Page 4 - 1926-27-28
P. 4
Pag. 264 C O S I N Z E A N A — ---------------------------------- 11—VII. 192^
stolul“ şl „Satirele“ sau „Luceafărul“. REVĂRSARE Pa-acolo chiar prin margine de râu
Arta mare, prin exponentul et geniul, a Aleargă-un tren în goană, fără frân.
Se varsă’n câmpuri undele gălbui — — Urmând orbiş ameţitoarei goane
izvorît din adâncul neînţeles al crea Turbatul râu eşit din matca lui, Privesc din geanul negrelor vagoane
ţiei naturale, caşi şirul neîntrerupt Ca un gigant ce nu-l mai poţi supune, îngrijoraţi acum drunetii toti
al fenomenelor firii, pe care-1 poţi Pornit pe toane vesele, nebune, Cum dau năvală undele spre roti;
urmări dar nu-1 poţi explica în La sânu-i strânge câmpul înverzit Se sbate râul fuge, geme greu:
Cu rodul crud ce-abia a răsărit, Balaur negru, stai că eşti al meu.
esenţa lui cauzală. Cum numai câte
întinde leneş trupu-i greu şi zice ;
una la sute şi sute de scoici de Ce bine e să zaci aşa pe spice!
mare, poartă prin capriciul întâm Un pod se’ntinde colo peste râu
De-a latul apei tulburi, ca un brâu,
plării lacrima străvezie şi preţioasă O casă mică sta frumos pe mal Şi-i strânge trupu’n cleşte de otel —
Privindu-şi fata ’n apă, dar un val
a mărgăritarului, tot aşa şi geniul Va trece ’ndată trenul peste el.
Patrunse'n casă tainic, pe furiş...
e doar mărgăritarul unuia dintre Sărmanii oameni plâng pe-acoperiş — Cum fierbe-acum puvoiul dedesuptl
sute şi sute de scriitori. Protube- Şi ochii lor privesc cu spaimă jos Un troznet surd, adânc şi podu-*! rupt.
Îşi mână-asupră-i valurile spună:
renţă luminoasă isbucnită spre înăl Cum vine valul tot mai furios — Tu smen trufaş, mai treci de poţi acuma.
ţimi ameţitoare de-asupra masei Tu râu hain opreşteti valu’n loc!
Răspunde — acesta ’n hohot: eu mă joc. ECATERINA PITIŞ
oamenilor de rând, geniul e esenţa
spiritul dumnezeesc turnat la înce
putul vremurilor în chipul de lut.
Societatea sau statul nu crează cei larg înzestraţi, e lucru adevă în altă direcţie, mai folositoare şi
genii. Ei sunt copii naturii şi ai rat. Dar unde s’a întâmplat ca în- lui şi scriitorului. Premiile împăr
vremii. Societatea prin condiţiile şi tr’o ţară tânără cu o masă de ce ţite după merit şi răspândirea căr
şi ajutoarele ei, poate crea cel mult titori în formaţie scriitorul să tră ţilor bune, în mod oficial îa cel
talente onorabile cari apoi se ceartă iască numai din scris? întâiul ne puţin cincisprezece mii de exem
dela aceste ajutoare şi subvenţii ajuns al scriitorului e că nu are plare, etc. (după cum se promite)
pe cari scriitorul adevărat nu le nici-o ocupaţie decât literatura. în largul ţării, vor preţui mai mult
cerşeşte niciodată. Raportul în acest Chiar dacă îndeletnicirea care i-ar decât o mică şi umilitoare pică
fel — cum e şi la noi din neferi asigura traiul zilnic, ar micşora tură bugetară. Până la sosirea ace
cire — a scriitorului cu statul, ra producţia literară a scriitorului, el stor vremuri mai bune, pentru dem
port de milogeală şi de ruşine, nu nu ar avea decât să câştige. Lu nitatea sa atât de sdrenţuită, scrii
poate avea decât rezultate negative. crările vor apărea astfel mai în torul român — afară de câteva
Chestiunea aceasta, dintre s riitori chegate prin timpul mai lung al excepţii — rămâne cu reputaţia de
şi stat a fost mult discutată îndeo elaborării lor şi vor fi scrise nu sdravăn cerşetor al oficialităţii, ne-
sebi de scriitori. Interviewurile lite mai din nevoia sufletească de-a le gându-şi însăşi esenţa calităţii sale
rare ajunse la modă, n’au uitat să turna într’o formă, dupăce au clo de scriitor. Căci fără mândria dem
anunţe şi acest punct de atrac cotit îndelung în suflet, cerând nităţii sale şi fără preţuirea ei,
ţie. Unilateral — a fost tran „întrare în lume“. O ocupaţie se scriitorul român rămâne un simplu
spusă chiar şi în paginile de rioasă a scriitorilor ne-ar scăpa şi cetăţean cu mâna lung întinsă după
Duminecă ale gazetelor politice. Cu de multele intrigi de după culise, milă la uşa cutărei sau cutărei ex
excepţia câtorva glasuri moderate, în jurul subvenţiilor, precum şi de celenţe ministeriale ...
părerile au curs concentric în a ruşinea cerşetoriei literare, ajunsă
face vină statului că subvenţionează adevărată calomnitate în anticame
şi ajută prea puţin scriitorii. Nu rele misterelor. Pentru opinia pu
vrem să apărăm statul şi nici nu blică ar fi o mulţumire, pentru
avem de ce. Ne ridicăm însă îm scriitori un îndoit prilej de înăl
potriva acelora dintre scriitori cari ţare ; al muncei şi al recâştigării
nu văd în stat decât o instituţie de demnităţii, la dărâmarea căreia ei
subvenţii şi bacşişuri. Scriitorul ro înşişi au lucrat din răsputeri cu o
mân — onoare excepţiilor — căl- diabolică perseverenţă... Că statul
cându-şi demnitatea în picioare, are şi el datorie să se îngrijească
stârue în această concepţie bizară. de soarta scriitorilor, e lucru ne-
Şi totuşi nici când n’am avut poate îndojos. Aşa cum o cere însă scrii
atâtea publicaţii şi atâtea cărţi în- torul român, această îngrijire a
tr’un an ca acuma. Că nu poate subvenţiilor şi ajutoarelor stoarse
trăi numai din literatură scriitorul prin continuarea presinuei e o ruşi
român, îndeosebi dacă nu e dintre ne. Statul îşi va îndruma ajutorul său
