Page 5 - 1905-08

Nrul 8, 1905 LUCEAFĂRUL 169
A venit un lup din crîng, Nu ţi-1 dau şi dute’n pace! Trei paşi la stînga linişor
Şi-alerga prin sat să fure, Eşti sărac dar n’am Şi alţi trei paşi la dreapta lor;
Şi să ducă în pădure, ce-ţi face! Se prind de mini şi se desprind,
Pe copil care plîng. Du-te, du-te!» şi s’adus. S’adună ’n cerc şi iar se ’ntind
Şî-a venit la noî la poartă Şi bat pămîntul tropotind
Şi-am eşit eu c’o nuia: Si-a venit un negustor In tact uşor».
«Lup flămînd cu trei Plin de bani, cu vîlfă mare
cojoace Cumpăra copil pe care Dar ce’ nsemnează grupul acela de doi flă­
Hal Ia maica să te joace» Nu-I iubeşte mama lor. căi? Unul e încruntat, faţa lui exprimă durere
Efi cliiemam pe lup Şi-a venit la noi la poartă
încoace, Şi-am eşit şi l-am certat: şi îngrijare. Bietul îşi ia rămas bun, căci a că­
El fugea ’ncotro vedea. zut la sorţi să se despartă pe trei ani de aî
<N’aI nici tu nici
Ieri pe drum, un om sărac împăratul săi şi recrutul îşi dă iubita în grija frate-său.
întreba pela vecine: Bani să-mi cumpere Poartă I grij ! Tot a mea
«Poartă-se copiii bine? băiatul, S’o găsesc, tot dor să-mî poarte!
Dacă nu să-î vîr în sac!» Pleacă ’n sat, că-î mare Dar de nu-I păzi-o bine,
Şi-a venit la noi la poartă satul Ţi-al găsit duşman în mine —
Şi-am eşit eu şi i-am spus: Pleacă, pleacă» 1 şi-a Căci fac moarte
«Puiul meu e bun şi tace plecat. Pentru ea!

SATUL NATAL: HORDOO.
Punînd urechia la uşa casei din vecini, au­ Iată moara. Aici se întîlnesc oameni de de­
zim pe fata săracă, dar frumoasă, plîngîndu-se parte, aici se pune ţara la cale. Morarul, om
mă-si de clevetirile «duşmancei» sale bogate şi întreg de altfel, şi-a pus mintea cu copiii şi
urîte; dosindu-ne după un gard, ne face mar­ acum sfătoşii îl zăpăcesc cu întrebările lor is­
torii unei scene de hîrjoneală nevinovată între teţe, aşa că nuiaua mai e în stare să le răs­
doi îndrăgostiţi şi apoi ne oprim acolo, unde pundă «de ce se învîrte moara». Şi în veselia
s’a strîns atît norod, că nu-1 încape hotarul. generală noi nici nu presupunem ce dureri se
Ce e chiotul şi veselia asta? Săgeată, bogăta- frămîntă în sufletul frumoasei «fete a morarului»,
taşul, îşi mărită pe Zamfira şi azistăm la un care caută înzădar somnul, frate cu uitarea,
ospăţ, cum nu ne-a mai fost dat să ne vadă căci la căpătîiul ei stă de strajă înfiorătoarea re-
ochii. muşcare. înainte de a ne lua rămas bun dela satul
«Văzut-aţî vre-odată hora românească?» ne acesta, ne urcăm pe dealul dela marginea lui,
întreabă poetul. «înălţaţi-vă pe vîrful picioarelor, ca să vedem o minunată «seară de vară». Zgo­
ca s’o zăriţi peste capetele mulţimii: motele au amuţit,