Page 8 - 1905-08

172 LUCEAFĂRUL Nrul 8, 1905.

artist de frunte, pentru-ca să fii în stare să scrii gîcim că eterna jale în doina plopilor e jalea
baladele frumoase din cele patru volume şi să sufletului său, din tremurarea glasului care ne
versifici cu atîta graţie nişte anecdote nevino­ vorbeşte se desprinde profundă afecţiune fiiască,
vate, trebue să ai o seninătate şi un umor şi căutînd să ne arate cît de nemăsurat de
neaoş adus dela ţară, — dar ca să poţi reda mare e iubirea mamei sale pentru el, ne spune
cu atîta subtilitate cele mai ascunse taine ale cît de nemărginit de mult o iubeşte el.
sufletului omenesc, trebue ca sufletul tău însuşi în vaduri ape repezi curg
să le păstreze, trebue să fi simţit, tu poetul, Şi vuet dau în vale,
toate acele chinuri şi plăceri ale inimei zbuciu­ Iar plopi în umedul amurg
Doinesc eterna jale.
mate de pasiuni.
Pe malul apel se ’mpletesc
Deşi Coşbuc e atît de obiectiv şi în lirismul
Cărări ce duc la moară,
său, sufletul lui capabil de cele mai înălţătoare Acolo marnă te zăresc
sentimente se desface limpede din versurile sale. Pe tine ’ntr’o căscioară.
Mai puternic reese aceasta din poezia Mama. Să se observe cît de repede urmează acest
E vorba de o mamă, cuvint pe care l-a încadrat pe tine după cuvintele te zăresc, caşi cînd prin
poetul totdeauna în cele mai frumoase versuri ele poetul ar vrea să ne facă să uităm că i-a
ale sale, mai mult, e vorba de mama sa. Am scăpat din pană un veib căruia îi corăspunde
aştepta, ca cel puţin în versurile dedicate ei pronumele eu.
să găsim esprimarea directă a sentimentelor Cu tine două fete stau
sale. Dar nu. Şi aici poetul se retrage de o Şi torc în rînd cu tine;
parte, aici mai mult ca ori şi cînd i se pare că Sint încă mici şi tată n’ati —
Şi George nu mal vine.
persoana sa trebue să se ascundă, şi în loc să
ne spună cît de nemăsurat de mult o iubeşte, Nu: «şi eu nu mai viu». E mama, care se
ne dă un tablou care se preface într’o aoreolă gîndeşte la George al ei. Pentru-ca să-î gî-
în jurul capului ei de mucenică. Şi cu toate astea ccască însă atît de bine gîndurile, cit de des a
noi citim printre şire adine în inima poetului, noi trebuit să se gîndească poetul la ea!
Despre aceasta avem o probă directă, căci
dorul de mamă-sa iubită l-a muncit prea des,
aşa îneît nu se poate ca el să nu se fi făcut
şi de altădată vers. între cele patruzeci de cîn-
tece din volumul «Balade şi Idile» găsim o
poezioară nepretenţioasă de două strofe, care-I
identică cu poezia «Mama». Deosebirea stă
numai într’aceea că ea e turnată dintr’odată,
că poetul de astădată n’a avut tihna sufletească
să scrie opt strofe lungi, art : stul n’a avut răgaz
să pună surdină sentimentelor sale, ci ele au
debordat deadreptul. La un pahar de vin. în
mijlocul veseliei generale apare imaginea mamei
care plînge de dorul lui, şi capul lui cade de­
odată pe mînă şi sufletul lui se topeşte în
aceste versuri:
EI veseli repetau cîntarea Departe ’n văl e o căscioară
Ciocnind paharele în cor, Cu prispa netedă dc lut,
Eu mi-arn lăsat pe mînă capul Şi mama coase, şi-a el lacrăniî
Şi n’auzeam cîntarea lor. Stau umede pe ce-a cusut.
* * *
Dl Gherea a arătat în minunatul său studiu
PÂRINŢli POETULUI. despre «Poetul ţărănimei», că poezia «Mamă»