Page 3 - 1926-29-30
P. 3

25—VII. 1925 ----------------------------    C  O  S  I N  Z  E  A  N    A  - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -  Pag. 279

        H O M O                                                      D   E  P  A   R  T  E


                — Fragment —                             Pustie când stau pe ’nserat
            de MUNTEANU-MIO                             Cu ochii la steaua din zare,
                                                         Eu ţie’ţi închin împăcat
       Din  fioroasa  epocă  a  împăratului             Şi suflet şi gând şi cântare.
     monstru  Nero,  cea  mai  bizară  în­
     tâmplare  mi  se  păru  aceasta.  Măr­              Departe şi poate străin
     turisirea  povestire!  o  poartă  un  ma­           Mi-eşti astăzi, şi totuşi aproape, '
     nuscris  vechiu,  azi  abia  citeţ.  Sem­
     nătura  manuscrisului  compusă  din                Că dulcea’ţi icoană — când lin
     două  nume,  îl  are  şters  pe  cel                Plec ochii — o’nchid sub pleoape.
     dintâi;  iar  cel  din  urmă  nu  poate
     fi  descifrat  decât  astfel:  D..  i.  us.                                    ECATERINA PITIŞ
     Un  celebru  istoric  german  îl  com-
     plectează:  Dacicus.  Pe  aceste  urme
     s’a  cercetat  viaţa  eroului  acestor
                                           Scos  de  sub  scutul  legii,  lăsat  în  urmă-mi,  deasupra  mea  şi  în
     întâmplări.                         pradă  firii  rele  a  omului,  el  seme­  măruntaele  pământului,  acelaş  duş­
       Deşi  se  pare  că  acest  nenorocit   nul  lor,  era  mai  puţin  apărat  de  man,  acelaş  ochiu  sfredelitor,  acelaş
     Dacicus se trage dintr’o familie bine   teama  morţii  decât  cel  ce  s’ar  fi   monstru  plin  de  pofte,  ţinându-mă
     cunoscută  pe  atuncia  în  imperiul   găsit  în  pustiuri  cu  bestii  feroce.  în  ghiarele  ameninţării  şi  stăpânirii
     roman,  azi  reconstruirea  vieţii  şi
     împrejurărilor  în  cari  a  fost  ucis,   Leii  şi  tigrii  flămânzi  Var  fi  sfâşiat  sale.  Nici  visele  nu  mi  le  lasă,  nici
     nu  se  mai  poate  face  de  istoric.   dintr’odată,  sau,  sătui,  ar  fi  trecut  ele  nu-mi  sunt  scumpe,  căci  nu
                                         pe  lângă  om,  fără  să  li  se  trezească  pot  să-mi  închidă  poarta  gândului,
     Vremea  macină  urme  lăsate  de  po­  pofta  cea  duşmană.  Omul,  cel  mai  înfiorat  de  ceasul  neaşteptat  al
     poare,  ce  au  ştiut  să  cucerească  în­  măreţ  dintre  făpturi,  e  cel  ce  se  morţii.
     tinsul  pământului.  Ce  e  în  faţa  se-   înjoseşte  mai  mult  prin  urâţenia
     colilor  un  om,  căruia  numai  fiorul   poftelor  sale  de  a  face  rău,  prin   Trec  pe  lângă  vre-unul  obosit  de
     suferinţei i-a ridicat soclul?                                          griji  şi  zăresc  în  privlre-i  o  mânie
                                         neînţelesul  firii  sale  de-a  distruge   neînţeleasă  a  răsbunări.  Mă  opresc
        Azi  abia  şVm  că  acest  Dacicus   tot ce-i pământesc şi divin.
     a  încercat  să  ucidă  pe  Nero;  iar   Această  groază  şi  desgust  de  om   şi  vrea  .să  mă  ucidă  în  loviri  şi
                                                                             numai  teama  de  prea  multă  zăbavă
     temutul  împărat  îi  pregăti  o  iăsbu-   o mărturiseşte manuscrisul.  sau  poate  firea-i  schimbăcioasă  mă
      nare  demnă  de  nebunia  sa  trufaşă:                                 scapă de moarte.
     îi  luă  dreptul  îndrăsneţului  de  a
     fi om.                                                                    Am  întâlnit  un  grup  de  tinereţe.
                                                                             De  departe  am  încercat  să  scap
