Page 2 - 1926-27-28
P. 2
J
Pag. 262 C O S I N Z E A N A 11—VII. 1926
C R E P U S C U L U L P R E O Ţ I L O R ?
de Dr. SEBASTIAN BORNEMISA
Mărturisesc dintru început şi fără deiul meu Cine urmăreşte cu atenţie până aci, însăşi preoţimea şi nici
cea mai neînsemnată urmă de şo aerul şi psihologia masselor popu care este partea de vină în această
văială, că titlul acestui articol e lare în unele părţi ale Ardealului tristă realitate a cărturarilor ace
cam îndrăzneţ. Previu despre aceasta de o vreme încoace, e cu neputinţă, lora, care nu găsesc teze mai po
eu însumi pe răbduriul şi binevoi ca să nu observe lucrul acesta. E trivite de agitat şi de-a stoarce
torul meu cetitor, ca la sfârşit şi cu neputinţă, ca să nu vadă, cum ieftene aplauze populare, decât ocu-
dupăce va fi trecut cu destulă bună vrednica togmă bisericească este din pându se de rolul preoţimei, pe care
voinţă peste rândurile mele, să nu ce în ce tot mai mult hulită şi cum o ponegresc cu cele mai ticăloase
mă pomenesc, că mă ia de sus şi poporul începe să simţească tot mai cuvinte. Important, de altfel aici nu
mă interpelează: mult o profundă aversiune împotriva lucrul acesta este. Adevărul cunoscut
— Bine, domnule, dar unde e ei. Recentele alegeri mi-au dat şi odată în cruda lui realitate, nu mai
crepusculul dtale, unde întrezăreşti mie durerosul prilej şi nefericita interesează motivele, pentru care e
dta ivinde-se umbra implacabilă şi ocazie, ca să verific temeinic şi în aşa şi nu altfel, ci cu totului alt
rece, care să învăluie in broboada chip neîndoelnic într’un îutreg judeţ, ceva. Interesează, că preoţimea tre
ei preoţii, mândra şi nobila noastră lucrul acesta. Prestigiul preoţimei buie să-şi dee înseşi seamă de pri
togmă preoţească ? în regiunea aceasta nu numai că s'a mejdia, care o ameninţă şi să facă
Pentru cel ce m'ar lua astfel din prăbuşit cu desăvârşire, ci şi înseşi tot ce i stă în putinţă, ca să şi re
scurt, fără să mi dea răgaz să-i fiinţa preoţilor a devenit un exci câştige dragostea şi stima credin
spun cu toată obiectivitatea ceea ce tant îngrozitor pentru sufletul ţă cioşilor săi. Este un superior interes
simţesc, că îmi lunecă în chip ire- ranilor. Era suficient, ca oameni fără de stat, ca între preoţii şi satele
sistibil subt condeiu, de sigur, că nicio răspundere să agite în mijlocul noastre să nu se mai sape nicio pră
nu m-aş trudi să cercetez în astfel unor pacinici români ideia unui par pastie şi ca satele să şi recâştige
u
de condiţii o stare dureroasă de tid al popilor , pentruca cel mai cât mai neîntârziat credinţa în bi
n
lucruri, care în ultima analiză a- onest şi mai distins candidat să serica noastră sfântă şl în slujitorii
copere întocmai titlul articolului meu. sufere o formidabilă aversiune şi ei. Pentru a ajunge la aceasta, nicio
Simţesc însă, că între cei o miie nu arare ori o insultă chiar. Am jertfă nu trebuie să fie nici precu
şi ceva de cetitori inteligenţi — şi verificat, în adevăr că preoţimea peţită şi nici prea mare.
cu plată — ai acestei reviste, sunt noastră ardeleană este azi năframă Fireşte, dacă preoţii înşişi vor
totuş o seamă de oameni, cari de roşie în ochii unei enorme părţi a trebui să recunoască adevărul acesta,
prinşi fiind cu aerul serios al arti populaţiei româneşti, care blăstă- cu atât mai mult vor trebui să-l
colelor de pe această pagină, nu vor mată parcă de-o ursită rea îşi dă recunoască aceia, cari dintr o totală
trage la îndoială adevărul spuselor râmă idolii şi-şi alungă cu pietre lipsă de răspundere sau dintr’o şi
mele şi nu vor afla nicio exagerare pe aceia, care de două ori o mie mai totală lipsă de bun simţ nu
în ceeace intenţionează acest articol de ani i-au întărit sufletul şi au ştiu face azi altceva, decât să ca
să le descopere. Pentru aceştia scriu îndrumat o fără odihnă şi fără pre- lomnieze şi să îngroape un trecut
rândurile acestea şi lor mă adresez cupeţire pe căile adevărului şi ale glorios şi plin de nobleţă Cum nu
să se facă ecoul gândurilor mele, binelui. Acesta este adevărul, pe îşi dau spadasinii aceştia ai credinţei
care nu urmăresc nici să biciuie, care-l spunem în brutala lui virgi seamă, că prin opera lor de negaţie
nici să ironizeze, ci numai să dea nitate, fără rezerve şi fără circum slăbesc temelia puternică a unui
semnalul de alarmă şi să vestească scrieri. Preoţimea noastră nu şi-a stat, la zămislirea căreia alăturea
primejdia, care ameninţă azi cre pierdut numai ascendenţa asupra de voevozi au fost totuşi şi atâtea
dinţa moştenită din strămoşi. Cu sufletului popular, ci a devenit chiar feţe bisericeşti!
vântul credinţa însemnează aci odioasă înaintea poporului, care du Aici, pentru îndreptarea acestei
tradiţie şi cultură; naţionalism in păce i-a retras încr<dere, o izbeşte crime, ar fi de datoria noastră să
tegru şi umanitarism logic; biserică acum unde e mai dureros, în pres facem, ca să intervină statul cu toată
u
şi scoală; o viaţă românească aşa tigiul ei. Jos popii sunt cuvinte, autoritatea lui. Poate, că în felul
cum am pomenit-o de veacuri, cu pe care le-am auzit dealungul şi acesta, am putea totuş să evităm
un cuvânt sufletul întreg şi eroic al dealatul unui întreg judeţ aproape un sfârşit dureros şi să nu îngăduim
unui neam de două milenii, înfăţi în fiecore sat şi numai în puţine ca acest jalnic crepuscul al preoţi
şate prin rostul adânc şi strâns locuri am aflat preoţime, care să mei să devină un mormânt al nea
unit de fiinţa preoţimii noastre de fie stăpână pe sufletul credincioşi mului nostru.
pe aceste plaiuri superbe... lor săi. Amin.
Ei, da, crepusculul acestora, negru Nu voiu cerceta, de sigur, câtă
şi implacabil îl vesteşte astăzi con vină poartă, că lucrurile au ajuns 05529
