Page 10 - 1905-9

194 LUCEAFĂRUL Nrul 9, 1905
Nottara jucă pe Franz, Manolescu pe Karl, iar atît mai mult cere o artă, care să-l ridice de­
Kosinsky fu Aristiţa Romanescu. asupra ei şi să-i arete viaţa într’o lumină mai
Lupta pentru stabilirea lui Schiller pe scena înaltă, mai curată, mai ideală. Cu cît sînt mai
teatuluî naţional era, precum se vede, foarte grea. josnice şi mai supărătoare grijile, ce-1 izbesc
Greutăţile erati de multe feliuri ; aproape ni­ în realitate, cu atît mai mari şi mai sublime se
meni din cei ce contribuiau la fapta aceasta nu fac sentimentele ce i le prezintă arta în iluzia
erau fără cusur; nici publicul, nici criticii nici ei. Pentru astfel de sfere Schiller este omul
factorii. Cu toate acestea, pilda dela Bucureşti, potrivit», zice Konrad Lange. Bariţ şi A. Mu-
avu răsunet. Schiller se dă în acest timp şi în răşanu pricepuseră aceasta, cînd au început să-l
provincie. Fireşte, nu-i de-a ne mira, dacă el traducă, pentru a arăta că ’n sclăvie doriau
apare la Iaşi (d. e. Maria Stuart 1886), dar libertăţi şi în întunerec cereau lumină.
este de mirare, că Maria Stuart se dă (şi place) Un sfat pentru D-Voastră — prea bun, decît
în 15 Ianuarie 1897 — la Tîrgu-Jiu. să fie ascultat, ar fi acesta: O societate literară,
După cele povestite pînă aici, putem să ne un editor, vr’un Mecenate ar putea să adune
întrebăm: Veacul al XX-lea ne-a putut da pe ce-î bine tradus: ar putea să roage pe vr’un
Sctrller? Nu. Ne-a dat numai o parte din el. bun poet (aveţi mal mulţi) să mai adaoge cel
Schiller nu a putut să între cu toată idealitatea absolut indispensabil pentruca personalitatea
sa în poporul nostru, care nu ceteşte nem­ lui Schiller să poată avea o influenţă cît mai
ţeşte. adîncă; şi astfel s’ar putea ca nişte Opere alese
Şi tocmai noi am avea mare nevoie de un de Schiller să devie o carte de întărire şi mare
spirit ca el. Arta completează viaţa. «Cu cît un plăcere şi pentru poporul nostru.
om este mai înlănţuit de mizeria existenţei cu G. Bogdan-Duică.

CÎTEVA TRADUCERI VECHI PIN FR. SCHILLER.
cz= — -o
1836 (?). 1838.
TÎNĂRUL LA PĂRAO. ÎMPĂRŢIREA LUMEl.
(Fragment.)
Un băet sărman şi singur pe malul unui părăfi
După înpârtirea lume!, vine şi poetul la Joe, şi zice:
Tot arunca floricele în grabnicul curs al său;
01 vai mie, rămîne-vol uitat sîngur,
Şi privind cu ochii jalnici, cum a apelor vîrteje*
Efl fiul tău cel mai credincios 1
La rîpa de lingă dînsul, prin a spumei repezi mreje
A strigat el, cătră cer nălţîndu-şi glasul,
Zicea cu mîhnirea ’n suflet şi cu glasul tremurînd:
Dinaintea lui foc pkînd.
«Acest fel şi-a mele zile se vor trece în curînd;
Şi ca fieşcare floare, pe izvor, cu repegiune, Dacă tu petreci în ţara visurilor ?
Pleacă, fuge-mi tinăreaţa plină de amărăciune; Zis-a zeul, nu te jălui.
Und’ai fost tu cînd s’ împărţea toată lumea?
Dar toţi tac, nime mă ’ntreabă, ce de inima ’ntristată
Lingă tine, poetul vorbi. -
Şi ’n năcazurile lumii fără vreme înplîntată
A perdut de-acum nădejdea de-a mai fi în fericire, Ochiul meii era ţintit pe a ta faţă,
Şi alta nu mai simţeşte decît chinuri şi peire? Şi urechea l’armonia ta;
Cînd covorul de verdeaţă primăvara se întinde lartă-mi duhul car’ uimit d’atale ceriuri,
A uitat cele de pe pămînt 1
Şi toată fiinţa ’n lume de noii suflet se aprinde,
Ce să fac! vorbeşte Joe; lumea-î dată,
Cînd pornite spre iubire, păsăruicile ce cintă
N’am nici toamnă, ţară siă vînat.
Cu versuri de mîngăere ce toată suflarea ’ncîntă, Dac’ însă vrei să trăeşti în'cer cu mine,
Atunci mie-mi pare traiul ca ’n pustiuri singuratici, Ori cînd vei veni ’ţi-a fi deschis. 1 )
Iar natura şi-a ei daruri vestejite şi sălbatici, Klmn.
(Mihail Kogălniceanu).
înzadar aceste toate! şi folos nu-mi pot aduce
Alăuta romîneascâ, 1 Septemvrie 1838.
Cînd din sînu-mi liniştirea apucat-aii a se duce.
*) Poezia aceasta a ’maî fost tradusă de G Asacht, I I. Mdny
(Revista nouă.) Costache Negri. O. Melidon, Al. Radu ş. a.