        Această  pedeapsă  cunoscută  şi   Dac’aş  avea  locul  odihnii  într’un
     înaintea  lui  Nero  şi  mai  târziu  vre­  cuib  de  viperi,  ar  trebui  oare  să   privirii  lor,  dar  prea  târziu.  Legân-
      mii  sale,  e  cea  mai  îngrozitoare  fiu  mai  puţin  înfiorat,  decât  pur-   du-mă  de  un  stâlp,  au  început  cu
      pată a sufletului omenesc. Cumpăna  tându-mi paşii printre semenii mei?  mine  un  joc  rău:  ţintindu-mi  corpul
     judecăţii  celor  ce  după  vremuri  vor   Azi  am  fost  în  piaţa  sclavilor.   cu  dibăcie,  mi’au  aruncat  cu  pietre
      şti  să  ridice  pe  om  alături  de  mân­  Tinereţa  şi  dorul  de  viaţă  mă  scot   şi  apoi  pierindu-mi  conştiinţa  m’au
      dra  sa  închipuire:  de  zeii,  va  în­  din  văgăuna  întunericului  unde  mă   dus  la  un  râu,  mi-au  spălat  rana,
      grozi  cu  asprimea  dispreţului  lor  alungă  teama  de  moarte.  Am  privit   mi-au  dat  să  mănânc,  mi-au  întins
      sufletele  noastre  şi  ale  înaintaşilor  sutele  de  feţe  mohorîte  ale  sclavi­  zece sesterii, linguşindu-mă.
      noştri.                            lor  şi  le*am  văzut  frunţile  descre-   De  ce  oare  aceasta  ciudată  fire
        Cel căruia i se ridica dreptul de-a   ţându-se  când  m’au  zărit  pe  mine   de demoni şi spirite bune?
      fi om, era mai puţin decât un sclav,  cu  semnul  cel  dispreţuit.  Ei  n’au   Am  fost  într’o  casă  de  plăceri.
      mai  înjosit  decât  un  lucru.  Asupra   decât  un  stăpân  ce  poate  fi  lingu­  Sunt  tânăr  şi  frumbs.  Sunt  dornic
      sclavului  dreptul  vieţii  era  al  stă­  şit  şi  câştigat,  târându-te  şi  săru­  de  viaţă.  M’au  răsfăţat  şi  apoi  bă-
      pânului. A«upra lucrului dreptul de-a   tând  praful  urmelor  sale.  Eu  am  o  tându*şi  joc  de  mine,  m’au  alungat
      dispune  îl  avea  cel  îndreptăţit  de  lume  de  stăpâni,  o  lume  de  firi  în stradă.
      lege.  Cel  căruia  i  se  ridica  dreplul   ciudate  şi  învrăjbite,  ce  nu  pot  fi   întâlnii  un  cerşitor  Ia  o  răspân­
      de-a  fi  om,  era  o  piaţă  publică,   linguşite şi câştigate deodată.  tie  de  drum.  Era  puternic  şi  făţar­
      unde  mulţimea  îşi  dă  frâu  liber  firii   Sunt  privit  de  o  mie  de  ochii,  nic.  Era  dintr’aceia,  cari  cerşesc  în
      sale  îndrăsneţe  şi  neruşinate.  Era   ce  ard  îa  cele  mai  neînţelese  pofte  oraşe  si  jefuesc  în  locurile  neum­
      un  obiect  de  dispreţ,  pe  care  ori­  şi  unuia  trebuie  să-i  râd;  iar  altuia  blate. Văzându mă sii gur, m’a des-
      cine  putea  să-l  scuipe,  să-l  îmbrân­  să-i  plâng;  unuia  să-i  dansez;  iar  brăcat  de  hainele-mi  sărace  şi  apoi
      cească  din  drum,  să-l  necinstească  celuilalt  să  mă  bocesc  în  aceiaşi  m’a  alungat  cu  ocării.  Şi  zile  de-a-
      sau  să-l  nimicească.  Era  un  maldăr  clipă  şi  în  acelaş  loc.  Cel  mai  pu­  rândul  m’am  temut  să-mi  arăt
      pe  care  s’aruncă  gunoiul  şi  dis­  ternic monstru, atotpretutindeni, atot-  îndoita  ruşine.  Vremea  a  învăţat  pe
      preţul.  Şi  nimeni  nu  putea  să-l  văzător,  îmi  urmăreşte  od  hna,  îmi  om  să-şi  ascundă  şi  trupul  şi  firea;
      şteargă  de  ocară,  căci  ar  fi  pierit  numără  ceasurile  scurte  de  linişte  iar  dacă  vre-unul  s’arată  în  goli­
      deopotrivă  cu  cel  menit  osândii.  Şi   şi*mi  cere  răscumpărarea  lor  cu  ciunea  naturii  e  dispreţuit  şi  pe­
      toţi  puteau  să-l  acopere  cu  noroiul   preţul  înfioratelor  zile  lungi  pline  depsit. Cel ce îşi acopere mai adânc
      şi răutatea naturii lor.            de  teama  morţii.  Simt  înainte-mi,  obrazul  cu  ceară,  e  cel  mai  res­
   1   2   3   4   5   6   7   8