Page 5 - 1926-27-28
P. 5
11 —VII. 1926 C 0 S 1 N Z E A N A Pag 265
S C E N A M U T Ă greu, totuşi bivoliţele se joacă cu
el. Din mersul lor, cu privirile în*
de DRACONARIUS plântate în ochii stăpânului, se ce
teşte credinţa.
Cetesc pe Carlyle şi mă plicti oase, bivoliţele şi-au întors capul Au intrat pe poarta unei case.
sesc. Nu-1 pot pricepe. Cum poate şi se frământă în jug. Privirea mi-e atrasă în altă parte.
fi munca fericire? Munca pentru Ţăranul mulţumit de isprava sa, Un birjar îşi loveşte calul. Nepu
tine însuţi, cu un scop, tot mai în deşi nu făcuse nici o ispravă, s’a tinciosul dobitoc legat în curele şi
ţeleg, — dar munca pentru altul, răzimat de car şi priveşte în neştire, funii, abia îşi poate feri capul de
fără nici un scop ştiut? trecătorii, aşteptând să-i cumpere loviturile usturătoare de biciu, cari
Încă nu-i primăvară, dar nu mai cineva lemnele. O bivoliţă şi-a în cad cu nemiluita pe trupul lui isto
e nici iarnă. Pe un cer albastru pe tors capul privindu-1 întrebător, apoi vit de muncă.
tecit cu nouri de spumă, soarele nepăsătoare au început amândouă Birjarul, plictisit de a mai izbi,
să rumege.
împrăştie raze timide în duDă-amiaza pleacă bombănind şi înjurând amar
zilei de Februarie. Un mănunchiu Ţăranul a devenit atent. Ii face nic. A întrat într’o cârciumă. Bietul
de raze strălucitoare s’a furişat în cineva semn şi îl strigă dintr’o curte. animal simte şi durerea trupului
camera mea, chemându-mă. E' pleacă într‘acolo. înainte de a biciuit şi durerea ruşinei. îşi pleacă
pleca, ameninţă încă odată dobi trudit capul spre pământ şi rămâne
Am deschis fereastra şi mă aşez toacele cu un „haa...hooo...‘ pre nemişcat ca o durere împietrită. Pe
cu coatele răz'mate pe pervasul ei. lungit. pielea desgolită pealocurea de păr
Sunt la etaj. Străzile sunt pustii, Bivoliţela îl urmăresc cu privile, si roasă de ham, se scurg picături
abia câţiva trecători tulbură liniştea rumegând liniştite. Din când în de sudoare şl se amestecă cu stropi
profundă. Şl e atâta lumină 1
când tresar, mişcându-şi cu multă de sânge. Sunt lacrimi...
Pe piaţă, în faţa casei mele, s’a vioiciune capul în direcţia zgomo Carul cu bivoliţele s’a oprit din
oprit un car încărcat cu lemne. La telor sau privind distrate ori curi nou în faţa casei mele. Ţăranul a
car sunt înjugate două bivoliţe ti oase feţele trecătorilor. In ochii lor întrat la lin brutar de peste drum.
nere. Ţăranul ţine în mână un târş este înţelegere, în vioiciunea lor Bivoliţele îl urmăresc cu aceiaşi
rupt dintr’o mătură. Ameninţă bivo bucurie. ochi vioi şl cuminţi, iar când s’a
liţele cu târşul, însoţind gestul cu Stăpânul se reîntoarce. Bivoliţele întors ţ'nând o pâine în mână, bi
un „haa...hoo..., apoi întră într’o au încetat să rumege, au ridicat voliţele ciugulesc din mâna lui făr-
w
curte. Bivoliţele îl urmăresc cu ochii brusc capul spre stăpân şi îl pri mituri şi ţăranul le mângâie pe bo
lor mari şi strălucitori, apoi în aş vesc delà distanţă, amândouă deo turile umede.
teptare au început să rumege. îşi dată, cu ochii ficşi, întrebător, cău II urmăresc cu privirea cum frânge
plimbă domol fălcile dedesunt sub tând par’că să înţeleagă din faţa bucăţi de pâine, prânzul lui modest,
fălcile dedeasupra, iar din când în lui, porunca. Este deajuns un „haa... împărţindu-le cu tovarăşii de muncă.
când tresar cu privirea aţintită spre hooo...“ al stăpânului, delà distanţă Şi’n creerul meu tixit de sisteme
poarta casei unde a întrat stăpânul şi fără vre-o intonaţie deosebită de de filoscfie şi frământat de căuta
lor. aceea de până acuma, pentruca bi rea secretului vieţii, tresare o coardă
Ochii lor mari sunt limpezi, în voliţele îndemnându-se una pe alta, pe care n’o simţisem vibrând până
ţelegători şi neastâmpăraţi. Sunt ne să pornească înspre poarta unde le atunci: dragostea care transformă
răbdătoare. Acuma au pornit cu aşteaptă stăpânul. Carul încărcat e munca în bucurie.
carul încărcat cu lemne spre poarta
unde dispăruse stăpânul.
Un automobil trece piaţa în goană Pentru dicţionarul limbei române
nebună. Bivoliţele s’au oprit speri
ate şi urmăresc cu privirile lor cu
minţi maşina care a dispărut într'o Din iniţiativa câtorva intelectuali hoiărît să apară in sesiunea de la
stradă. Apoi îşi aduc aminte de grijulii a luat naştere nu de mult 1884 a Academiei, după îndemnul
ceva şi pornesc iar spre poarta cu
pricina. societatea „Prietenii Dicţionarului*. şt cu ajutorul bănesc, al Regelui
Se aude glasul stăpânului: „haa- Ce este şi ce vrea aceasta socie Car ol Hajdeu a căpătat însărcina
hooo...“ Bivoliţele s'au oprit. Gâtu tate, ni s'a explicat îndestul în ap rea de a-l redacta Dar aşa cum a
rile lor plecate s‘au întins înainte roape toate bunele publicaţiuni ro conceput planul acelui „Magnum
şi adulmecă în pământ dorinţa după mâneşti? „Prietenii Dicţionarului“ Etymologicum Romaniae,* câteva
stăpân. Acuma încep din nou să ru este o societate curioasă: n'are nici generaţii s'ar fi s.urs jără să aibă
mege. Fălcile lor se freacă mono statute, nici comitet, nici prezident.
ton în mişcări ritmice dela dreapta la îndamână alt îndreptariu limbis-
spre stânga. Are însă un scop: ajutorarea Aca tic decât oribila alcătuire de vorbe
Ţăranul se reîntoarce, îşi scoate demiei în opera de editare a dicţio care este dicţionarul dlui Lazăr Şei-
căciula, o aşează iar pe cap şi o narului limbei române, care de 42 neanu. După 13 ani ajungându-se
înfundă cu un gest aspru ne urechi. ani se munceşte a-şi lua fiinţă, în abia la litera B, Academia a trecut
N’a găsit cumpărător. E năcăjit. mijlocul indiferenţei noastre gene lucrarea dlui Al. Philippide, profe
Smunceşte ruda carului şi îl împinge
înapoi, ameninţând dobitoacele cu rale. sor de filologie la universitate din
nuiaua, fără să le lovească, Speri- Dicţionarul limbei române a fost Iaşi, iar la 1906, din aceleaşi mo-
