Page 6 - 1926-08
P. 6
Pag. 78 —■...............-........................... C O S I N Z E A N A - - - - - - - - - - - - - - - - - - ------- ---------------«....21-11. 1926
Opera poetică a lui Lucian Blaga Apoi sălbătăcia mi-a crescut
cântările mi-au pierit, —
şi fără să-mi fi fost vreodată aproape
— In marea trecere. — te-am perdut pentru totdeauna
în ţărână, în foc, în văzduh şi pe ape*.
de ION BREAZU (Psalm, p. 8.)
„Cineva a ’nveninat fântânile omului toate ramurile culturii europene mo
Fără să ştiu mi-am muiat şi eu manile derne. Arta, nervul culturii, se re Copilăria şi-o chiamă poetul când
în apele lor. Şi-acuma strig: se vede prins „în marea trecere“
„O nu mai sunt vrednic simte mai viu de noua frământare. — marea evoluţie a vieţii — care-1
să trăesc printre pomi şi printre pietre Poetul-filozof crede că din frămân apropie şi pe el de moarte. Totul
Lucruri mici tarea individualistă a ultimului secol, e mulţumit cu sine fiindcă „nu vrea
lucruri mari ce mai continuă şi astăzi se va naşte
lucruri sălbatice, — omorâţl-mi inima“. un nou crez, care va domină cu să fie altfel decât este“, numai
(Din cer a venit un cântec de lebedă, p. 29.) omul care-şi dă seama de „marea
putere de dogmă toate încheieturile trecere“ îşi trimite speranţe în ne
Intrăm în altă lume... Râul vieţii culturii umane. In Filosofia stilului cunoscutul de după moarte. Speran
care se rostogolea spumos în Paşii, poetul a numit acest „stil“ nou de ţele acestea astăzi nu sunt atât de
par’că a întrat undeva, sub pământ; viaţă: „sete după absolut mari ca să-i mulţumească sufletul,
cu el a dispărut toată credinţa, toată „...Psihologismul atât de iubit înainte de aceea el îşi recheamă simplita
voinţa de faptă mare. Pan care e încetul cu Încetul părăsit... Dearândul tea copilăriei. (in marea trecere p. 10).
sburdâ în soare cu miei şi-şi chemă In artă impresionismul relativist şi nu Copilărie sau simplitate, anoni
nimfa cu toate simţurile — e mort anţat face loc tendinţei hotărâte spre mat, pierdere „între brazdele lumi»“
absolut. Voinţa creatoare ia locul inspi
de mult... Omul a rămas îngrozitor raţiei pasive. Un vânt de bărbăţie şi de cere gândul lui, biciuit de întrebă
de singur într’o imensă pustietate, ireductibilă spiritualitate trece prin aceşti rile după absolut. Simplitatea a-
sufletul lui e biciuit de îndoială şi ani de temeinică prefacere artistică. Şi ceasta, mulţumită de sine fiindcă
totuşi această generaţie sufere de contra
ars de setea nestâmpărată a cu dicţii lăuntrice cari o sfârticâ până la e în intimă legătură şi împăcare cu
noaşterii. Şi’n pustietatea aceasta istovire. Există o orientare spre credinţă tainele lumii, o găseşte la sat. Acolo
nesfârşită un vânt de tristeţe des- după prea mult criticism, dar starea a- setea de mântuire se vindecă, sân
nădăjduită bate necontenit; un dor ceasta e incompletă; ea e cel mult voinţa gele şi lutul se contopesc şi în se
de nimicire de sine, de întoarcere de credinţă, setea de credinţă, dar nu rile liniştite simţi cum peste natură
credinţă... Vegetaţia din jurul nostru arată
în ţărână... Cetitorule, care cauţi ar goluri dureroase. Dacă e adevărat insă şi om pluteşte acelaş duh ocrotitor.
tificii de imagini, ori sensuale svâc- că arta premerge celelalte prefaceri, a- Reproduc în întregime Sufletul sa
niri de ritm— nu deschide volumul. tunci e foarte îndreptăţită vestirea că: tului (p. 30) pentru simbolica evo
Aci par’că nu mai e artă ci o con Europa e pe cale de a crea o nouă dogmă care a împăcării sufleteşti care plu
şi un colectivism spiritual sau o biserică...
