Page 7 - 1925-09
P. 7

15—V. 1925 ----------------------------- ---------  C  O  S  I  N  Z  E  A  N  A    - - - -  --------------------------------- Pag. 127

      a aveâ un pic de dragoste de ne­      Se  hotărî  apoi  să  aştepte,  după  CÂNTEC DE PRIMĂVARĂ
      cunoscut, se hotărî să doarmă acolo;  ce  luă  din  cui  o  puşcă  încărcată,   GEORGE NEDELEA
      călcând şi cuvântul mătuşi-si şi fe-  şi după ce stinse lumânarea, rămase   Bine-aţi venit iubiţi, cocori,
      rindu-se  de  a-i  spune  ceva  nici   aşa, cu ochii căscaţi mari, cătând   Bine-aţi venit în ţară.
      flecarului bătrân.                  să străbată întunericul.            Pe-aripa voastră aţi adus
                                            Câtăva vreme iarăşi nimic, nici
                      *
                     * *                  cea mai uşoară trosnitură de mo­    Senin şi primăvară.
        Deci, în noaptea aceea de Mai,    bilă măcar. Apoi ceva se svârcoli   Şi glasuri de privighetori
      după  ce-şi  trecu  vremea,  ca  de   undeva, într'o foire şi o foşnire ce-1   In codri şi prin luncă,
      obicei,  cu  prietenii,  spre  miezul   sili să sară în sus, ridicând coco­  Şi’n suflete ace laş dor
      nopţ  i,  în  loc  să  se  ducă  unde   şul  puştei.  Sgomotul  se  înteţi,  cu   De viaţă şi de muncă ..
      dormea de obicei, o luă spre casa   aceiaşi  fâşiială  înceată  din  toate   Şi  flori  în  crâng  şi  flori  pe  plaiu,
      cu taine.                           încăperile ridicându-se apoi cu vuet   Fior şi bucurie,
                                          surd,  din  ce  în  ce  mai  puternic,
        Tăcere deplină domnea în preai mă.                                    In calea voastră totu-acum
      Şi când intră tiptil, ca un făcător   umplând casa întreagă de sgomot,   Tresare şi învie...
      de  rele,  îl  încercă  o  teamă,  când   de  se  clătinau  şi  geamurile,  ca la   Chiar dorul meu de mult apus
      dete de întunericul adânc al încă­  trecerea  unui  corp  întreg de  arti­  Re'nvie parcă iară,...
      perilor.                            lerie...                            Bine-aţi venit iubiţi, cocori,
        Cu  o  lumânare  în  mână  trecu    Ne mai ştiind ce face, cu respi­
      dealungul celor cinci încăperi, ui-  raţia tăiată, sări din pat, îmbrăcân-   Bine-aţi venit în ţară!..
      tându-se peste tot cu luare aminte  du-se  în  pripă  si  trântind  uşa,  se
      şi înfiorându-se la sgomotul scân­  repezi afară, fără să mai stângâ lu­        PRIETENE,
      durilor ce trosneau, sub covor, la   mânarea şi fără să încuie.         mie  mai  drag  decât  toate  plăcerile
      fiecare pas. Nu zări, totuşi, nimic,                                   fugare,  pentruce  te  sbuciumi  fără
      neobişnuit, nimic nelalocul lui. Şi                                     răgaz, trudindu te să- ţi vesteşti voin­
      după ce contemplă câtva timp fru­     Când se întoarse în zori, Ia lu­  ţele şi faptele tale?
      museţea podoabelor salonului şi a  cru,  nu-i veniâ  să creadă ochilor.   Ia  mai  îngrobă  frumoasă  învăţă­
      micului iatac, după ce admiră un  Frumoasa casă a mătuşi-si erâ un      tură dela mărul smerit ce-mi străju-
      vechiu peisaj, pictat cu o mână de  morman inform de bârne fumegân-     eşte cucernic fereastra camerei dor­
      maestru de un urmaş al şcoalei lui  de,  printre  care  licăreau  căştile   nică  de  rodul  fericirii.  El  înfloreşte
      Corrot, suspină gândindu-se la greu­aurii ale pompierilor şi curcubeele   tăcut  în  culori  trandafirii  şi  tămăi-
      tatea cu cari poţi surprinde natura  semănate de soare în semicercurile   ază  zările primenind în zorii primă
      spre  a  o  cetlui  în  opere  adânci,  de apă ce potoleau ultimile clipo-   verilor  blânde  nedejdile  de  viaţă
      pe lângă care veacurile trec închi-  ciri ale jarului. “                tânără  a  trecătorilor  grăbiţi  după
      nându-se.                             Numai  pereţii  negri  şi  câteva   clipă de bucurie.
