Page 5 - 1925-14
P. 5

30—VII 1925                                  C  O  S  I N  Z  E  A  N  A  - - -                — Pag. 193


      S       P      O       V       E      D       A       N       I    E    EMIL A CHIFFA  I  I
                                                                              C
                                                                                 O
                                                                                         R
                                                                                       O
                                                                                    C
                               de MUNTEANU-MIO
                                                                              Se duc cocorii ’n ţări mai calde
        —  Mă  iartă  părinte,  că  am  în­  Preotul  George  e  un  mistic,  iu­  Plutesc între pământ şi ccr
      târziat,  dar  am  avut  de  socotit  birea  Iui  faţă  de  Dumnezeu  e  fără   Mânaţi de un magic sfânt mister
      multe păcate.                       margini.  Jurământul  îl  opreşte  să-l   Spre ţărmul mărilor smaralde.
                                                              :
        Preotul  priveşte  fără  să  vrea  cu  predea  pe  ucigaş  just ţiei  omeneşti.
      duşmănie,  pe  ţăranul  înalt  şi  spă­  Ar  vrea  să-l  lase  în  judecata  Dom­  Se duc în stoluri călătoare
      tos,  cu  râsul  lui  obraznic  şi  răută­  nului,  dar  acolo  în  creer  s’a  cui­  Spre ţări în cari etern sunt flori
      cios.  îşi  aduce  apoi  aminte  că  e  bărit  şarpele  răsbunării  şi-i  ucide   Si triluri de privighetori,
      chemat  ca  părinte,  s’asculte  destăi­  iubirea.                      Iar primă ara ’n veci nu moare.
      nuirea  păcătosului  şi  să-i  dea  des-   Ţăranul  ucigaş  i  se  spovedeşte  în
      Iegarea.                            fiecare  săptămână:  „Am  ucis  pe   Si stolul lor tăcut cum trece
        —  Apropie-te  fiule  şi  îngenun­  părintele  Grigore“  şi  privtşte  rău­  Prin largul limpedelui cer
      chează.                             tăcios  faţa  pământie  şi  sbuciumul   Din porţi. livezi ce'n urmă pier,
        —  Voi  mărturisi  păcatul  cel  mai   chinuitor  al  sufletului.  Bestia  urla   O lume cu-ochii îi petrece.
      greu...  înainte  cu  cinci  ani,  am  în  om,  preotul  se  isbea  cu  pumnii
      omorât...  pe  părintele  Grigore,  tatăl  în  cap  să  ucidă  bestia  şi  cădea  pe   Furtuni nici mare 'nviforată
      D-voastră...                        treptele altarului.                 Opri nu poate al lor zbor,
        D  n  pieptul  preotului  isbucneşte                                  Călăuziţi de-instinctul lor
      un răcnet; mâinile aplecate cu mân-   Ni  se  duce  preotul,  îşi  ziceau   Nu-i stavilă ce să-i abată.
      găere  asupra  păcătosului,  se  prefac  trist  ţăranii.  E  galben  ca  şi  un  mort,
      în  mâini  de  blestem,  caută  gâtul   noaptea  hoinăreşte  ca  lunatecii,  se   Căci codrul frunzele îşi cerne,
      puternic  al  celui  îngenunchiat,  şi  bate  cu  pumnii  peste  cap  şi  mor-  Mestecenii sunt trişti şi goi,
      începe  să  strângă  şi  să  urle:  ne­  măe rugăciuni.                 Prin crâng e-un cimitir de foi
      mernic. blestemat!                    Preotul  Geoige  predică  frumos  şi   Şi ceaţa toamnei se aşterne.
        —  Suntem  în  casa  lui  Dumne­  din  inimă.  Biserica  e  tixită  de  su­
      zeu,  se  răsteşte  ţăranul.  N’am  venit  fletele  dornice  de  adevăr.  Intr’un   Cocori pribegi plecaţi cu bine
      să mă omori Dta, nici să mă judeci.  colţ  ţăranul  ucigaş  îşi  aţinteşte  o-   Şi 'n Mai vă ’ntoarceţi înapoi,
      Eşti preot, ascultă spovedania!    chii  mici  şi  galbeni  asupra  slujito­  Cât aş dori să viu cu voi
        Preotul George ca isbit se trezeşte   rului  altarului,  până  ce  acesta  se  Spre ţări cu flori şi cântec pline.
      din mânia nelegiuită. Işl roteşte ochii   isbeşte  cu  pumnii  şi  urlă:  „iubirea   °8§8§8§8°
      tulburi în jur, zăreşte icoanele sfinte,   să  vă  stăpânească  sufletele,  iubirea,
      într’un  co’ţ  pruncul  dumnezeiesc,   nici  un  strop  de  ură  să  nu  purtaţi
      lângă el Maria.                    în suflet“.
