Page 7 - 1926-08

21—II. 1926 C 0 S 1 N Z E A N A Pag. 79

Sângele meu vrea sâ curgă pe scocurile treze apariţia iui, iar unii s’au re­ frumuseţilor naturii eră evocată în
[lumii pezit împotrivă-i, mutilându-i fru- Paşii de senzaţii noi, culese din
să invârtă roţile
in mori cereşti“ museţa cu afirmaţii gratuite; dând toate domeniile sensibilităţii; ritmul
(Am înţeles păcatul ce simbolelor, de cari poezia lui este şi toată atmosfera volumului erau
apasă peste casa mea, p 44). plină, interpretări deadreptul cont­ străbătute însă de o ideologie uni­
Atunci fapta mare, dela care l-a rare. tară care îi dădeau aspectul de
oprit prea multele întrebări puse Intr’adevăr, dupăce ţi-ai umplut operă bine închegată în toată întin­
lumei de dincolo, s’ar plămădi mai sufletul cu frumuseţile, scăldate în derea ei. Sentimentul de tristeţă
iute în mâinile sale (Fiu al optimism, pline de prospeţimea ins­ „metafizică“ pe care l’am găsit în
faptei na sunt, p. 50); ar ti mai a- piraţiei, din Paşii, te găseşti pentru ultimul volum este evocat de sen­
semănător „Marelui Orb“, — cre­ un moment nedumerit când te laşi zaţii mai disparate, iar simbolele
dinţa căruia Zamoixe va căuta să prins de ritmul aspru, desacordat, sunt mult mai abundente. Dupăce
o răspândească printre sălbaticii „ascetic* al ultimului volum. Ima­ ai citit şi recitit volumul şi ai descif­
traci — pe care poetul îl iubeşte ginile se elaborează aci, chemate rat toată simbolica lui, admiri şi de
„fiindcă orice vorbă la el se schimbă’n misterios de sentimentul de tristeţe astă dată minunata corespondemţă
taptă“ (De mână cu Marele Orb „metafizică“ pe care arareori l-am între noul fond poetic şi noua lui
p. 38;. întâlnit în volumele anterioare ; sub formă de expresie. Este o nouă faţă
Mai adeseori îl paşte însă dorul magica chemare a acestui sentiment poetică susprinzător de unitară,
de nimicire, de coborîre în ţărână. nou, ele se împerechează, delicate valoarea căreia n-o poţi apreciâ în­
Dorul acesta de „răcoarea sfârşitu­ şi dure, mărind astfel intensitatea deajuns decât raportându-o lacele-
lui“ îl are călugărul bătrâu care emoţiei. Sălbatica bucurie în faţa alalte, văzute în volumele anterioare.
toată viaţa s’a svârcolit în bucuriile
şi chinurile vieţii: — Cea din urmă atingere a pi­
Rabindranat Tagore cioarelor Tale, strigă Sudas.
„Viaţa mea a fost tot ce vrei :
căteodatâ fiară, — DIN CULESUL ROADELOR -
câteodată fioare, 11.
câteodată clopot — ce se certa cu cerul* Traducere de I. CONST.-DELABAIA
(Călugărul bătrân îmi Dimineaţa aceasta de toamnă, e
şopteşte In prag, p. 20) I. copleşită de belşugul de lumină, şi
Şi-l paşte şi pe poet când se Sudas, grădinarul, desprinse depe când cântecele taie vor fi obosite,
vede atât de neputincios în faţa apa lacului cea din urmă floare de falnice şi şterse, dă mi fluerul tău,
tainelor lumii. (Cuvântul din urmă, lotus, care rămăsese cruţată de pustii­ o clipă.
p. 54). rile iernii şi merse s’o vindâ Rege­ Vom cânta dintr’însul, îl voiu ţine
Aceeaş chemare a sfârşitului o lui, la poarta palatului. în poale, îl voiu atrage cu buzele,
Acolo găsi pe un călător, care îi îl voiu culca lângă mine, în iarbă.
găsim şi'n Un om s’apleacă peste Dar, în pacea sărbătorească a serii,
margine (p. 16): spuse:
— „Cere-ţi preţul, pentru cel din voiu culege flori, ca să-i împletesc
„M’aplec peste margine :
nu ştiu e-a mării urmă lotus; vreau sâ-i duc luiBudha“. o cunună, îl vom umplea cu arome,
ori a bietului gând : Sudas zise: „dacă plăteşti o maşă îl vom slăvi la flacăra luminii aprinse.