ştiinţă întreagă îşi tânguie setea După fărâmiţarea individualistă urmează teşte peste natura şi omul delà sat:
după credinţă şi desnădejdea în integrarea unei noui spiritualităţi colec
faţa necunoscutului. Cuvintele sunt tive. Personalitatea creatoare va deveni „Copilo, puneţi mânile pe genunchii mei.
nişte biete gesturi ale acestei tân din nou o forţă impersonală în slujba — Eu cred ca veşnicia s'a născut la sat.
unui cuget colectiv“.
guiri: (Filosofia stilului, pp. 71-72). Aici orice gând e mai încet
şi inima-ţi svâcneşte mai rar
— „Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce Apariţia „credinţei“ noui nu va ca şi când nu ţi-ar bate în piept
[ar fi voit întârzia mult. „Cântăreţii leproşi“, ci adânc în pământ undeva.
Aşa de mult să plângă şi n’au putut. Aici se vindecă setea de mântuire
Amare foarte sunt toate cuvintele, — poeţii de astăzi, o prevestesc prin Şi dacă ţi-ai sângerat picioarele
de-aceea — lăsaţi-mă lirismul lor exaltat. In cântecele lor te aşezi pe un podmol de lut.
să umblu mut printre voi, fierbe chinul metafizic în căutarea Uite, e seară.
să vă ies in cate cu ochii Închişi*. noului „Dumnezeu“. Cu toate că Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi:
(Către cetitori, p. 6); ca un miros sfios de iarbă taiatâ,
şi pentru ei „cerul e zăvorât şi ză ca o cădere de fum în streşini de paie,
— imagini de rară frumuseţe se îm vorâte sunt şi cetăţile“, ei presimt Ca un joc de iezi pe morminte înalte“
perechează cu altele brutale, dure, că apariţia noului ideal e apropiată: „Artistul“ satului, „ţăranul zu
iar ritmul loveşte greoiu şi desa- „Prietini cari staţi lângă mine grav' e „prietin cu toate minunile“.
cordat, par’că de-abia poate suporta încălziţi vă lutul cu vin, El ştie stâmpăiâ prin imagini sim
greutatea fondului. Ca’n muzica lui desfaceţi-vă privirile peste lucruri. ple setea de necunoscut, care arde
Noi suntem numai purtătorii de cântec
Wagner, alături de armonii divine sub glia neagră a tăriilor, câteodată şi inimile celor delà sat.
găseşti la tot pasul aspre desacor- noi suntem numai purtătorii de cântec Sufletele înţeleg tainele cerului prin
duri, cari te introduc, astfel, fără pe la potţi închise, arta iui simplă, şi legendele îi în-
ocoluri, în întreaga stare sufletească. dar ficele noastre vor naşte pe Dumnezeu vălue capul în aureolă de sfânt.
aici unde astăzi singurătatea ne omoară*.
Şi’n pustietatea aceasta, stăpânită (Noi cântăreţii leproşi, p. 32), (In amintirea ţăranului zugrav p.14).
de desnădejde doar ici colo lică Împăcat din sine este şi lucrăto
reşte câte o lumină, palidă preves Omul a omorât cu săgeţile gân rul, pierdut în mulţ me, care crede
tire a unui crez nou. dului toate tainele caii, în primiti şi e mulţumit de fapta mânilor sale
Din întreg volumul glăsuieşte cău vism sau în copilărie, mişunau în (Lucrătorul p. 46) ; tot astfel baba
tarea de sine a vremii noastre. In jurul lui, taine cari îi muiţumiau care topeşte cânepa în baltă, pe-
esseurile publicate în Adevărul li setea după necunoscut a sufletului trarul simplu, şi clopotarul „ce pe
terar şi artistic şi în Cuvântul*), şi-l atingeau de divinitate: trece morţii la cer“. Intre ei ar
Lucian Blaga a arătat cum această „O durere totdeauna mi-a fost singurăta vreâ să se peardă şi poetul :
pipăire de conştiinţă se simte în tea ta ascunsă „Astfel mă iubèse de-acum:
Dumnezeule, dar ce eră sa fac? unul între mulţi,
*) Esseurile vor apărea în volumul Fe Când eram copil mă jucam cu tine Şi mă scutur de mine însumi
ţele unui veac, în biblioteca Sămănătorul şi 'n închipuire te desfăceam cum desfaci ca un câne ce-a ieşit dintr'un râu bles
din Arad. [o jucărie. temat,