        —  Suntem  în  casa  lui  Dumne­   Ţăranul  ucigaş  îşi  deschide  gura  N  E   ' N  C  R  E  D  E  R  E
      zeu îşi şopteşte aiurit.           şi  articulează:  „Am  ucis  pe  părin­  CIPRIAN DOICESCU
        Îşi  vede  părintele  cu  o  rană  în   tele Grigore“.
      frunte.  Sângele  i  se  urcă  în  cap;   Ochii  preotului  sunt  prinşi  ca  o   Mie dragostea poveste ne'nţeleasă.
                                         pasere  în  laţ  de  privirea  ţăranului
      în jurul lui chipurile sfinţilor îl pri­  şi  şopteşte:  „Am  ucis  pe  părintele   Şi sufletul mi-e parfumat album,
      vesc aspru.                        G  igore“.  „Eu“  articulează  ţăranul.   Când tot trecutul mi se pare acum
        —  Suntem  în  casa  lui  Dumne­  „Eu“ răspunde ca un ecou preotul.   Un văl întins ce noaptea'n jos îl lasăl
      zeu îşi şopteşte din nou.             Credincioşii  îl  privesc  înlemniţi.
        Pentru  un  moment  pierde  orice   Doi  s’apropie  să-l  îndepărteze  de   In seara înstelată te-am chemat
      noţiune,  priveşte  fără  să  înţeleagă,   la  altar  Ţăranul  ucigaş  e  între  ei;   — Când sufletul mi era un strop de
      ţăranul îngenunchiat.              îi  pune  mâna  pe  umăr  şi  le  vor­                        [rouă —
        —  Poţi  să  mă  asculţi  acum  pă­  beşte  celor  din  jur:  „Să  nu-1  lăsăm   Acum în vechea lui ruină plouă
      rinte?  Vreau  să-mi  uşurez  odată   să  murdărească  altarul.  Şi-a  ucis   Căci dragostea mi-e cânt înstreinat.
      sufletul...  Ştiam,  că  tatăl  Dtale  are   tatăl! Să-l îndpărtăm!“   \
      bani...  că  preuteasa-i  moartă  şi   Preotul  George  râde  râs  de  ne­  Şi totuşi cu aceeaşi bucurie
      Dta  eşti  la  şcoală.  Noaptea  pe  când   bun:  „Am  ucis  pe  părintele  Gri­  O năzuinţă către cer mă doare...
      îmi  deschidea  uşa,  căci  îl  chemam   gore“.                        Si până când o să răsară soare .
      să-i  zică  o  slujbă  femeii  mele,  care                             Simt dragostea, adânc, că o să nviel..
      era  bolnavă,  i-am  dat  în  cap  cu
      securea şi i-am furat banii...                                         Cu inima ’nsetată şi învinsă
        Mâinile  preotului  se  lasă  greu                                   A? plânge sub lumina lămpii-obscure...
      ca  plumbul  pe  capul  ucigaşului,                                    Dar zarea sufletu-trii ar vreă să fure
      apoi  le  ridică  să  lovească;  o  lovi­                              Că inima-i de dragoste cuprinsă,..
     tură  şi  râsul  batjocoritor  al  ţăranu­
      lui  îl  trezeşte  din  nou.  Face  spume                              In faţă mă priveşte draga trist,
      la  gură  şi  cade  pe  treptele  alta­                                — Când luna roşie iar îmi surâde.. .—
     rului.                                                                  Pribelnicul isvor de mine râde
        In crerul preotului şi-a  făcut  cuib                                Că tot mai cred în ochii de-ametist!..
     un şarpe: şarpele urei,                                                            °8§<§§>i8°
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10