Page 14 - 1905-20

Nrul 20, 1905. .. LUCEAFĂRUL 399

pucă o vorbă rea s’o spuie la alţii. De-vorbă cu hiba! (Acum nu mai e supărată). Şi ce
bună strîinbă din nas şi ’ndumică feştilele mai gîndeşti, că mi-a făcut vre-o treabă ? Uite-le
departe. aci, mă duc cu ele la notarăşul! Nu, vai de
Şi cum se întîlnesc, se sgîţie una pe alta de capu muierii ăia, că a muncii ca o roabă în
scuteică, ca să se ’nţeleagă, se ’mping mirîn- viaţa ei şi-î mîncă fiu-so avutul pela dracu
du-se de cine ştie ce lucru de nimica, una: prin ... nu ştiu cum îi zice.
„Aşa, surată, cum îţî spui, aşa cu calicu şi cu — Apoi aşa, Sandă, aşa — aproabă celelalte
omu ăl slab, nu-i ruşine de lume şi uite ce — e leit moşu-său. Nu ştii, că şi ăla sta toată
face !“ Alta: „Ăluia ruşine? grăieşti prăpăstii, ziulica pe piatră în uliţă, de li se ura oamenilor
surată, nu ! nu-i ruşine ca la nasu ăl de porc.“ să-î mai dea bună ziua, mitica şi şedea, mîncă
lată şi lelea Sanda tîrîndu-şî cişmele uscate, şi şedea. Aşa, dragile mele, aduce de tot în
căci de cinci ani nu mai prind unsoare. De nu partea moşu-so . . . Las c’aşa-i trebue Nuţii, să-şi
s’o opri i se pune guta în gît şi moare. facă feciorul procatăr, să-i zică lumea domn, că
„Noa! Da mai povestiţi? acf'un dascăl nu putea fi! O vedea ea domnie !...“
— Mai oţîră, Sandă, răspunseră babele aproape Şi numai după ce omul a ajuns cu boii greoi
gata să-i povestiască şi ei, să n’o treacă o în cîmp şi-a răsturnat vre-o două trei brazde
vorbă. lungi, cît un pogon de lungi, ori o femeie harnică
— Apoi ce să faci, draga mea, caută să te a bătut în război vr’o doi trei coţi de pînză,
mai jâlui la cîte cineva, că dacă nu te-i mai numai atunci se gîndesc babele c’o fi vremea
nici jălui ofticezi, ori dai în altă liaia. s’o mai gate odată. — Atunci se zmulg din loc,
— Apoi aşaaa, Sandă, aşaaa!“ Şi-apoi în­ căci păreau băgate cu picioarele în pămînt de
cep scorniturile şi vorbele pe oameni. N’aii nici atîta stat, şi-şi tîrîie cişmele, văetîndu-se de
dinţi, cîte unul colo, colo nici măsele, dar te junghiuri şi de şoldină şi dacă n’o intra pela
muşcă cu vorba de-ţî ajunge pînă la al noulea boltă să-şi ia picături de viaţă, să ştiţi că blă-
neam. Nu le mişti din loc ceasuri întregi; doar stăma pe cineva că şi-a uitat.
cînd trece vr’un car, atunci se trag la o parte Prin şezători, pela clăci lumea numai cînd
una pe alta şi dăi că ăla aşa, că ălalalt pe vrea să mai rîză lăsa în pace pe biata Nuţă,
dincolo. Toate vorbesc odată şi se ’nţeleg! dar în crîşmă badea Avram zbiera peste mese,
Doamne fereşte-mă, să n’apuc pe gura şiştelor de s’auzia din a treia uliţă.
ăstora. „Mă ! Neamul mieu e neam, mă ! şi n’am să
Din om te fac neom. Ştie-le dracu ce au pe las, să rîză tot ciufu de neamu mieu. Cămaşa
limbă, că se prinde vorba lor, de par’că-î clei. de pe mine mi-o dau, ca să nu fie pe pofta
Şi după ce au judecat întîî nunţile: „Vai de duşmanului, cămaşa, auzi, şi are să iasă cum
mine, ce pereche nepotrivită, îţi trăi şi-ţi vedea zice Avram şi nu cum vreau potăile!“
de-o duce-o ăşti doi laolaltă" ; apoi facerile: Lumea vorbeşte fără să-i pese, badea Avram
„A făcut iar a lui Gherasim, ce păcatele să le îşi dă cămaşa, că mai are în ladă, dar bietei
mai dea de mîncare", apoi fetele: „O şi urît lele Nuţă, par’că i-aî luat pînza de pe obraz.
îi sta cu floarea aia la ureche, de par’că era o Numai inima ei ştie cîtă durere i-afl pricinuit
ciumă", apoi muierile: „Mă mir cum îi mai dă zilele astea din urmă. Numai o mamă, cînd îşi
mîna, că mîncă de două ori dintr’un ou“, vede toată speranţa ei zdrobită de vorbe rele,
apoi oamenii: „cu clopot de cioaie printre numai ea poate spune, ce-î supărarea. Sărmana
coarnele boilor şi ’n turu cioarecilor zece lelea Nuţă ! Ziua lucrează fără nici un spor
petece-s puse unul peste altul“, — şi după ce şi noaptea o omoară gîndurile. — Nu prea i se
n’a rămas netămîiată nici biata prescură- pare nici ei lucru curat cu feciorul, numai ce
reasă, s’au oprit o leacă şi la lelea Nuţă. să facă, mamă nu-î? Nu poate zbiera în uliţă:
„I-a vint fecioru Nuţii, Sandă? „Mi-a mîncat averea, oameni buni, şi m’a lăsat
— I-a vint, da mai bine făcea de se ducea pe drumuri!“ Şi-apoi la urma urmei să te
încolo c’o poştă de unde a fost, decît să vie omori cu zile ? Cum era să-l găsiască într’atîtea
acasă! hîrtiî? Ducă-se la notarăşul, că de aceia-l
— Noa, da ce-î ? întrebară aste două şi plătim!
aşteptau vorba slabă, ca să ajute apoi ele la Aşa-şî îmbuna lelea Nuţă inima şi-apoi iar
unsul roţii. se ’ntorcea şi-şi zicea: Un contract... eu l-aşi
— Da uite, draga mea, uite; m’am dus cu hîr- fi găsit, că nu ştiu carte, într’o mie de hîrtiî că
tiile astea, că vai de mine nu ştiu cînd oi mai ştiu, că contractul e mare şi c’o hîrtie mică
scăpa şi io de legile şi de judecăţile în care lipită, ţidula-î galbenă, citaţia-i mică în patru
m’a băgat ginere-meu, plăti-i-ar Dumnezeu, colţuri... eu, că n’am învăţat pînă am ajuns
dupăcum îmi plăteşte ei mie, (şi se tînguia une în işcolî, fecior june ... la primăvară trage
şi-şi făcea cruci, iar ochii ei sbîrciţî s’au um­ sorţi!. .. Şi-apoi unde-s cărţile care le căpăta
plut de lacrimi. AVam dus să-mi aleagă pe ceia în alţi ani, că zicea c’a ieşit ăl dîntîî între