Page 4 - 1925-08

Pag. 108 C O S i N Z E A N Â 30—IV. 19^5

P R I N A R D E A L C U Z A H A R I A

de G H E O R G H E S T O I C A
Or fi vreo douăzeci şi câţiva de cea mai blăjină, până la cea mai coleg. La ultima staţie de lângă Ora-"
ani de atunci. Zaharia făcea pe vânătă izbucnire de ură, până la cea viţa, nemângăiata văduvă cu privirea
vremea aceea îti fiecare an câte un nui întunecată fierbere de entusiasm.pierdută, s’a dat jos, unde o aştepta
ocol în lungul şi latul Ardealului, Publicul ardelean îl adora. Dela o elegantă trăsură cu patru cai, cari
oprindu-se în centrele româneşti ţăranul modest de pe sate până la în două minute i-au furat lui Radu
mai mari. La vreo două ocoluri mica noastră burghezie orăşenească, idolul, sburându 1 pe încântătoarele
d’astea l-am întovărăşit şi eu şi ardelenii cu toţii îl aşteptau cu dor, drumuri ale Aninei. — Radu, des­
n’aş putea spune, că fără succes, şi-i făceau invitaţii călduroase, în­ perat, o urmărea cu privirea.
pentru artă, bineînţeles. — Pentrucă dată ce începea, a se desprimăvâra. Amorurile aer stea, cari se aprind
în definitiv orice român la naştere — Şi era mare supărarea, dacă cumva instantaneu — spun eu după ple­
e ursit din leagăn să fie pe lângă s’ar fi întâmplat, să-i ocolească. — carea trenului, tăind o adâncă
poet şi artist. Căci cine oare dintre O vremuri de opresiune! Cât belşug tăcere — sunt cele mai periculoase.
bravii strănepoţi ai divului Iraian de atmosferă morală plutea în jurul Radule, să ştii, că asta nu te iartă.
n’a scris în tinereţea lui versuri, fie vostru! A doua zi soseşte pe adresa lui
şi nepublicate, ci’numai. simple in­ Reprezentaţiile acestea art stice Radu o scrisorică parfumată, în care
spiraţii rimate, copiate direct din erau totdeauna un prilej de serbă- troul aventurei de ieri era învitat
inimă’ pe hârtie roz şi trimise prin toare. — Mesele comune înainte şi la o întâlnire discretă la „Podul
poştă sau strecurate printre zăbrelele după spectacol atrăgeau întreagă dela ... Izenban.“
tereştri „Ei“? Sau cine n’a jucat, societatea selectă a oraşelor de popa­ Podul acesta era cam la vreo
sau n’a voit să joace teatru? suri. Distracţiile cu acest prilej erau patru chilometri de oraş, distanţă,
Or, subsemnatul, f.ind deasemenea variate şi interminabile. — S’a în­ care pentru înfierbântatul amore2
unul dintre nepoţii divului, am su­ tâmplat odată la Oraviţa a dananaie nu fusese decât o sâr tură La două
ferit şi eu de aceleaşi metehne. De de a rămas de pomină. ceasuri fix ora întâlnirii, Radu, stetea
acea, când Zaharia şi-a deschis Victima, — căci toată gluma are planton sub pod de multă vreme
gura şi-a zis: h i, am trântit condeiul o victima — a fost fratele Radu şi începuse a-şi plimba nelinişti
pe masă în hohotul de râs al ră­ Popea, ilustrul societar al Teatrului privirile în largul orizontului, pen­
posatului meu director de gizetă, Naţional din Bucureşti Radu avea, tru a descoperi undeva călească
bunul şi veselul Rusu Ş.reanu — pe lângă ochii lui văpăioşi şi o afu­ cu cei patru telegari, aducându-
scriam pe atunci la „Ttnouna“ din risită de frizură încreţită dela natură, pe aleasa inimii. Călească însă ni
Ardeal, — şi-am zis şi eu: „hai fără intervenţ a papillotelor, care ab­ mai «osia. In schimb dintr’o pădu
băiete“ ! Colegul Schiopu — român sorbea admiraţia sexului slab. Cel rice vecină se desprindea nemilo
şi el — s’a angajat sufler. Deose­ puţin aşa credea dânsul. — Odată şi pătrunzător hohotul de râs a
birea între noi doi era, că el pentru în drum spre Oraviţa s’a întâmplat actorilor acestei comedii bufe î
slujba lui avea talent, pe când eu să intre în compartimentul nostru o aer liber.
pentru a mea nu prea. Pentrucă eu doamnă elegantă, îmbrăcată în doliu Şi simpaticul nostru tovarăş n
jucam pe scenă şi făceam pe amo­ cam uitat, după felul cum îşi juca credea, că-i păcăleală, nici după c
rezul din „Năpasta“, cu atâta stân­ ochii pe figura încântatului nostru l‘am pus în faţa probelor doved 1
găcie şi jenă, încât demulteori inspi­
ram n ila unora şi hazul celor mai
mulţi.
. Pecând domnul suf er stătea
ascuns între culise, sau în cuşca
lui, —unde se putea aşeza o astfel
de cuşcă — şi potrivindu-şi nervos
Oi helarii, căuta cu insistenţă, să mă
scoată din încurcătură.
Îmi plăcea asta, dar nu p
aveam rutina şi temperamentul
tistului, două calităţi cari desă
şese talentul.
Mă uitam la Zaharia. Câtă eleganţă
în mişcări, în gesturi, în mimică.
Totul era legat printr’o continuitate
de nuanţare subtilă, atractivă, fer­
mecătoare. El trăia pentru scenă, nu
pentru sală. Publicul îi era indiferent.
Arta era fascinatoarea lui; ea îi stă-
pânia, îi sguduia impresiile, îl meta­
morfoza trecându-1 prin toate gamele
Dna şi Dl Zaharie Bârsan, în mijloc cu Bobică, tovarăşul din vremuri grele al
sufletului omenesc, dela blândeţea iubiţilor noştri artişti.