Page 8 - 1905-20

Nrul 20, 1905. LUCEAFĂRUL 393

| f c

jijâyj
vLWk fi**
.EA

Dcla expoziţia din Sibiiu.
„Mamă!“ mama cu basmaua la ochi, tatăl bărbos şi în­
O şoaptă de spaimă tresare prin întunerec. tunecos, Bijucă, Tică, moş-Gheorghe, toţi sînt
„Copil prost şi ticălos!" Simte că mama se acolo, în jurul căpătîiuluî. Toată lumea lui, pe
apropie ; l-a cuprins strîns, tremurînd, de mînă, care erl n’o pricepea, pe care acum începea s’o
l-a dus pînă la uşă, a deschis uşa, l-a scos priceapă... O lume mică, strînsă între zăpla-
afară... Şi nu înţelege de ce l-a strîns aşa de zurile casei bunicului, dar o lume... Avea de
mînă, de-î venia să ţipe, la ce l-a dat afară, cine să se teamă, avea pe cine să iubiască;
prin întunerec... Şi spaima, necunoscutul, — o lume care-I strecura icoane şi vorbe ce
ridică umbre în colţurile gangului... Fiinţe se săpau în suflet pentru anii de mal tîrziu, o
nevăzute, fiinţe care îl aşteaptă să-l cuprindă, lume care-1 pregătia pentru bucurii şi necazuri
să-l strîngă... Şi ’ntîiu Puiu scînceşte, apoi mari...
prinde a plînge, duce pumnii la ochi, şi nu Toată lumea aceia era în jurul căpătîiuluî.
ştie, nu ştie încotro să întoarcă, încotro s’o Era acolo o viaţă care pentru toţi se arăta des-
apuce ... făşurîndu-se în jumătate de veac, erau ochi
O zare de lumină... Acolo-î curtea. Ce să albaştri ce trebuiau să plîngă pe mormintele
facă altceva ? Să se ducă la moş-Gheorghe, pe bunicilor, era un trup ce trebuia să se învîrtoaşe,
el are să-l nimeriască mal degrabă ... Tremu­ să crească ca bradul, era un glas ce trebuia
rînd, copilul coboară treptele printr’o noapte să strige la nebunie, să adie ca o cîntare în
fumurie, deasă, — şi picăturile reci de ploae îl marile bucurii ale vieţii... Era plămădeala ce
învălue, îl biciue obrajii, îl udă, îl spulberă, în trebuia să crească pentru fioroasa şi dulcea vii­
valuri de vînt, hainele subţiri... toare a vieţii...
Şi nu înţelege ce-a fost, de l-a dat maică-sa Toţi aşteaptă întristaţi, deznădăjduiţi. Tăceri
afară, unde se află... Şi prinde a plînge mal întrerupte de şoapte, un suspin înăbuşit... La
tare ; strigă, chiamă, cu glas subţire, jalnic... geam, noaptea, trece vîntul murmurînd, par’că
bate în geam, par’că chiamă... Şi copilul ră-
Copilul e bolnav, bolnav tare de două zile. mîne galben, nemişcat... Ceva din el, ceva în
Tuşeşte, are friguri, aiurează ... Toată lumea care erau întipărite puţinele tremurări ale vieţii
mare şi minunată, care de puţină vreme s’a adevărate, par’că a plecat,- s’a dus cu vîntul!
deschis ochilor lui limpezi, — acuma s’a dus,
a intrat în întunerec. Bunicul cu barba albă, Acuma Puiu se -preface în ţărînă, supt brazde
bunica cu ochelari ca totdeauna şi cu ciorap, de flori. Bijucă, cu părul zbîrlit şi cărunt, latră