Page 5 - 1905-20

390 LUCEAFĂRUL Nrul 20, 1905.

la păstrăvi. (Numele acela de peşte, care-î drag, „Tată-tău nu se ceartă cu maică-ta ? îl în­
îl ţine minte bine Puiu). treabă deodată Ţigănuşul.
„Vie împărăţia ta. — Nu!“ răspunde Puiu, cu ochii asupra fîşieî
— Facă-se în voia ta.. de soare care se strecoară prin crepătura ză-
Bunicul are un dinte în gură, unul singur şi plazului, pe lîngă capul lui.
negru ca o fasole stricată. Ceartă ? cum ceartă ? El ştie că tată-său şi
„Facă-se voia ta! murmură băiatul, cu ochii maică-sa vorbesc într’un fel, o limbă pe care o
la dintele bunicului. înţelege, ca şi bunicul, — dar cîteodată bunicul
— Precum în cer, aşa şi pe pămînt.. şi bunica vorbesc şi altfel. Poate de aceia sara,
Bunicul poartă la ceas un mărţişor în trei la masă, nu pricepe el nimic din ce se vorbeşte
colţuri, în care luceşte un ochiu, „ochiul lui în juru-i.
Dumnezeu." „Nu se ceartă ? zice Ţigănuşul. Ai mei, tata
„Precum în cer aşa şi pe pămînt... şi maica, toată ziua se ceartă... Cîteodată se
— Pînea noastră cea de toate zilele" urmează băteau şi mă alungau şi mă băteau şi pe mine..."
domol bunicul. Şi băiatui ridică mîna, ca s’a- Puiu ascultă cu gura căscată.
lunge o muscă care i s’a pus după ureche şi-l „Şi pe urmă m’au dat la stăpîn, da mie mi-î
gîdilă. Zice ceva mai tare: mai bine acasă. La stăpîn nu-mi dă de mîncare
— Pînea noastră cea de toate zilele... şi azi rn’a bătut iar cu biciul cel de piele ...
— Dă-ne-o nouă astăzi... Doare al dracului... Aoleu! cînd îţi trage una!
— Dă-ne-o nouă astăzi... îngînă copilul, şi Al dracului ustură ...
parcă-i vine a căsca, deşi abia s’a sculat. — La stăpîn? întreabă uimit Puiu. Tu eşti la
— Şi ne iartă nouă greşelile noastre... Şi nu stăpîn ?
ne duce pe noi în ispită..." — Da. — Uite, ţi-am adus o pară. îţi dau
S’aude un şuerat prelung, care sfîşie ca sfîrcul jumătate ţie ...“
unui biciu liniştea luminoasă a dimineţii. Puiu Clefăresc amîndoi încetişor din para aproape
se gîndeşte: „Vine trenul." îşi întoarce ochii crudă.
spre partea de unde a venit flueratul şi zice
după bătrîn : „Cînd am să mă fac mare, zice Ţigănuşul,
„Şi nu ne duce pe noi în ispită...“ am să-mi cumpăr ciocan şi foaie...
Trenul răsare duruind de după casă. — Şi eu a-mi să-mi cumpăr..." zice zim-
„Ci ne izbăveşte de cel rău ...“ bind Puiu.
Aici Puiu simte că tovarăşul de alături egata Gîndindu-se la aceste necunoscute lucruri:
să izbiască cu capu ’nainte prin geamlîc. Par’că ciocan şi foaie, i se pare că mare fericire îl
şi lui îi vine să se avînte, să sară. Dar mîna aşteaptă.
bunicului i-i pusă pe umăr. într’o sară, grămădit într’un colţ de pat,
„în numele tatului, zice bătrînul.
priveşte cu ochii lui mari, albaştri, la tată şi la
— Şi-alfiului,şi-al sfîntuluiduh,amin! „sfîrşeşte bunic, cum vorbesc dînd din mini. E vorba de
tare băiatul. Vede că Tică, alături, face o cruce lucruri ciudate: de bani, de zestre şi de altele.
mare din creştet, — o face şi el tot aşa de Tată-său, bărbos, cu obrazul încreţit, se uită
mare, mulţămit că rugăciunea s’a sfîrşit; sărută mînios şi rău şi copilului par’că i-î frică.
mîna bunicului şi sare la fereastră, să vadă „Nu trebuia să făgăduieşti, nu trebuia să
cum trece trenul.
făgădueştî!“ zice tare, bătînd cu dosul palmei
în masă.
într’o după amiază, copilul, supt zăplazul gră­ Bunicul răspunde încet:
dinii, lîngă o tufă de liliac, stă de vorbă cu „Ai răbdare; nu fiţi aşa... Ce oameni, ce
Ţigănuşul, cu prietenul lui prigonit de toţi ai oameni!
casei. — Ce răbdare? Nu se inai poate; am ne­
„Din ce loc ai venit tu aici? îl întreabă Ţi­ voie ; mă trag toţi din toate părţile... Aici
gănuşul, cu dinţii lucitori. Nemţii ăştia, Jidanii ăştia sînt cacînii... Aha!
— De unde am venit eu ? răspunde încet Uitasem: nu trebue să vorbesc de Nemţi...
Puiu. Eu am venit de departe, dintr’o casă mai — Vezi ? zice tot blînd bunicul; de ce eşti
mare... rău ? M’ain supărat eu vreodată ? Zici că-s
— De unde?... Din ce tîrg? Neamţ... Pot să fiu, — ce? Tata Neamţ, bu­
— Nu ştiu ...“ nica Ruscă, mama Româncă, — eu mai mult
Cum tîrg ? El nu ştie de-aşa ceva. El ştie de mama ţin : şi legea ei şi limba ei... De ce
de tată, de mamă, de bunici, de casă şi atît. vorbeşti aşa? Ce oameni! ce oameni răi!...
îşi aduce aminte că a mai fost undeva, dar — Eu nu ştiu! strigă iar tatăl dînd din mîni.
acel undeva e foarte nedesluşit. Să-mi dai, altfel n’ai încotro..."