Page 4 - 1926-13
P. 4

Pag. 136                                 C  O  S  I N  Z  E  A  N  A  -----------------------------------------  28-111. 1926

             cat  tâlharii  şi  numai  auzim  nişte         P  E  L  E  R  I  N
             trosnete de puşcă, vaete, tipete de            QH. V. BUJNARIU
             ajutor. Noi tremuram ca frunzele în
             bătaia vântului. Italianul îşi facea           O, daţl-miZfoiagul săjmerg'mai departe,
             cruce cât patru şi mormăia printre             Nu-mi staţi în cărare*cu vorbe deşarte
              dinţi  în  limba  Iui:  „mea  pulpă,          Căci viaţa e-o clipă şi drumul prelung,
             mea pulpă.*
                La  un  timp  se  linişteşte  totul.        Spre tainica ţintă ce caut s’ajung!
              Cârciumarul se strecoară afară să             O lege adâncă îmi stărue 'n minte
              vadă  ce-i,  noi  după  el.  Părul  ni        Să merg înainte, să merg înainte!
              s’a făcut măciucă, când am văzut,
              ce-am  văzut.  Cei  cari  plecaseră           Eu vin de departe, din neguri de taină
              înainte, toţi morţi, dar nici cei cu          Să port strivitoare a lutului haină
              cari  se  luptaseră  nu  stăteau  mai         Un prunc mai deunăzi şi mâne moşneag,
              bine;  zăceau  cu  fruntea  în  praful
              drumului.  Cârciumarul  aprinse  o
              lumină, văzând apoi pe unul, rege             Pe-aceste tărâmuri stingher şi pribeag.
                                                                      l
              o fi fost de bună seamă, îmbrăcat             O, daţi-vă  n lături, voi oameni şi umbre,
              în  haine  din  fir  de  aur  şi  mătasă,     Deajunse *mi sunt doară cărării le sumbre
              se  repede  la  el.  caută  ce  caută  şi
              îi găseşte o cutie de aur. In cutie,          Păşi-voiu peldrumuri tăiate în stânci,
              vre-o câte-va pietri negre şi stră­           Făgaş despica-voiu pe ape adânci,
              lucitoare.  Ca  un  smintit  o  ia  la        Prăpăstii voiu trece. Din piscuri de munte,
              fugă. Bulgarul se gândeşte o clipă,
              o  ia  în  urma  Iui.  îl  ajunge,  îi  dă     Ca ştraşină mâna ducănd-o la frunte,
              brânci  şi  îi  ia  cutia.  O  luăm  apoi      Vedea-voiu în zare cu ochi milostivi.
              toţi trei la fugă şi până în zori zi­         Cum gem ai ţărânii nevolnici captivi.
              lei nu ne-am mai oprit.
                Scoatem pietrele, treisprezece la           Şi cum tot mai vitreg pământu-i şi srâmt,
              număr,  cât  un  ou  de  vrabie  una,         Avea-voiu, o Doamne destul crezământ,
              negre, dar strălucitoare ca luceafă­          De aripi eterne să 'mi faci şi Tu parte...
              rul nopţii. Ce-or fi, ne întrebăm? —
              Ouă de balaur. — Pietre fermecate.             O, daţi-mi toiagul să merg mai departe!
              — Aur negru.
                 —  Să  cercăm  cu  o  piatră  la
              vre-e cârciumă ce ne va eşi în drum. italianului. Tâlharul ne răspunde că   O  cântăreaţă  începu  să-i  facă
              Trebuie să fie lucruri de nreţ, prea  poate i s’or încurcat pe undeva prin  curte. Numai în jurul lui se învâr­
              îi  străluceau  ochii  cărciumarului   intestine, căci nu le găseşte.   tea, dar nouă nu ne scăpa din ochi,
              când le găsise.                       —  SH  legăm  cu o  funie, eu  de  ori unde eşea, îl însoţeam.