        Tăcerea cea mai adâncă stăpâ­     crâmpee din mobilierul prăpădit şi    Şi cât adânc se înfioară de zum­
      nea  încăperile,  până  ce  desfăcu  vergelele de care atârnau tablourile  zetul  albinelor  harnice,  care-l  ajută
      aşternutul şi se cuibări, cu o carte  şi armele înegrite de fum — atâta  să lege rodul florilor fragede şi puţin
      în mână, hotărât să citească, până   mai rămăsese din frumoasele încă­  vieţuitoare!  Iar  în  clipa  supremă  el
      l‘o prinde somnul.                  peri ce-i desfâtase suf etul cu câ-   plânge de fericire, scuturându şi mân­
        Printr'un exces de prevedere lă­  trvâ ceasuri mai înainte. .         gâiat  de  mirajul  visului  împlinit,
      sase deschisă uşa ce da în antreu,    Dar numai el şt â ta na — lumâ­   petalele  amăgitoare  în  lumina  cea
       zărind astfel licăririle puştilor, să­ narea uitată aprinsă. Încolo, vecinii   hrănitoare de rod.
       biilor, şi iataganelor, frumos rân-  aflase  delà  băt'ânul  guraliir  că  el   Şi nu se laudă pârguindu-şi bună­
         ;
       du te pe o pi.noplie de răposatul,  nu doarme acolo, şi nimeni n‘avu   tatea fructului pe crenguţele îndrep
       care eiâ mare amator de vânătoare. nici-un fel de bănuială când se ivi   tate  spre  Părintele  Soare,  şi  nici  în
         După ce ceti câtăvâ vreme, obo­ în curiea vechei case cu stafii.     clipa când darnic îşi împarte belşu­
       seala îl birui şi suflând în lumâ­   —  B estemul cerului trebu â s‘o  gul rodurilor înviorătoare.
       nare, începu să guste pacea som­   ajungă !                              Da, prietene scump mie, mărul meu
       nului.                               Da  ce  crezi,  multă  vreme  să-şi  smerit  nu  şi  dă  seamă  nici  de  po­
         N:ci nu-şi dete seama cât a dor­  facă mendrele necuratul!           doaba gingaşe d.n pragul primăverilor
       mit,  nici  dacă  nu  era  în  prada   —  Ce mai pâ j ol !             făgăduitoare, nici de binele ce-1 făp-
       unei  halucinaţii,  când  se  trezi  în   —  Pedeapsa lui Dumnezeu..   tueşte  şi  nici  de  cei  cărora-l  hără­
          !
       mij ocul unui sgomot asurzitor, ase­  Şi  alte  de  astea  se  auzeau  prin  zeşte. El efericit, mângâiat de tăcerea
       menea  bubuitului  neîntrerupt  al   mulţimea  strânsă  în  jurul  fostei   adâncă, în care ţese haină strălucită
       unor darabane bătute cu furie.     case cu staf i.                     datoriei ancestrale!
         Aprinse lumânarea, răcni odată     Iar pompierii cu târnăcoapele şi    învaţă  dar,  înţeleaptă  pildă  dela
       „cine-i?*  ascultând,  iar  inima  îi   casmalele lor spărgând duşumelele  smeritul  meu  măr,  atât  de  sincer  în
       băteâ ecoul surd al spaimei, sim-   desfăcură şi bârnele podelelor, de  jăptuirea binelui. Doar sincertatea şi
       ţindu-se  par'că  gâtuit,  cu  fruntea   sub  care  năvăli,  cu  un  bâzâit  in­  munca roditoare nu se vei tesc în lume
       plină de sudoare.                  fernal,  un  stup  întreg  de  albine   nici  prin  semne,  nici  prin  vorbe  şi
         Zgomotul conteni ca prin farmec,  care deteră de aer, după ce roiseră   mai  puţin  prin  trâmbiţe  de  chimval
       fără  să-şi  fi  putut  da  seama  de  acolo cine ştie câtă vreme, în în­  răsunător. Ele sunt tăcute ca Pămân­
       isvorul lui. Eră pretut ndeni şi ni-  chisoarea ce şi-o alesese în timpul  tul,  care  ne  dărueşte  toate  bunătă­
       căiri. Stăteâ în ziduri, în tavanul şi  clădirei  casei,  silind  minţile,  cu   ţile, urmând credincios poruncile ză­
       în podeala casei, pe care se opriră  sgomotul lor inoportun, să zămi­  mislite în geriuna vremurilor.
       privirile lui înfricoşate.         slească povestea unei case cu stafii.                         Z. SANDU
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12