Page 4 - 1905-08

168 LUCEAFĂRUL Nrul 8, 1905

C 0 Ş B U c

Coşbuc ... aşa sună de dur şi de rupt, e dogoritor al amiezii, ni-a dat să răsuflăm aier
par’ că îndărătnicie ţărănească chiar in numele răşinos de munte şi să privim icoane pline de
Iul. Nici o vocală deschisă nu-ţi alintă urechea, lumină şi culori, de mişcare graţioasă şi de
— un nume predestinat să lupte, pînă să te conturi precise. Fermecaţi am esclamit cu el:
cucerească, pînă să-l pronunţi cu drag «E vară, e vară!»
Şi e ceva dirz şi în felul cum Coşbuc s’a Ca un copil ştrengar s’a strecurat cu noi pe
impus în literatura noastră. la fereastra unei case, unde o codană folosin-
Atunci, cînd din volumul de poezii al unui du-se de singurătate, a luat oglinda din cui,
geniu picurase atîta melancolie, încît a putut a scos salba de mărgele din ladă şi şi-a pus
potopi sufletele unui neam întreg, atunci, cînd o floare la urechi.
poeţi romantici se retrăgeau de razele soarelui «Ştiţi voi», ne şopteşte poetul, ce se zbate

CASA NATALĂ.
şi de zgomotul zilei, căutînd liniştea nopţilor în căpşorul acela, cînd oglinda-î şopteşte cea
cu luciu de lună, cînd ochii lor priviaă natura dinţii ispită ? Ea-şi zice :
împrejmuitoare numai atîta timp, cit ea putea Că-mî stă bine ’n cap năframa
Şi ce fată frumuşică
să le înrîurească sufletul şi apoi închideau ple­ Are mama.
oapele obosite ca să poată străbate cu privirile Şi apoi ea se gîndeşte mai departe:
lor tainele, de multeorî închipuite ale unui su­ Mama-mi dă învăţătură
Cum se ţese-o pînzătură,
flet sentimental, — atunci apăru Coşbuc cu
Nu cum stau cei dragi de vorbă
fruntea senină şi cu zimbetul pe buze. împin- Gură ’n gură________
gînd cu coatele în dreapta şi în stînga, îşi făcu Că mi-a spus bunica mie,
Că nevasta una ştie
cu îndărătnicie loc prin mulţime şi ajungînd la Mai mult decît fata, jună,
noi ne luă cu sine. Ne-a dus departe-departe, Ei, dar ce? nu mi-a spus buna
Şi mă mir eu ce-o să fie
intr’un sat la poalele acelui munte, care ţintu- Asta una».
eşte pentru totdeauna colţurile a trei ţări române, Cu două case mai departe vedem o ţărancă
şi ne-a arătat cer senin, ni-a espus soarelui tînără la leagănul copilaşului său. Şi ea cîntâ :