Page 12 - 1905-20

Nrul 2<\ 1905. LUCEAFĂRUL 397
mie mi-e teamă, că tu ţi-aî stricat mintea cu scriitorul mamei." De ce i-ar strica voia dacă-1
învăţătura!“ trage inima, doar numai pe ăsta-1 are, n’are o sută.
Băiatul o privia c’un aier de blîndeţe şi res­ „ Dacă-î aşa, du-te!“ i-afost cea din urmă vorbă.
pecta toate cuvintele, pe care bătrîna din ne­ Cînd s’a auzit zvonul, că feciorul leliî Nuţa
ştiinţă şi din nepricepere le spunea cu o adîncă pleacă în ţâri străine la ’nvăţătură, l-aii petrecut la
convingere. Nu ştia el oare, că din învăţătură gară toate neamurile, ba şi dintre străini erau
nu s’a prostit nimenea! Nu ştia el oare, că în destui şi care mai trecea p’acolo cu treabă ori
cei şase ani de şcoală primară în sat n’a în­ fără treabă se opria şi se alipia la cîte-o gră­
văţat decît a scrie şi a citi, iar în ceî opt ani madă de oameni mai sfătoşî.
următori n’a făcut altceva, decît a complectat „Da ce-i atîta lume aci?
intuiţiunea! — Apoi pleacă feciorul leliî Nuţă!
Toate ăstea le ştia şi mal ştia încă, că ni­ — Unde pleacă ?
menea n’a răzbit la celalalt ţărm al vastului — La ’nvăţătură! zicea badea Avram, cam
imperiu al ştiinţei, ci toţi filozofii şi ’nvăţaţiî neam cu băiatul. — Ce, noi nu putem scoate
culeg pe pipăite tot ceeace spun şi tot ceeace oameni din neamul nost?" Şi vorbele ăstea
scriu. le spunea tare ca s’auză şi alţii.
Să-î spună mă-si: „Dar mamă! Mi-ar trebui „Dumnezeu să-î ajute! ziceau mulţi, că ne
mit şi miî de anî, ca să pot citi tot ceeace se prinde bine şi nouă cîte un om mai desfăcut, să
scrie într’un singur an şi poate nici atunci n’aşî ne mai deschidă ochii."
înebuni. D’apoi acuma, cînd toată cartea cîtă o Da baba Sanda de colo, care zicea că numa
ştiu îmi deschide numai ochii, pentru a apuca odată ia un tîrg a eşit din sat, s’amestecă şi
pe adevărata cale a învăţăturii; cartea asta crezi, ea ’n vorbă: „lan ascultă, măi Avrame, tu,
că mi-a răpit mintea ?“ cum o zis hăla, eşti o ţîr mai isteţ ca alţii, ce-o
Cui să-î vorbiască aşa? Să-î spună el bietei mai fi învăţînd băiatu ăsta? O slovă o ştie, căci
bătrîne toate astea! Dar pentru o minte ne­ de cînd tot işcoală şi iar işcoală, număruşu-1
ştiutoare de orînduelî omeneşti, pentru care afară ştie, rugăciunile le ştie, oare ce pustia o mai
de Biblie şi cartea lui Leonat din Longobarda fi învăţînd ?
nu mai există nici o slovă, cuvintele ăstea ar — Vrea să iasă procatăr, lele Sandă!
fi o adevărată insultă! Nu! Mai bine încet, cu — Proocatăr! Hm! Apoi că mai procatăr ca
judecată! Bătrînilor, ca să te înţeleagă ori mai tine... că le ştii toate dela moşu Adam !“
bine ca să te asculte, trebuie să le vorbeşti cu Trenul venia.
vorba lor. Vorbeşte-le în pilde, în graiul ro­ Dragu şi-a luat rămas bun dela neamuri şi
mânesc rămas din strămoşi, şi-i vezi cum li se dela ăilalţi, şi-a luat pălăria, i-a sărutat mîna
înseninează faţa şi cum încet, încet s’apropie mă-si, care nu-şî putea opri lacrămile, ci trebuia
zimbind, vrînd să ia samă de tot cuvîntul. să le usuce mereu cu’n colţ al chindeuluî, iar
Aşa-i cîştigi, îi îmblînzeşti, îi farmecî! cînd să urce ’n tren, badea, Avram, pe lîngă
Dragu nu era tocmai nepriceput în asta. Nu coada pipei: „Gura badii, băete şi nepoate şi...
era negustorul incult, care nu-şl poate schimba domnule,—a zis el apăsat şiuitîndu-se cu mîn-
vorba după culoarea muşteriului, ci întîmpină cu drie peste ăilalţi, mai rosti odată şi mai apăsat,
aceeaşi frază grosolană şi pe boierul înmănu- doar era din neamu lui — ... şi domnule
şat, caşi pe rîndaşul dela bucătărie. Nu! în­ auzi... domnule ... uite ce-î... noi... în tine
văţase carte, care i-a deschis ochii pentru a ni nădejdea... ai început-o, fă-o şi du-o pînă
cunoaşte rostul vieţii şi lumea din jurul lui. Şi la capăt," iar cu două degete se căznia să
dacă cîteodată, în convorbirea sa cu mama, o scoată din şerpar un zlot, care după ce l-a
da pe domnie, cum zicea bătrîna, asta o făcea scuturat de gunoaie i l-a strîns băiatului în
pentru a-i înmuia inima şi a-i da să ’nţeleagă palmă.
că el n’a fost născut pentru a ţinea de coarnele „Şi cum îţî spuiu, ai grijă!“
plugului, ci din leagăn i s’a ursit o viaţă mai In urma trenului lumea se ’ntorcea agale, ca
aleasă. după o fiinţă perdută, pe cînd Dragu în dru­
Iar cînd vedea că faţa bătrînii se inourează mul lui ţesea planuri pentru o viaţă mare, plină
şi privirea ei se înăspreşte, lăsa domnia la o de fapte îndrăzneţe.
parte şi ’ncepea p’un ton domol şi dulce, cu Numai după ce a ajuns în capitala ţării şi a
glas bătrînesc, părea că toată vorba spune ceva. făcut cunoştinţa acelora, cu cari trebuia să-şi
„Hei, mamă, una-î popă şi alta-î procatăr. De mănînce amarul pe o bancă, numai atunci reali­
popă-şî ia lumea pălăria, nu şi-o ia, dar de tatea covîrşitoare i s’a desfăşurat înaintea ochi­
procatăr şi-o ia şi popa. Auzi?..." lor, aşa cum nu putuse să şi-o închipue mai
Şi sta biata bătrînă pe gîndurî şi vorbele înainte. De-o parte românaşiî, vioi şi dornici
băiatului o rodiau la inimă. Nu-î zicea ea oare de carte, dar slăbuţ îmbrăcaţi şi poate... cine
cînd era în leagăn: „Dormi, domnul mamei şi ştie ... flămînzî mulţi dintre ei... iar de alta