Sufletul îmi cade în adânc de aur, al tău are să fie“. Apoi, voiu veni la tine, noaptea,
alunecând ca un inel — Călătorul plăti. ca să-ţi aduc înapoi fluerul.
dintr’un deget slăbit de boală. Tu vei întonâ cântul miezului de
Vino sfârşit, aşterne cenuşă pe lucruri. In clipa ceea veni Regele şi vo)
Nici o cărare nu mai e lungă, să cupere floarea, căci şi el voiâ să noapte, când luna nouă rătăceşte,
nici o chemare nu mă alungă. se ducă la Budha şi se gândi: „Ar singuratecă, între stele.
Vino sfârşit*. fi frumos să pun la picioarele iui
Sentimentul de desnădejde în faţa Budha cel din urmă lotus, înflorit Hi.
nepătrunsului este mai bine expri­ iama“. Cerşetorul din mine, îşi ridică
mat în Scrisoare (p. 34). Poetul îşi Când grădinarul spuse că i se braţele uscate către cerul fără stele
plânge aci mamei sale, nemulţumirea dăduse o maşă de aur, regele oferi şi strigă In urechia nopţii, cu glasul
de răspunsurile pe cari sufletul său le zece; dar călătorul dădu îndoit. lui de flămând.
poate da necunoscutului şi'n urmă Grădinarul, un sgârcit, se gândi Rugile sale se îndreptau către
se simte sfârşit, cu glasul stins, mai că mai mult va căpătă dela însăşi întunericul orb, care zăcea ca un
bătrân decât ea: acela pentru care cei doui se luau zeu căzut, pe un cer pustiu de nă­
„Sunt mai bătrân decât tine, Mamă, la întrecere cu preţul. El se închină dejdi perdute.
şi tot aşa cum mă ştii: şi spuse : „Nu pot vinde lotusul“. Ţipătul dorinţelor, clocot.â într’o
adus puţin de umeri In umbra tăcută a dumbrăvii, vâitoare de disperări, — o pasăre
şi aplecat peste întrebările lumii.
dincolo de zidul răsăritean al ora­ care se jăluie, rotindu se în jurul
De ce mai trimis în lumină, Mamă şului, în faţa lui Budha, pe ale cărui cuibului gol.
de ce m’ai trimis? buze plutiâ liniştea iubirii şi în ai Dar când dimineaţa aruncă ancora
Trupul meu cade la picioarele tale cărui ochi străluciâ pacea, ca lucea­ pe ţărmul răsăritului, cerşetorul din
greu ca o pasere moartă*. fărul în dimineţile de toamnă, lim­ mine săltă de bucurie şi strigă:
Al treilea volum de poezii a lui pezi ca rouă, Sudas ridică ochii „Sunt fericit că noaptea surdă
Lucian Blaga a găsit — după cum către chipul zeului, puse lotusul ia m’a respins, că i-a fost gol tesaurul“.
poetul însuşi mărturiseşte în Noi picioarele lui şi atinse pământul cu Şi iarăşi strigă:
cântăreţii leproşi — cetăţile cu por­ fruntea. „O viaţă, o lumină, eşti sublimă!
ţile zâvorîte. Cea mai mare parte a Budha zimbi şi întrebă: Şi sublimă e bucuria, care însfârşit
criticii nici nu a voit să înregis­ — Care ţi-e ruga, fiule? te-a recunoscut“.