Page 3 - 1905-08

AŞTEPTARE ^

Sat din margine de codru, înzădar de sus azi luna Mor azi cîntecele ’n pragul
Revărsat sfios în vale, Împleteşte-şî chipu ’n apă, Nopţilor la şezătoare
Tot mal jalnic cade-amurgul Ale firii înţelesuri — Şi de feţi frumoşi uitată
Peste straşinile tale! Minte nu-î să le priceapă. Mîndra Cosinzeană moare.
Frunza plopilor pe plaiuri, Şi ’nzădar răsare soare, Azi voinici cu zmeii ’n luptă
Ochii stelelor pe creste, Briul bolţii să ’ntretaie, Zarea nu mai înspăimîntă
Rouă firelor de iarbă N’are suflet, azi, tovarăş Şi pe pajiştea ’nflorită
Plîng duioasa ta poveste. In cărarea-î de văpaie. Nici un cîntăreţ nu cintă.

Ursitoare rele scris-au Tot mai ostenită-i doina
Toţi voinicii să te lasă, Fluerulul dela munte,
Şi-au orînduit să fie Tot mai părăsite-s astăzi
Un pribeag din orice casă. Bietele piscuri cărunte.
Azi de cîntece şi glume Doar’ arare, cîte-odată,
Toată vatra ta-î orfană, Vre-un rătăcitor, departe,
Şi-i atit prisos de jale Satului perdut în umbră,
în îngusta ta poiană. Mai trimite-I cîte-o carte.

Unde-i astăzi cîntăreţul, Salba de căsuţe albe
Glasul codrilor s’asculte, Se ’nsenin’ atunci de-odată,
Cefluind pe patru strune La podmol în fapt de seară
Taina zvonurilor multe ? Toată lumea-I adunată. ..
Şi pribegitori, azi, unde-s Şi prin ochielarii umezi,
Ochii văzători a toate, Spune popa din scrisoare,
Să îmbrăţişeze ’ntreagă Pin’ ce luminează luna
Vraja firii fermecate ? O COŞBUC, ca Octavan. Fruntea celor arşi de soare.

Octavian Goga.