărginaşe — fără să ţină sânge, lată ce clocotea uşor şi alu­ mare nemărginită, de lumină ne­
seamă de-i boeresc sau nu, căci neca încoace, din ce în ce mai lată mişcată — o pace senină, încre­
încă nu a fost până acum nimeni şi mai roşie. menită în atâta lumină nemişcată.
care să îndrăznească să se măsoare Ghiţă deslegă lotca dela mal, îşi Jos, pe ppdul cutremurat de clo­
cu el. Era ocolit pe cât se putea — luă puşca alături, sări în lotcă şi cotele mării, el, Ghiţă Berbec, în
de flăcăii din sat, iar fetele nu prea mână uşor spre mijlocul lacului. genunchi, şi nişte cue care prind
primeau bucuroase tovărăşia acestui Un par lung, bătut acolo, servea podul îl înţeapă aspru şi-i întră în
lup de baltă, crunt şi fără lipiciu. pentru a priponi lotca noaptea, când carne. In faţa lui Maica Domnului,
Nu-i vorbă că nici el nu prea fă- Ghiţă sta la pândă înăuntru. II ni­ cu un tulpan mare, negru acoperită
. cea mult târg cu fetele. Numai una, meri, se priponi de el, se aşează în De cap, cu o fustă mare cenuşie,
aceia... o!... şi Ghiţă Berbec îşi fund şi privi înainte, spre stufărişul până la călcâe, cu faţa smolită,
urma drumul la vale,’ spre baltă, cu încă frământat de înfiorările unor slabă, cu ochii aţintiţi spre el,