Page 15 - 1905-20

400 LUCEAFĂRUL Nru 20, 1905.

douăzeci de înşî şi ăilalţi tot feciori de domni vestit Salumiel, cît sînt muierile de dujmănoase
mari, şi apoi, de ce n’a adus liîrtia aia, unde şi de rele, dar n’a putut scoate nici o vorbă,
scria, că de unde-I şi a cui e şi cum a ’nvăţat ? căci bucuria-I închisese glasul.
De ce nu ini-a citit-o, ca în alţi ani ? Şi-apol Dragu a desfăcut scrisoarea din năframa pe
să te mai miri, că te vorbeşte lumea de rău, care Salumia o scosese din sîn şi-a început
şi că al din urmă muiere ţi-s’aşază înainte ’n a pomeni toate neamurile bietei femei, care-l
biserică, unde de treizeci de ani nu ţi-s’a aşe­ mînca cu ochii aşa-1 asculta; iar mal pe urmă
zat decît preuteasa ! Bine-ţl trebuie, Nuţă.... au biruit-o lacrămileşi plîngea ... şi plîngea ...
fă-ţl feciorul procatăr, c’un popă nu era destul, Iar printre plîns şi suspinuri mal întreba cîte-o
trăia aci între neamuri, pentru el şi pentru sa­ vorbă:
tul lui! — Aşa se tînguia biata femeie, cît e „Dar de fata Cabaşulul mal zice ceva, maică?"
ziulica de mare. — Dar suferinţa e o boală, Dragu întorcea scrisoarea pe altă parte şi citia:
care se ’năspreşte. Azi aşa, mîne rău, poiinîne „Zice că de s’o mărita, mărite-se!
şi mal rău, pînă cînd într’o zi a ameţit-o du­ — Săracu ! . . . Da de văru-so Ion ?
rerea de cap, s’a prins de stavila patului şi — Zice că se ’nchină cu sănătate !
prinsă a fost.... s’a pus a zăcea! — Săracu, ... atîta-I era după el!
Şi n’avea alta vorbă, decît: „Din tine mi-se — Da de soru-mea Ana ?
trage moartea", îî zicea băiatului. — Zice, că-I sărută mînile !
Iar băiatul se uita lung şi cu milă la biata — Dragu mamiî Toadere, se gîndeşte că n’are
bătrînă şi înţelegea bine că asta nu-î o boală, pe nimenea şi cui să-I lase atîta găzdăşag !
de care să scape cu doftorii ori cu leacuri bă­ — Şi-apoi se ’nchină cu sănătate la toţi prie­
beşti ! Aci n’ajută decît tot un contract, care tinii şi toţi cunoscuţii!. . .“
însă trebuia citit şi desluşit din moşl-strămoşl. Salumia plîngea de dorul feciorului dus de­
Şi cum Dumnezeu nu te lasă la năcaz, dacă parte ’n cătane, lelea Nuţă plîngea de bucurie, c’al
te gîndeşti la El, iată că ’ntr’o bună dimineaţă el e aşa aproape ... iar ca Dragu nu-I om învă­
intră Salumia încet pe uşe şi scoţîndu-şl furca ţat şi nici domn, nici în şapte hotare . . .
dela brîu o aşază pe-o lăicioră şi se lasă lîngă Nu l-a mal oprit'nimenea dela învăţătură. Ba­
ea ca trîntită, ţinîndu-se cu amîndouă mînile dea Avram i-a mal strîns în palmă încă trei zloţi
de dungă, să nu cază. Şi numai într’un tîrziu, în trei ani dearîndul, că-I domn şi-I din neamul
cînd îî venise sufletul la loc, numai atunci a Iul. Iar după ce-a gătat cu cartea, s’a aşezat la
început vorba, o vorbă greoaie şi obosită. oraş în nişte case ca ale împăratului. Din cînd
„Ce mal faci, Nuţă... tot beteagă ?... în cînd mal da pe-a casă, şi lelea Nuţă, cînd il ză-
— Tot, lele Salumiă ... tot... uite cum mă ria pe ferestrele vagonului, nu se putea opri să nu
vezi... Şi s’a întors în pat văetîndu-se la fie­ zică:
care mişcare. „Doftoru mamiî şi procatăru mamiî!“
— Uite, aşa-s eu, de cînd mi-a plecat bă- Oamenil-şî luaţi pălăria, ca d’un domn mare,
iatu .. . colea ... mă dor toate oasele şi tre­ muierile se ridicau de pe prispă, iar lelea Nuţă,
mură carnea pe mine ca varga ... uite ... uite îmbrăcată totdeauna în haine de Duminecă, Ie
ce-I aci ... unde pul mîna mă doare ... aoleo!!! mulţumia cu inima deschisă :
Am venit, să ierţi, da aveam o ţîr de treabă cu „Plecăciune!" George Stoica.
dumnealui... cu domnu ... că val de mine rău
e, cînd nu ştii o slovă ; trebuie să te rogi de
toată lumea şi cu bani în mînă, pînă-ţî citeşte Cîntec.
o carte. Mi-a venit o carte, zice că-I din Bâl- Noaptea ciad mă ’ntorn acasă,
gărad...o fi dela Toader... Dragul mamiî şi Fluerind încet a jale,
harnicul mamiî, că departe l-a mal dus şi între Cînd apuc la coiful străzii
streini l-a mal pus... De azi dimineaţă umblu Chipul tău îmi ese ’n cale.
cu ea ’n mînă şi pela notarăş şi pela popă şi Aşi voi să-l iau de mînă
pela dascăli şi degeaba, zice, că-î scrisă de el Cum e uliţa pustie
şi n’o poate ceti ... O fi, Nuţă, că nu prea ştia Şi-aşi voi să rid cu dînsul
Şi să pling de bucurie...
slovă bietu Toader şi mi-a scrislodată, că-î în­
vaţă acolo ’n cătănie, cum i-o fi învăţînd nu Dar mi-e teamă să m’apropiu
Sau să-i zic încet pe nume,
ştiu, şi acum o fi scris el. — Da gîndesc eu, Nu cum-va să se distrame
că dumnealui trebuie s’o desluşiască, că nu mă Şi... atîta am pe lume!
iau eu după gura lumii, Nuţă, zică lumea ce-o Doar in liniştea odăii
zice, ficioru-I de neam, şi dintre oamenii ăl , După ceasuri de visare
buni...“ Ii ingîn sfios un cîntec
Lelea Nuţă se ridică în pat şi dacă ar fi pu- La un muc de luminare.
ut spune ceva în momentul ăsta, i-ar fi po­ Zaharie Bârsan.