                 Am găsit o cârciumă, nu departe  stânga, tu la dreapta, îi zic bulga­  începui să bănuesc şi pe bulgar,
               de locul unde ne-am sfătuit, a că­  rului, beţivul ăsta e în stare să ni   aşa că nu-i lăsam nici pe amândoi
               rei stăpân, era un jidan roşu ca un   le şterpelească.                 singuri. Bulgarul cred că mă bă­
               drac. Cănd îi arătăm piatra, scoate   Ne întoarcem la New-York şi în­ nuia şi el la rândul lui, căci nu se
               cinci mii de dolari, fără să-i cerem  cercăm la un medic: „Să-l operaţi   deslipea o secundă de lângă noi.
               vre-un preţ. — Mai aveţi, vă dau   Domnule  Doctor,  a  mâncat  nişte    Lumea începu să ne ia la ochi.
               pe fiecare atât. — Numai avem ju-  pietrii pe când era beat şi tare ne  Unde  era  unul  şi  ailalţi  doi.  Ne
               pâne, îi zicem noi.                temem să nu piară. Suntem creştini  arătau cu degetul. Un comediant de
                 —  Dacă  jidanul  ne-a  dat  cinci   şi ne este milă de durerile seme­  aici  ne  propuse  să  ne  arătăm  pe
               mi pe o piatră, adecă diamant cum  nilor.“ Italianul să turbe când auzi  bani, publicului.
               i-a  zis  el,  apoi  atunci  una  face   că vrea să-l opereze. — Niciodată,   Tâlharul de italian ca să-şi bată
               douăzeci  de  mii  Unul  avem  câte  urla scrintitul, niciodată.       joc  de  noi,  se  scula  pe  la  miezul
               patru, deci iată-ne bogaţi. Aşa ne    Ce-aveam mai bun de făcut, de­   nopţii şi tuşti în întuneric. Noi, cu
               sfătuiam, când auzirăm în urmă-ne  cât să aşteptăm, să ese de la sine  haina, care se găsea în acea clipă
               ropot de cai. Jidanul trimetea pa­  diamantele, sau să moară tâlharul   la  îndemână,  după  el.  Ne  plimba
               seri de pradă după noi. Ce ne fa­   şi apoi să-l spintecăm.            de  la  un  capăt  la  celalalt  al  ora­
               cem? Atunci italianul; „Ştiţi că eu   N’am  avut  o  noapte  de  somn.  şului. Dealtâdată nu voia să meargă
               pot să înghit sticla, de ce n’aş pu­  Beţivul, legat cum e»a cu funia de  la lucru. Ce puteam face noi, decât
               tea  face  acelaş  lucru  cu  diaman­  pat,  se  ţâra  la  fereastră  şi  ţipa:  să flămânzim cu el acasă.
               tele?  Daţi-mi-le  şi  după-ce  ne-or   „Mi-au secvestrat libertatea perso­  Intr’o  zi  ce-i  dă  prin  gând,  că
               lăsa tâlharii, vi le scot.“ Zis şi fă­  nală, ajutor, chemaţi poliţia în a-  ne  zice: „Vă place puşcăria, băe-
               cut. Când ne-au ajuns călăreţii, n’au jutor“.                           ţilor?  Nu?!  Mie-mi  place,  am  să
               găsit decât cei cinci mii de dolari,   Ii  dădeam  drumul.  El  drept  la  mă duc la răcoare* 1 S’a dus şi s’a
               primiţi de la cârciumar. După ce-ni  cârciumă. Aici după-ce-şi bea min­ denunţat că a omorît pe tatăl său.
               i-au luat, ne căftănesc ei cu pumnii, ţile  urla:  „Eu  am  mâncat  douăs­  Ceasuri  de-arândul  a  trebuit  să-i
               aşa de drum şi apoi ne lasă.        prezece diamante, cine mai are să-  dovedim  poliţistului,  că  italianul
                 Când am fost destul de departe,  mi dea? Se svânt într’o clipă ! Ce  n’are tată, ci nebunia îl îndeamnă
              eu şi bulgarul, îi cerem diamantele  nu credeţi? Haidem şi pipăiţi.      să vorbească astfel. — Atunci la
   1   2   3   4   5   6   7   8   9