Page 4 - 1926-14-15
P. 4
Pag. 148 C 0 S I N 2 Ë A N A ------------------- ---------------- —- 4 - IV. 192«
P R I M Ă V A R A D E P O R T O C A L A
de SEVER STOICA
Castelul e-acelaş
Micului meu prieten, Mircea A. Iacob. în aer şi ’n apă.
Trecutul pe poartă
Unit spun că primăvara aceasta imaginaţiei l-am zărit pe Christ cu copoii şi-i scapă.
e desfigurată şi neagră ca moina. ochii albaştri de copil, pe o cora
Un ziarist declară ritos în limbajul bie de hârtie vâslind sprinten. Peşti roşii pun umbre
său protocolar că-i banală, mono * pe-un adânc împietrit,
tonă, plictisitoare ca toate primă- * * in apă e pace
verile. Primăvara aceasta însă e O, Christos a fost un copil naiv, de ceasornic oprit.
proaspătă de viaţă înmugurită ca un copil care a crezut în iubire,
un ştrengărel cu miros de porto caşi când ea ar exista sau ar pu In coşniţi albine
cală în râs, cu degete mititele şi tea să devie o realitate morală în clădesc sgârie-nori
cu picioruşe goale, sprintene la viaţa sufletului omenesc. Oricât cu mii de ferestre.
fugă. m’ar dojeni evidenţa, oricât cifrele In albii curg sori.
In parcul Clujului cu castani ce ar sta limpezi în faţa mea, eu nu
se ascund încă fricoşi de soare şi cred, eu nu pot crede că cel răs Crini umblă, pe creştet
cu lacul mâhnit de absenţa luntri tignit pe cruce între doi hoţi să fi purtând căldăruşă;
lor, viaţa porneşte să pulseze pu avut vreodată 32 ani. E o iluzie, e par’ că-şi duc în potire
ternică, vioaie şi veselă. Copiii, dră o înşelătorie, e o minciună. El, viitoarea cenuşă.
gălaşii copii îl împânzesc ca, lacri Christ, omul desăvârşit, n’a avut
mile de lumină calea laptelui. Nici decât un suflet de 5 ani, când po Stuparul ceresc peste
guvernantele, eternele guvernante, porul Sâmbetei i-a înfipt neîndură ciuturi se ’ndoaie.
nu lipsesc. tor piroanele în carnea amânduror în mierea fântânilor
In praf, Puiu se joacă îngândurat mâini. barba şi-o ’nmoaie
şi voluptos. Porneşte să facă desene Tot ce există minunat în lumea
stângace, liniare prin pulbere. Când aceasta, tot ce e cuceritor în viaţa Zăboveşte prin rostul
tovarăşii de joc le şterg cu picio aceasta între azurul lui şi negrul grădinilor pajul.
ruşele, ţipă ascuţit, strângându-şi pământului tot, dar absolut tot Un sbor de lăstun
încruntat pUmnişorii: Iupiter tonans. e copilăresc, e naiv. Numai copiii, iscăleşte peisajul.
Căci Puiu are o credinţă religioasă sufletele de copii ştiu să facă mi
în joc, acest Christ fără dureri şi nuni, numai ei sunt creatori de va 1922 Lucian Blaga
cu frumuseţi de veselie. Ostenit îşi lori spirituale, numai ei şi numai ei
ridică privirea din praf şi surprinde nădâjduesc să construiască o lume
buzele vişinii ale guvernantei că mai fericită pentru acea fiinţă ne ruga; iar dacă n’ai o brumă de
reia un tinăr elegant, cu baston în fericită care se cheamă om. Filo naivitate, un strop de sensibilitate
mână şi cu zâmbetul vecinie pe sofii, artiştii, inventatorii, poeţii au umană, grăbeşte-te să devii cât mai
buze, îi face o curte de compli fost toţi, toţi copii. Ei s’au jucat curând om în toată firea. Nici un
mente. In sufletul abia născut al voluptos cu gândul, ritmul şi fru vis nu te va chinui, nici un gând
lui Puiu, evlavia jocului se curmă. museţea. Cine a uitat jocul, şi-a nu te va frământa, nici un joc nu
Căci şi el doreşte să devie mare, uitat copilăria, a uitat vraja reţetei te va reţinea. Dar tu, Puiule, căpşor
mare şi să aibă „mii şi zece ani' care face minuni, într’o viaţă co drag, ştii să râzi aşa de naiv, aşa
ca tinărul acela cu baston. Atunci pleşită de cenuşa monotoniei şi de de fermecător.
va face şi el complimente frumoase, noaptea răutăţii. Izvorul a tot ce e * * *
caşi căluţul de lemn de acasă. Dar bun e în naivitate, în această mare,
Puiu e mic, mititel. binefăcătoare, splendidă naivitate. Puiu se apropie de iac. îşi pri
Cineva îl necăjeşte : — Puiule, * * veşte chipul oglindit în apă. Deo
tu ai să rămâi totdeauna mic ca o * * dată tresare, îşi bagă mâna în apă,
mazăre. El se mânie, dă precipitat Văd un copil care samână aşa ca să-şi scoată fotografia.
din picioare ca primele semne ale de mult în înfăţişare, în mers, în Puiu va fi poet.
nervozităţii şi râuleţe de lacrimi îşi seriozitate brutală, în suflet cu un * * *
taie alvii pe obrajii minunaţi. bărbat, care şi-a pierdut sufletul în In zadar îmi veţi zice orice. Pri
— Adevărat, domnişoară, eu ră pungă. Mă doboară ca un bolovan măvara aceasta are miros de por
mân tot aşa mic? tristeţea. Azi avem atâtea suflete tocală.
— Nu, nu, Puiule, tu ai să creşţi cărunte. Şi nu e trist că şi copiii
mare. sunt nerăbdători să devină oameni
înviorat de răspunsul primit, dec mari, oameni cu suflete cărunte ca
lară cu superioritate orgolioasă : unda lacului?
— Vezi că nu-i adevărat. Eu In acest moment dau dreptate a-
voiu fi mare, mare, mare cât chioşcul. celuia care a spus că primăvara
Şi voios reia jocul în pulberea aceasta e tristă, monotonă, neagră
cu pietricele. ca moina.
• Puiule, Puiule, rămâi vecinie co
* *
pil, un copil naiv, creator, minunat.
Nu ştiu cum printr’un capriciu al Dacă ne iubeşti puţin, împlineşte-ne
